BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE

Sfinții Mucenici Pavel, Enata şi Valentina

Sinaxar 10 Februarie


Sfânta Enata era din ţinutul Gaza, iar Valentina din Cezareea. Când ighemonul Firmilian sta la judecată, a fost adusă viteaza fecioară Enata, care fiind întrebată dacă se leapădă de Hristos şi ea mărturisind că Hristos este Dumnezeu, a fost chinuită cumplit.

Atunci cinstita Valentina şi ea fecioară fiind şi nesuferind să vadă neomenia şi cruzimea celor săvârşite, s-a umplut de îndrăzneală şi când i s-a poruncit ca să aducă jertfă idolilor, căci acolo lângă scaunul de judecată, se găsea un jertfelnic, ea l-a izbit cu picioarele şi l-a surpat împreună cu focul ce era pe el. Atunci tiranul mânuindu-se, a chinuit-o cumplit şi pe ea. Şi încetând a le mai chinui, a hotărât să fie arse în foc.

După aceasta a fost adus la pătimire Sfântul Pavel. Şi după ce a suferit mai multe chinuri şi s-a arătat mai presus de patimi, cu harul lui Hristos, a fost osândit la moarte de sabie. Iar el, mulţumind lui Dumnezeu şi rugându-se pentru cei de o credinţă cu el, a primit tăierea cinstitului său cap, dându-şi duhul în mâinile lui Dumnezeu.

BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE