În zilele împăraţilor Diocleţian şi Maximian, pe când în Laodiceea era ighemon Asclipiodot, s-a pornit o mare prigoană împotriva creştinilor. Și erau acolo doi frați după trup Trofim și Talu, care erau preoți. Şi fiind prinşi sfinţii mucenici, au fost loviţi cu pietre timp îndelungat, dar Dumnezeu păzindu-i au rămas neatinşi. Văzând acest lucru dregătorul şi cei ce erau împreună cu el şi ruşinându-se, i-au lăsat o vreme să trăiască nechinuiţi. Fiind însă pârâţi din nou, au fost trimiși la ighemonul din cetatea Vofor, la judecată; acolo, mărturisind cu îndrăzneală, înaintea tuturor, că Hristos este Dumnezeu adevărat şi luând în derâdere idolii păgânilor şi mustrând pe tirani, i-au pornit spre mânie. Pentru aceasta, spânzurându-i pe lemne, după ce i-au dezbrăcat cu totul, au pus de le-au strujit adânc trupurile. Dar sfinţii, pe de o parte rugându-se lui Dumnezeu, iar pe de alta defăimându-i pe zeii elineşti, au umplut de mânie pe dregător. Deci acesta hotărându-se să sfârşească cu ei, a poruncit să-i răstignească pe cruce.

Fiind duşi deci către locul unde urma să fie răstigniţi, mulţime multă de popor venea după ei. Şi în timp ce erau răstigniţi se rugau şi grăiau poporului cele ziditoare de suflet. Iar mulţimea se grăbea să se atingă de sfintele trupuri ale sfinţilor, adunând din picăturile lor de sânge, unii pe basmale, alţii atingându-se cu inelele, pentru tămăduirea bolilor sufletești și trupești. Iar sfinții rugîndu-se lui Dumnezeu, şi-au dat Lui sfintele lor suflete. Unii dintre credincioşi luând rămăşitele pământeşti ale sfinţilor şi ungându-le cu miruri şi înfăşurându-le în giulgiuri, le-au aşezat în biserică. Şi venind acolo şi femeia ighemonului a adus tămâie și un acoperământ de mare preț pentru racla sfinților.

La câtăva vreme după aceasta, mama sfinților mucenici împreună cu Zosim şi Artemiu, doi bărbaţi evlavioşi şi credincioşi, care erau din aceeaşi cetate cu sfinţii, luând cu ei racla cu moaştele cele sfinte, au dus-o în cetatea lor, Stratonic, unde i-au îngropat cu cinste.