Fericitul rob al lui Hristos, Dula, a fost monah într-una din mănăstirile cu viaţă de obşte din părţile Egiptului. El era smerit şi defăimat la vedere, iar la înţelegere mare şi cinstit. Acesta, fiind defăimat şi grăit de rău, încă şi scuipat de toţi, se bucura şi se veselea cu duhul. Deci îi făcea nevinovaţi pe cei ce-l defăimau şi se ruga lui Dumnezeu pentru ei, ca să nu li se socotească lor aceea întru păcat. Iar pricina o arunca asupra diavolului, căci acela tulbura pe fraţi, şi fericitul Dula se înarma tare asupra lui, cu răbdare, cu nerăutate şi cu rugăciune, biruind meşteşugirile sale. Acest nevoitor a petrecut într-o răbdare ca aceea douăzeci de ani, având nemişcate blândeţea şi smerenia inimii sale.

Şi neştiind mai mult diavolul cum i-ar face lui rău, a scornit un meşteşug de acest fel, prin care a adus ispită şi mâhnire nu numai Cuviosului Dula, ci şi tuturor fraţilor, şi i-a tulburat pe cei de la linişte. Căci pe un frate, ce petrecea fară frica lui Dumnezeu, l-a îndemnat să intre noaptea, tâlhăreşte, în biserică şi să fure toate sfintele vase. Iar monahul acela, făcând aceasta, a ascuns cele furate şi s-a ascuns în chilia sa, ca şi cum n-ar fi ieşit nicăieri. Iar după ce a sosit vremea adunării la Utrenie, paraclisierul a intrat în biserică să aprindă candelele, a văzut că sunt furate toate vasele bisericeşti şi s-a dus şi a spus avvei. Deci a lovit în toacă după obicei şi s-au adunat toţi fraţii în biserică la cântarea Utreniei. Iar după cântarea Utreniei, avva şi paraclisierul au spus fraţilor că sunt furate vasele şi toţi au început a se tulbura.

Intr-acea vreme, se întâmplase fericitului Dula, din pricina unei boli trupeşti, că n-a venit în sobor la pravila Utreniei. Şi au zis unii din fraţi: "Nimeni nu le-a furat pe acelea, decât numai fratele Dula, căci de aceea n-a venit în sobor, că de n-ar fi făcut el acest furtişag, apoi ar fi venit mai întâi decât toţi la slujba de noapte, precum s-a obişnuit a veni totdeauna". Deci au trimis să-l aducă la sobor. Şi ducându-se trimişii, îl găsiră pe el bolnav, însă stând la rugăciune; şi, apucându-l, îl trăgeau cu sila. Iar el îi întreba, zicând: "Ce este lucrul acesta, fraţilor? Pentru ce mă trageţi cu sila, când eu pot să merg şi singur la sfinţii părinţi?" Iar ei îl ocărau cu hulă şi cu cuvinte necinstite şi cu dosădiri, zicându-i: "Furătorule de cele sfinte, nevrednicule de viaţă, au nu-ţi era destul că ne-ai tulburat atâţia ani? Iar acum şi sufletele noastre le-ai batjocorit?" Iar el zicea: "Iertaţi-mă, fraţilor, că am greşit!"

Deci l-au dus pe el la avva şi la soborul părinţilor, care îmbătrâniseră în pustnicie, şi au zis: "Acesta este cel ce ne tulbură din început şi strică viaţa noastră cea de obşte". Şi unul după altul au început a cleveti împotriva lui. Unul zicea: "Eu l-am văzut mâncând verdeţuri în taină". Altul zicea: "Eu l-am văzut furând pâine şi dând-o afară din mănăstire". Altul zicea: "Eu l-am văzut bând în taină vin din cel bun". Iar alţii ziceau alte oarecare rele, minţind împotriva lui.

Acestea toate auzindu-le avva şi cei care erau cu el, au crezut acele clevetiri şi au întrebat pe Dula cel nevinovat, dacă sunt adevă­rate cele grăite despre el. Iar mai ales îl cercetau pentru furtişag şi-l întrebau unde a ascuns sfintele vase pe care le-a furat. Iar el, de la început îndreptându-se, le spunea că nu este vinovat cu nimic dintr-a-celea. Apoi, văzând că nu-l cred, a tăcut, zicând numai aceasta: "Iertaţi-mă, sfinţilor părinţi, căci sunt păcătos!" Deci avva a poruncit să dezbrace de pe el chipul cel monahicesc şi să-l îmbrace în hainele cele mireneşti, zicându-i: "Lucruri ca acestea nu sunt ale chipului monahicesc".

Iar după ce au dezbrăcat de pe fericitul Dula chipul monahicesc, el a plâns cu amar şi privind către cer, a zis cu glas mare: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru numele Tău cel sfânt m-am îmbrăcat în chipul acesta; iar acum, pentru păcatele mele, sunt dezbrăcat de acest chip". Iar avva a poruncit ca, legându-l, să-l dea economului. Iar economul, dezbrăcându-i trupul, l-a bătut foarte tare cu vine de dobitoc, întrebându-l de sunt adevărate cele grăite împo­triva lui pentru furtişag. Iar el, deşi cu lacrimi, însă zâmbind în nevi­novăţia sa, zicea: "Iertaţi-mă, fraţilor, că am greşit!" Iar economul văzându-l zâmbind şi spunând unele ca acestea, mai mult s-a mâniat. Deci l-a aruncat în temniţă şi i-a pus picioarele în butuci. Apoi a scris o scrisoare la mai marele cetăţii, înştiinţându-l de furtişag şi de fratele Dula, şi a trimis-o degrabă. Iar domnul, citind scrisoarea, îndată a trimis nişte slujitori răi, ca să aducă pe Dula ca pe un tâlhar.

Şi luând slujitorii pe robul lui Dumnezeu, l-au pus pe un dobitoc fără de şa, şi punându-i nişte fiare grele peste grumajii lui, îl trăgeau prin mijlocul cetăţii cu batjocură. Şi ducându-l la judecată, domnul l-a întrebat: "De unde eşti? Cum te numeşti? Pentru ce te-ai făcut călugăr? Cum ai furat sfintele vase şi unde le-ai ascuns?" Iar purtătorul de chinuri Dula nu răspundea altceva nimic domnului, fără numai aceasta: "Am greşit! Iertaţi-mă!" Apoi domnul, mâniindu-se, a poruncit să-l dezbrace şi să-l întindă la pământ şi patru slujitori să-l bată cu vine fără de cruţare. Şi fiind bătut fără de milă multă vreme, zicea cu faţă veselă către domnul: "Bate-mă, bate-mă, că argintul meu îl vei face mai curat!" Iar domnul a zis către dânsul: "Nebunule, eu îţi voi face ţie argint mai curat decât zăpada pe trupul tău şi pe coastele tale". Deci a poruncit să pună pe sub pântecele lui cărbuni aprinşi şi să verse pe rănile lui oţet amestecat cu sare. Iar cei ce stăteau de faţă se minunau de răbdarea lui şi grăiau către dânsul: "Spune unde ai pus sfintele vase şi vei scăpa de chinuri!" Iar el răspundea: "Nu am argint şi nici un fel de vase!" Apoi domnul, slăbindu-l pe el de la muncire, a poruncit să-l ducă în temniţă.

Iar a doua zi, domnul a trimis la lavră, poruncind ca să vină la dânsul începătorul de obşte cu călugării. Şi adunându-se toţi, au venit împreună. Atunci domnul a zis către dânşii: "Multe şi grele munci am pus asupra celui numit de voi tâlhar, dar nimic rău n-am aflat într-însul!" Zis-au lui călugării: "Stăpâne, afară de furtişag, încă şi alte multe răutăţi a făcut ticălosul acesta; şi până acum i-am răbdat lui pentru Dumnezeu, aşteptând să se întoarcă de la răutăţi; iar el mai mult spre rău a venit". Domnul a zis către dânşii: "Atunci ce să fac cu el?" Iar monahii au zis: "Să faci precum poruncesc legile". Zis-a boierul: "Legea cetăţii porunceşte, ca furului de cele sfinte să i se taie mâinile". Iar monahii au zis: "Să pătimească după lege şi să-şi ia pedeapsa după lucrurile lui".

Iar boierul a poruncit ca să aducă pe purtătorul de chinuri Dula în mijlocul lor, şi-l cerceta pe dânsul înaintea tuturor, zicându-i: "Ticălosule şi împietritule, spune nouă adevărul pentru furtişagul cel mărturisit asupra ta şi vei scăpa de la moarte". Iar nevinovatul Dula a grăit: "Voieşti oare să zic împotriva mea ceea ce n-am făcut? Nu voiesc să mint împotriva mea, pentru că toata minciuna este de la diavol". Şi iarăşi a zis: "Despre lucrul de care mă întrebaţi acum pe mine, nimic nu ştiu că am făcut de acest fel". Iar boierul văzând că nimic nu mărturiseşte împotriva sa, iar călugării îl sileau ca după lege să primească judecata, l-a judecat ca să-i taie mâinile. Şi a fost dus nevinovatul bătrân Dula la locul unde iau pedeapsa cei osândiţi.

Intr-acea vreme, monahul acela care făcuse cu adevărat răutatea aceea şi furase sfintele vase, a venit întru umilinţă şi şi-a zis în sine: "Dar dacă acum sau după aceasta se vor cunoaşte cele făcute de mine? Şi chiar dacă acum se va tăinui aici lucrul meu cel rău, apoi în ziua dreptei judecăţi a lui Dumnezeu tot se va dovedi, şi ce voi face atunci eu, ticălosul? Ce fel de răspuns voi da pentru un îndoit rău ca acesta, căci şi vasele le-am furat şi pe fratele cel nevinovat l-am dat la munci". Deci a mers degrabă la avva lavrei şi i-a zis: "Avva, trimite degrabă în cetate, la domnul cetăţii, ca să nu taie mâinile fratelui, căci s-au aflat sfintele vase!" Auzind aceasta avva, îndată a trimis la domnul cetăţii şi a eliberat pe răbdătorul de chinuri, fără să-i taie mâinile.

Şi când l-au adus pe el în lavră, s-a descoperit nevinovăţia lui; pentru că acea faptă s-a arătat că este a altuia. Atunci au început fraţii a cădea la picioarele Cuviosului Dula, zicând: "Iartă-ne, că ţi-am greşit ţie!" Iar el, plângând, le zicea: "Iertaţi-mă pe mine, părinţilor şi fraţilor, mare mulţumire dau eu vouă; căci pentru durerile cele de puţină vreme, pe care mi le-aţi mijlocit mie, mă voi izbăvi de veşni­cele munci şi mă voi învrednici de mari bunătăţi prin milostivirea lui Dumnezeu. Că auzind adeseori vorbele cele netrebnice şi ocărâtoare, grăite de voi împotriva mea, mă bucuram cu duhul, nădăjduind ca să scap prin acelea de ruşinea cea mare pentru păcatele mele, când va veni Domnul întru slava Sa şi va descoperi tainele şi va arăta sfaturile inimii. Iar acum mă bucur mai mult de aceasta, că am pătimit fără vină; pentru că ştiu ce fel de bunătăţi a gătit Dumnezeu celor ce rabdă scârbe pentru Dânsul. O singură mâhnire am eu pentru voi, ca să nu vi se socotească vouă întru păcat lucrul cel făcut mie de voi fără de dreptate; şi rog pentru aceasta pe induratul Dumnezeu ca să vă dea vouă iertare".

