Sfinţii Tigrie şi Eutropie au fost din clerul Sfântului Ioan Gură de Aur, pentru care au şi pătimit; căci a fost pusă asupra lor o pricină nedreaptă, pentru arderea ce s-a făcut în Constantinopol. Iată acea pricină: In ziua în care a fost izgonit marele luminător al Bisericii, Sfântul Ioan Gură de Aur, fiind dus la surghiun ca un soare la apus, s-a aprins un foc în biserica cea sobornicească nu din vreo pricină omenească, ci din urgia lui Dumnezeu; şi răspândindu-se prin toată biserica, a ieşit prin ferestrele cele mai de sus şi a ajuns la acoperişul bisericii.

Şi a înconjurat văpaia biserica, nu numai înăuntru, ci şi pe dinafară, încât au ars toate zidirile cele de lemn ce erau aproape de piatră. Şi suflând un vânt puternic, acea văpaie a fost dusă pe sus prin aer de la biserică, a trecut târgul şi s-a plecat ca un pod deasupra palatului în care se făceau sfaturile senatului, şi 1-a ars desăvârşit. Şi se vedea o minune înspăimântătoare: Focul, ca un însufleţit, în chip de balaur, umblând împrejur, mistuia casele cele depărtate şi mai ales cele ale vrăjmaşilor Sfântului Ioan, iar casele ce erau aproape de biserică, acelea au rămas întregi. Deci cămările care erau cu cinstitele vase, focul nu le-a atins, ca dintr-aceasta să se înştiinţeze toţi, că nu după întâmplare s-a făcut o ardere ca aceasta, ci din mânia lui Dumnezeu, pentru izgonirea cea nedreaptă a Sfântului Ioan Gură de Aur. Şi în trei ceasuri, multe zidiri frumoase şi de mulţi ani, podoabe nespuse şi bogăţii nenumărate s-au prefăcut în cenuşă; însă n-a pierit nici un suflet de om în pârjolul cel înfricoşat, şi toţi ziceau: „Dumnezeu pedepseşte cetatea cu foc, pentru că fără de vină au izgonit pe Ioan Gură de Aur, plăcutul lui Dumnezeu". Iar oamenii vrăjmaşi ai Sfântului Ioan au găsit de aici pricină împotriva prietenilor lui şi ziceau: „Cei ce sunt de un gând cu Ioan au aprins biserica".

Deci îndată au ridicat prigoană cumplită asupra robilor nevinovaţi ai lui Dumnezeu, episcopi, preoţi, clerici şi călugări, pe care, prinzându-i, pe unii îi munceau în Constantinopol, iar pe alţii, legându-i, i-au trimis în Calcedon şi îi chinuiau cu grele legături prin temniţe. Şi erau unii dintre vrăjmaşii Sfântului Ioan, cu nărav ca de oameni sălbatici, care erau rânduiţi să umble prin cetate, să asculte vorbele din popor ce se grăiesc despre Ioan şi, de auzeau pe cineva grăind bine de Ioan şi jelind pentru izgonirea lui, îndată îl prindeau, îl duceau la închisoare şi-1 sileau să blesteme pe bărbatul cel sfânt; iar pe cei ce nu voiau, pe unii îi băteau cumplit, altora le jefuiau averile şi-i surghiuneau prin felurite locuri; pentru că, păstorul fiind bătut, se cuvenea şi oile să fie risipite.

Intr-acea vreme, era eparh al cetăţii un anume Optat, cu credinţa elin, ţinând de păgânătatea închinării de idoli; iar cu obiceiul aspru şi nemilostiv. Acela, fiind vrăjmaş al creştinătăţii, se bucura în sine văzând tulburarea aceea care se făcea între creştini, unul împo­triva celuilalt năvălind deodată cu răutate. Deci primejdiile şi strâmto­rările care erau între creştini, acelea îi erau lui bucurie şi veselie, şi ajuta pe cei care vrăjmăşuiau împotriva Sfântului Ioan şi împotriva iubitorilor lui. Deci a început a face cercetare pentru focul ce se pusese, de unde şi prin a cărui faptă s-a aprins. Şi, prinzând pe mulţi, îi muncea cumplit, ca şi cum ei ar fi fost pricina focului, dar în fapt zavistuind asupra creştinilor. între alţii au prins şi pe cinstitul preot Tigrie, pe care, dezbrăcându-1 şi dându-1 la munci, l-au bătut cumplit, cu curele ude, peste tot trupul. Iar acest Tigrie era de neam barbar şi famen cu trupul, însă nu din naştere, ci din scopire. El, fiind robit din copilăria sa şi cumpărat de un stăpân bogat, acela 1-a scopit şi el slujea ca un rob în casa stăpânului său. Iar după mulţi ani, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, câştigând libertatea sa, s-a lipit de slujitorii bisericeşti şi, pentru viaţa lui cea îmbunătăţită, l-au cinstit cu rânduiala de preot, pentru că era cu adevărat bărbat plin de toate bunătăţile şi de plăcerea lui Dumnezeu: blând, smerit, milostiv, iubi­tor de străini, folositor celorlalţi cu cuvântul şi cu lucrul. Pe acesta muncindu-1 mult eparhul cel nemilostiv, 1-a surghiunit în Mesopota-mia unde s-a şi sfârşit ca un pătimitor în strâmtorarea legăturilor.

După aceasta, muncitorul a prins şi pe Eutropie citeţul, fiindcă a fost pârât ca un pricinuitor al focului. Iar Sfântul Eutropie era feciorelnic, fără de prihană din pântecele maicii sale, tânăr cu anii şi cu nici un rău amestecat, nevinovat cu mâinile şi curat la inimă. Pe acesta dându-1 la muncire, întâi l-au bătut cu vine de bou, apoi, bătându-1 cu beţe şi vergi groase, i-au sfărâmat oasele. După aceea, cu unghii de fier i-au strujit nu numai coastele, ci şi faţa, fruntea şi tot trupul lui până la oase. După aceasta, i-au ars cu lumânări părţile cele de jos ale trupului său. In toată vremea acelor munci, eparhul îl întreba de focul ce se aprinsese, dacă el a aprins biserica. Şi după ce sfântul mucenic nu i s-a supus, a poruncit ca să-1 ia de la muncire şi să-1 arunce în temniţă.

In acea vreme, un episcop, cu numele Sisinie, dormind, i s-a făcut o vedenie ca aceasta: I se părea că este în biserica Sfântului întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan şi a văzut pe un bărbat cinstit cu faţa în chip de înger, fiind strălucit ca unul din sfinţii cei mari. Acela stătea în faţa dumnezeiescului altar, ca şi cum se minuna şi se întrista, şi 1-a auzit zicând astfel: „Pe toată cetatea am înconjurat-o căutând bărbaţi îmbunătăţiţi şi, dintr-atâta mulţime de oameni, pe nici unul nu am putut afla bărbat bun decât numai pe fericitul Eutropie".

Aceasta văzând-o Sisinie episcopul în vis şi deşteptându-se, a chemat îndată pe un preot ce era lângă el şi i-a spus cele văzute şi auzite. Deci i-a poruncit ca să meargă prin toată cetatea, căutând şi întrebând cine este Eutropie. Iar preotul, ducându-se şi căutând pe Eutropie, i s-a spus că un Eutropie a fost muncit şi dat la judecată nu demult în privelişte, ca un făcător de rele, apoi a fost aruncat în temniţă. Deci acel preot alergând şi aflând pe mucenic în temniţă, a căzut la dânsul cu lacrimi şi a vorbit cu dânsul, şi 1-a rugat pe el ca pe un mare plăcut al lui Dumnezeu şi răbdător de chinuri al lui Hristos să se roage Domnului pentru dânsul. Şi întorcându-se preotul la episcopul său, i-a spus cine este Eutropie şi unde se află.

Şi zăcând Sfântul Eutropie în temniţă foarte bolnav de muncile cele cumplite ce le pătimise, au început a putrezi rănile trupului său şi suferea dureri cumplite. Iar după o vreme, scoţându-1 iarăşi la muncire şi spânzurându-1 la muncă, şi-a dat sufletul său în mâinile Domnului, lăsând celor ce-1 munciseră pe el, trupul său mort şi plin de răni. Iar muncitorul, înştiinţându-se că el este mort, a poruncit să-1 arunce afară fără de îngropare, spre mâncarea câinilor. Şi a stat acel trup pătimitor până noaptea, când, pe o vreme întunecată cu vifor şi vărsare de ploaie, au venit nişte cucernici preoţi în taină şi au luat trupul mucenicului şi, în aceeaşi noapte, l-au îngropat la un loc cinstit. Iar în timpul îngropării, au auzit în văzduh glasuri de cântări îngereşti preadulci şi negrăite. Şi s-au încredinţat de sfinţenia fericitului Eutropie şi astfel au început a-1 cinsti pe acela ca pe un mare mucenic al lui Hristos. Iar noi cinstind cu dreaptă credinţă pomenirea acestor doi sfinţi mucenici, Tigrie preotul şi Eutropie citeţul, şi nădăjduind spre sfintele lor rugăciuni, slăvim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe Unul Dumnezeul nostru în veci. Amin.