Sfântul Evsevie a fost episcop în cetatea Samosatelor, cea de sub stăpânirea patriarhiei Antiohiei. El era un bărbat dreptcredincios şi plin de râvnă către Dumnezeu şi s-a arătat statornic, viteaz şi nemişcat în mărturisirea cea dreptcredincioasă, într-acea vreme când eresul lui Arie se întărise şi vătămase pe mulţi, iar Biserica lui Hristos era tulburată de el întocmai ca o corabie în mijlocul mării înviforate. Pentru că, după moartea Sfântului şi Marelui împărat Constantin, împărăţia Răsăritului luând-o fiul său, Constanţiu, cel înşelat cu eresul lui Arie, ajuta foarte mult arienilor şi se lupta pentru dânşii, făcând multă prigonire şi răutate celor dreptcredincioşi. Atunci şi Sfântul Evsevie a pătimit de la arieni multe supărări. Iar râvna lui pentru buna credinţă în Biserica lui Hristos a început a se cunoaşte de aici:

Când Eudoxie, patriarhul Antiohiei, ereticul cel de un gând cu arienii, a venit la scaunul patriarhiei Constantinopolului pentru bogăţie, s-a făcut sinod în Antiohia de toţi episcopii Siriei, pentru a alege alt patriarh în locul lui Eudoxie. Puţin însă era atunci numărul episcopilor şi al creştinilor dreptcredincioşi, căci mai mulţi erau eretici arieni, urmând împăratului celui răucredincios. În acel sinod Sfântul Evsevie era unul dintre cei întâi-şezători. Deci Sfântul Evsevie, ştiind bine pe Sfântul Meletie, episcopul Sevastiei din Armenia, cum că este dreptcredincios şi ţine întru totul la învăţătura stabilită la Sinodul cel dintâi, care s-a ţinut în Niceea, sfătuia pe toţi să aleagă la patriarhie pe Meletie. Deci cei ce aveau socoteala arienilor, neştiind credinţa cea dreaptă a lui Meletie şi socotindu-l că este de un gând cu dânşii, au ascultat cu înlesnire sfatul lui Evsevie şi, alcătuind asupra lui judecata alegerii de obşte, au întărit-o cu iscăliturile mâinilor lor şi au încredinţat-o Sfântului Evsevie. După aceea, trimiţând rugăminte la Sfântul Meletie, cu împărătească voire l-au adus pe el în Antiohia cu mare cinste, ieşindu-i tot poporul în întâmpinare.

Şi primind Sfântul Meletie scaunul patriarhiei, învăţa pe popor mai întâi viaţa cea îmbunătăţită şi obiceiurile cele bune, curăţind calea cea îndărătnicită din inimile lor spre credinţa cea dreaptă. Pentru că sfântul se gândea că dacă va îndrepta mai întâi obiceiurile lor cele rele, smulgându-le ca pe nişte spini şi pălămidă din inimile lor, va putea mai cu înlesnire să semene întru dânşii sămânţa dreptei credinţe. Insă poporul dorind să ştie cu dinadinsul ce fel de credinţă are patriarhul lor cel nou şi supărându-l pe el pentru aceasta, Sfântul Meletie a propovăduit în biserică cuvântul lui Dumnezeu către popor, preamărind dreapta credinţă ce s-a întărit la întâiul Sinod a toată lumea din Niceea şi mărturisind că Fiul lui Dumnezeu este de o fiinţă, de o fire şi asemenea cu Tatăl, nezidit şi Făcător a toată făptura".

