BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE

Sfântul Ștefan Milutin, țarul sârbilor

Sinaxar 30 Octombrie


Ştefan Milutin a fost fiul lui Uroş întâiul şi al cneaghinei Elena, iar fratele lui a fost Dragutin. El a bătut multe războaie întru apărarea credinţei creştine şi a poporului lui. A luptat împotriva împăratului Mihail Paleologul, deoarece acesta acceptase nelegiuita unire cu Roma şi căuta să atragă şi popoarele balcanice şi încă şi pe monahii athoniți la a recunoaşte această necurată unire. Ţarul Milutin a luptat spre apărarea graniţelor sale împotriva lui Şişman, căpetenia bulgarilor, şi a lui Nogai, căpetenia tătarilor. El a ieşit învingător din toate războaiele lui, pentru că îşi punea toată nădejdea numai în Unul Dumnezeu, înaintea Căruia se ruga pururea fierbinte.

De-a lungul domniei sale, Sfântul Milutin a construit peste patruzeci de biserici si mănăstiri, în Serbia, Bulgaria, Constantinopol, Ierusalim și Sfantul Munte Athos. Când regatul sârb a căzut, bisericile și mănăstirile au rămas centre ale culturii naționale și ale Ortodoxiei pentru toți sârbii. Cele mai de seamă ctitorii ale sale sunt: Mănăstirea Gracanica; Biserica Maicii Domnului - Ljevis; Biserica Vavedenje, din Mănăstirea Hilandar, Sfântul Munte Athos.

S-a săvârşit către Domnul în douăzeci şi nouă de zile ale lunii octombrie, din anul 1320. Trupul lui s-a arătat curând după aceea a fi nestricat şi făcător de minuni. El astăzi odihneşte în Biserica Mântuitorului din capitala Bulgariei, Sofia.

BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE