Sfântul Mucenic Aristoclie a fost de neam cipriot, din cetatea Tamasa şi era preot al soborniceştii Biserici. Iar în vremea împăratului Maximian, fiind prigoană mare asupra creştinilor, s-a temut de munci şi, ducându-se la munte în pustie, s-a ascuns într-o peşteră, unde rugându-se, l-a strălucit o lumină mai mare decât soarele şi a venit la dânsul un glas din cer, poruncindu-i să meargă în mitropolia Salaminei, din insula Cipru şi acolo să se nevoiască muceniceşte, pentru numele lui Hristos. Iar el, fiind întărit cu lumina şi cu glasul cel dumnezeiesc, îndată a lepădat frica prin care se temea de munci şi, sculându-se, s-a dus acolo unde i s-a poruncit. Deci, mergând Aristoclie printr-o dumbravă, a venit la biserica Sfântului Apostol Varnava şi acolo a găsit pe Dimitrian diaconul şi pe Atanasie citeţul. Şi a fost primit cu dragoste de dânşii şi a vorbit cu ei despre pricina mergerii sale în cetatea Salamina, precum şi despre vedenia ce i se arătase. Iar ei, auzind cuvintele lui, au voit să meargă cu dânsul, dorind să moară pentru Hristos. Deci au mers toţi împreună şi, dacă au ajuns în cetatea Salamina, au stat la un loc înalt la vederea tuturor şi au început cu glas mare a slăvi şi a propovădui numele lui Hristos; iar pe zeii cei elineşti şi pe idolii cei neînsufleţiţi îi ocărau. Şi îndată au fost prinşi de păgâni şi duşi la ighemon ca să-i întrebe.

Deci, cercetându-i pe dânşii ighemonul şi înştiinţându-se că sunt creştini şi văzând starea lor neclintită întru sfânta credinţă, a poruncit ca preotului Aristoclie să i se taie capul cu sabia, iar pe Sfinţii Dimitrian şi Atanasie, după multe munci să-i arunce în foc. Iar după ce sfinţii au petrecut vii şi nevătămaţi în foc, i-a osândit la tăiere de sabie. Astfel s-au sfârşit răbdătorii de chinuri ai lui Hristos, împodobindu-se cu cununa mucenicească.