După aceasta, mai trăind Cuviosul Dula trei zile, s-a dus către Domnul, neştiind nimeni de moartea lui. Iar un frate, care era rânduit să deştepte pe fraţi la rugăciunea cea de la miezul nopţii, mergând la chilia cuviosului şi bătând, nu a auzit răspuns. Şi bătând a doua şi a treia oară şi neprimind nici un răspuns, s-a dus de a chemat pe alt frate şi, aducând lumânare, au deschis uşa şi au intrat înăuntru şi au aflat pe cuviosul în mijlocul chiliei, stând în genunchi, fiindcă făcuse închinăciuni, iar cu sufletul fiind dus la Dumnezeu. Astfel, fiind în rugăciune şi în plecarea genunchilor, şi-a dat sufletul său Domnului. Deci, neîndrăznind să se atingă de el, l-au lăsat aşa şi, ducându-se, au spus părintelui lavrei că fratele Dula a murit. Apoi, după cântarea Utreniei, mergând însuşi părintele şi văzând pe Dula mort, a poruncit să-i învelească trupul său şi să-l aducă la biserică pentru îngropare.

Iar după ce cinstitul lui trup a fost învelit şi adus în biserică, părintele a poruncit să toace, ca toţi fraţii să ştie de sfârşitul lui. Deci s-au adunat toţi şi se atingeau de cinstitul lui trup, ca de al unui mucenic. Iar de vreme ce avva a voit să trimită la altă lavră, ca să vină şi alt avvă cu fraţii să îngroape cu cinste pe fratele care a pătimit fără de vină, atunci părintele, văzând că fraţii se îmbulzesc să îngenuncheze la acel mort, a poruncit să-i aducă trupul înăuntrul bisericii şi să-l încuie, aşteptând să vină şi avva cu clericii de la cealaltă lavră şi să se adune monahii de la amândouă lavrele. Iar când era la al nouălea ceas, venind şi celălalt avvă cu fraţii şi adunându-se toţi, a poruncit ca să deschidă biserica şi să pună trupul fericitului Dula în mijlocul soborului ca, văzându-l pe el, să-l dea cinstitei îngropări cu cântări cuviincioase.

Şi apropiindu-se de trup, nu l-au aflat pe el, fără numai hainele şi papucii singuri, şi toţi s-au umplut de mare mirare şi spaimă. După aceasta, părinţii celor două lavre au zis către fraţi: "Vedeţi, fraţilor, ce poate pătimirea cea cu multă răbdare, blândeţea, nerăutatea şi smerenia? Iată acum fratele nostru nu numai cu sufletul, ci şi cu trupul s-a dus de la noi, mutat fiind de mâinile îngereşti, nevăzut, în altă parte; de vreme ce noi ne-am aflat nevrednici să ne atingem de sfântul lui trup. Iar de cinstea aceasta s-a învrednicit de la Dumnezeu pentru îndelunga sa răbdare cu blândeţe şi cu nerăutate, în smerenia inimii. Noi îl socoteam că este păcătos şi nevrednic de viaţa ome­nească cea de pe pământ, iar el s-a aflat sfânt şi vrednic de viaţa cea cerească cu îngerii. Deci noi suntem ruşinaţi, iar el a fost preamărit, noi suntem defăimaţi, iar el este încununat de Domnul nostru Iisus Hristos. Aşadar, să ne sârguim a ne învăţa răbdarea şi smerenia, blândeţea şi nerăutatea, având spre pildă pe acest îndelung răbdător pătimitor".

Aceasta când o ziceau părinţii de la cele două lavre, fraţii au plâns cu plângere mare şi au aşezat ca în tot anul să se săvârşească pomenirea Cuviosului părintelui Dula, răbdătorul de chinuri, spre folosul sufletelor lor şi spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel slăvit împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.