BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE

Sfinţii Mucenici Sever şi Memnon sutaşul (†304)

Sinaxar 20 August


Fericitul Sever, mucenicul lui Hristos, era din Sidia Pamfiliei, feciorul unui oarecare Petronie trac, si maica sa Migdonia. Deci aflând în Filipopoli pe cei treizeci si sapte de mucenici nevoindu-se pentru Hristos, a marturisit pe față dreapta credință. Pentru aceasta l-au chinuit cumplit și după aceea i s-a tăiat capul. Și ramânând Memnon care și Chendirion se numește, l-au întins între doi stâlpi, și i-au scos trei fâșii din cap până la picioare. Apoi tăindu-i picioarele și băgându-l în foc, și-a dat sufletul la Dumnezeu, luând cununa muceniciei.

Dintre cei treizeci și șapte Mucenici despre care s-a pomenit mai sus unii erau din Vizantia și alții din Filipopoli. Deci fiind prinși în Vizia Traciei de osânditul Apelian, care era guvernator acolo atunci, au fost chinuiți în multe feluri căci mărturiseau pe Hristos cu îndrăzneală. În cele din urmă au făcut în pamânt foc mare, și tăindu-li-se tuturor mâinile și picioarele, au fost aruncați în el.

BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE