Sfântul rege Vakhtang a urcat pe tronul regiunii Kartli din Georgia la vârsta de cincisprezece ani. În acea perioadă regiunea Kartli era invadată la nord de perși și la sud de osetini.

După încoronarea sa, tânărul rege Vakhtang și-a chemat slujitorii săi de la curte și le-a vorbit cu multă înțelepciune, spunâdu-le că situația grea prin care trece neamul se datoreză păcatelor regelui și ale oamenilor. El a îndemnat poporul să lupte cu smerenie și unitate pentru credință și pentru patrie.

Regele Vakhtang s-a remarcat prin multă credință și înțelepciune. Petrecea multe nopți în rugăciune și miluia pe săraci, dedicându-și astfel viața lui Dumnezeu. Era neobosit în luptă. Îmbrăcat cu armură și complet înarmat, putea să ducă un cal de război pe umeri și să urce din Mtskheta până la Cetatea Armazi - din munții din afara orașului. Dădea dovadă de multă stăpânire de sine în chestiunile politice atunci când avea de luat hotărâri dificile privind viitorul țării.

Pe casca militară a lui Vakhtang era închipuit un lup pe partea din față, iar pe spate, un leu. Când vedeau casca cu lupul și leul, perșii își strigau unul celuilalt: "Dar'az gurgsar!" ("Atenție la capul lupului!"). Din acest motiv regele Vakhtang a fost numit "Gorgasali".

În timpul domniei regelui Vakhtang, Biserica Georgiei a fost recunoscută ca autocefală. Când sfântul rege i-a alungat pe păgânii închinători la foc din Georgia, tot atunci a trimis și un episcop Mihail – care era cu erezia monofizită (ce fusese adusă în Georgia de către perși) – la Constantinopol pentru a fi încercat de patriarh. Acel Episcop l-a blestemat pe rege și armata pentru că s-au ridicat împotriva monofiziților. Iar odată, când regele Vakhtang s-a apropiat de el pentru a primi binecuvântare, acela l-a lovit și i-a rupt mai mulți dinți. Patriarhul Constantinopolului l-a scos din treapta de Episcop pe Mihail și l-a trimis la o mănăstire să se pocăiască.

Patriarhul și împăratul bizantin au trimis apoi patriarhului din Antiohia câțiva clerici pe care regele Vakhtang îi alesese pentru hirotonie. Patriarhul Antiohiei a făcut Episcopi pe doisprezece dintre acești clerici, iar Petru a fost primul Catolicos (Patriarh) al Georgiei.

Regele Vakhtang a îndeplinit dorința Sfântului Rege Mirian, înființând Mănăstirea Georgiană Sfânta Cruce din Ierusalim. A construit o biserică de piatră în locul unei biserici de lemn de pe timpul Sfintei Nina. În timpul domniei sale au fost înființate mai multe eparhii. Regele Vakhtang a construit o catedrală în Nikozi (regiunea Kartli) și a înființat acolo o nouă eparhie unde a așezat sfintele moaște ale martirului Razhden.

Sfântul Vakhtang a construit cetăți la Tukhari, Artanuji și Akhiza; a înființat mănăstiri în Klarjeti la Artanuji, Mere, Shindobi și Akhiza. A construit o nouă reședință regală în Ujarma și a pus bazele noii capitale georgiene, Tbilisi. Crezul său politic era format din trei părți: o unire egală în drepturi a Bisericii Georgiene cu Biserica Bizantină, independența națională și unitatea Bisericii cu națiunea.

În anul 502, regele Vakhtang, în vârstă de șaizeci de ani, și-a apărat țara pentru ultima dată. Într-o luptă cu perșii, el a fost rănit mortal când o săgeată otrăvită l-a lovit sub braț. Înainte de a muri, regele Vakhtang a chemat clerul, familia și curtea sa și i-a îndemnat să fie puternici în credință.

Toată Georgia a plâns la moartea regelui. Trupul său a fost mutat de la reședința regală din Ujarma în Mtskheta, la Catedrala Svetitskhoveli, pe care el a construit-o. Acolo a fost înmormântat cu mare onoare.

Cincisprezece secole mai târziu, cu binecuvântarea Patriarhului Ilia al II-lea, s-a adăugat la denumirea Catedralei Patriarhale Sioni și numele Sfântului Rege Vakhtang Gorgasali, iar în orașul Rustavi a fost construită o catedrală în cinstea lui.