Astfel învăţând sfântul cu mare glas poporul, arienii s-au tulburat foarte tare, precum scrie pe larg în viaţa lui Meletie; iar dreptcredincioşii s-au veselit cu bucurie negrăită, văzând pe un arhiereu ca acela dreptcredincios şezând pe scaunul apostolesc. Deci arienii, mâhnindu-se foarte mult, au izgonit din biserică pe Meletie, arhiereul lui Dumnezeu, după treizeci de zile de la primirea patriarhiei, şi au început a-l huli pretutindeni, numindu-l eretic. Apoi au îndemnat şi pe împărat să-l osândească pe Meletie la surghiunie. Deci sfântul a fost scos noaptea din Antiohia şi trimis la surghiunie, iar în locul său au ales pe un oarecare arian Evzoie. Atunci Sfântul Evsevie, episcopul Samosatelor, văzând că Biserica Antiohiei este tulburată de eretici şi o răutate fără de vină ca aceea se face Sfântului Meletie, noul arhiepiscop, i-a fost mare jale de aceasta. Deci, sculându-se, a plecat din Antiohia, nespunând nimănui de aceasta, şi s-a dus la cetatea sa.

Iar arienii, aducându-şi aminte că este la dânsul spre păstrare alegerea la arhierie a Sfântului Meletie - cea alcătuită cu judecată de obşte şi întărită de mâinile tuturor - şi temându-se ca nu cumva să fie vreodată judecaţi la sinod, că ei singuri cu un glas l-au ales ca arhiepiscop şi îndată l-au izgonit, au rugat pe împărat, care tocmai se afla în Antiohia, să trimită după Evsevie şi să le dea acea judecată încredinţată lui. Deci împăratul îndată a trimis un slujitor în urma sfântului, care, ajungându-l, i-a spus porunca împărătească. Iar episcopul i-a răspuns: „Judecata cea de obşte care mi s-a încredinţat mie, nu o voi da, decât numai când toţi cei ce mi-au încredinţat-o se vor aduna împreună".

Şi întorcându-se trimisul împăratului cu acest răspuns, împăratul s-a supărat foarte tare şi a trimis a doua oară, scriind în cartea sa cu asprime şi poruncind, că de nu va voi să-i dea scrisoarea, să-i taie mâna dreaptă. Iar acesta o scria numai ca să înfricoşeze pe sfântul episcop, iar trimisului nu i-a poruncit să facă un lucru ca acela. Şi ajungând trimisul împărătesc la Evsevie şi dându-i îngrozitoarea scrisoare împărătească, Sfântul Evsevie a citit-o şi îndată şi-a întins amândouă mâinile spre tăiere, zicând: „Nu numai mâna dreaptă, ci şi pe stânga să o tăiaţi, iar eu nu voi da judecata alegerii lui Meletie, cea care mustră arătat răutatea şi fărădelegea arienilor!" Deci trimisul s-a întors iarăşi deşert. Iar împăratul, auzind acest răspuns al sfântului, s-a mirat foarte mult de neînfricoşata lui bărbăţie şi de statornicia lui cea tare, iar mai pe urmă îl lăuda pe el înaintea tuturor.

Iar după câţiva ani, murind răucredinciosul împărat Constanţiu şi după dânsul venind Iulian Paravatul, acesta l-a întors de la surghiunie în scaunul Antiohiei pe Sfântul Meletie, dar pe urmă iarăşi l-a izgonit. Pe vremea împărăţiei aceluia, încă mai mare răutate a început a pătimi Biserica lui Hristos. Căci, pe lângă eresul arienilor care tulbura pe cei dreptcredincioşi în toată lumea, s-a adăugat şi prigo­nirea de la închinătorii de idoli; pentru că împăratul, lepădându-se de Hristos, a jertfit idolilor şi a ridicat prigoană asupra creştinilor, şi mai ales asupra rânduielii bisericeşti.

Atunci multe biserici ale celor dreptcredincioşi erau fără de slujitori şi scaunele arhiereşti fără de arhierei, unii fiind ucişi de arieni pe vremea împărăţiei lui Constanţiu, iar alţii de închinătorii de idoli de sub stăpânirea lui Iulian. Şi de n-ar fi scurtat Domnul viaţa şi împărăţia lui Iulian, abia ar fi rămas vreo biserică cu slujitorii săi întreagă. Într-o vreme cumplită ca aceea, Sfântul Evsevie, tăinuindu-şi vrednicia sa arhierească şi îmbrăcându-se întru cea ostăşească, a cutreierat Siria, Fenicia şi Palestina, întărind pe creştini în sfânta credinţă. Şi unde afla vreo biserică fără slujitori, punea preoţi şi diaconi şi din ceilalţi clerici; iar în unele locuri punea şi episcopi, dintre aceia pe care-i afla că lepădaseră dogmele lui Arie şi aveau înţelegere ortodoxă. Astfel de râvnă pentru Hristos, astfel de osteneală, de sarguinţă şi grijă pentru Biserica lui Hristos avea acest mare arhiereu al lui Dumnezeu, Evsevie.

Iar după ce a pierit cu sunet păgânul Iulian, a venit după dânsul Iovinian, dreptcredinciosul şi de Hristos iubitorul împărat. Deci Sfântul Meletie s-a întors iarăşi la scaunul său, asemenea şi Sfântul Evsevie; iar ceilalţi arhierei dreptcredincioşi au început fiecare la arătare a-şi lua locul lor.

Apoi, după îndemnul Sfântului Evsevie, Sfântul Meletie a adunat în Antiohia un sinod local, la care au luat parte douăzeci şi şapte de episcopi, între care Evsevie era întâi după Meletie. La acel sinod a fost şi Sfântul Pelaghie, episcopul Laodiceei, despre a cărui curată şi sfântă viaţă se scrie astfel: El în tinereţile sale a fost silit de părinţii săi spre nuntă. Deci fiind dus în odaia de nuntă, a sfătuit pe mireasa sa la păzirea cea neîntinată a fecioriei. Şi petrecea cu ea întru feciorie curată sub chipul însoţirii, ca un frate cu sora sa. Incă era bogat şi în multe alte fapte bune, pentru care a fost cinstit cu rânduiala arhierească de la Dumnezeu şi de la oameni. Acesta avea mare dragoste atât către Sfântul Meletie, cât şi către Sfântul Evsevie şi le era prieten de un gând, luptând împreună cu ei pentru răspândirea dreptei credinţe. La acel sinod local din Antiohia, sfinţii părinţi au poruncit tuturor ca să mărturisească de o fiinţa Fiului cu Tatăl, şi credinţa cea hotărâtă la Sinodul cel dintâi din Niceea.

La aceasta s-au învoit şi arienii, şi au iscălit cu mâinile lor, însă cu făţărnicie, ca să facă pe plac împăratului celui dreptcredincios şi dreptcredincioşilor sfinţi arhierei Meletie, Evsevie şi Pelaghie, temându-se de îndrăzneala cea mare pe care o aveau aceştia înaintea împăratului, pentru că împăratul cel evlavios iubea foarte mult pe aceşti stâlpi ai Bisericii pentru credinţa lor cea dreaptă şi pentru sfinţenia lor şi îi cinstea foarte mult, ascultându-i în toate. Pentru aceea, ei erau înfricoşaţi ereticilor, care, de frica lor, au trecut la Biserica celor dreptcredincioşi. Iar după moartea dreptcredinciosului împărat Iovinian şi după ce Valent a fost pus împărat în locul lui, ereticii iarăşi s-au întors la credinţa lor de mai înainte, întocmai precum câinii la vărsătura lor, înşelând şi pe împăratul la credinţa ariană, prin soţia lui, ariana Domnica. Astfel, Biserica celor dreptcredincioşi a fost iarăşi chinuită şi păstorii ei izgoniţi. Deci Sfântul Meletie a fost surghiunit iarăşi în Armenia, iar Sfântul Pelaghie, în Arabia. Asemenea şi Sfântul Evsevie a fost osândit la surghiunie în Tracia.

Iar după ce s-a dat acea nedreaptă judecată a nedreptului împă­rat pentru izgonirea lui Evsevie, a fost adusă porunca la Samosata spre seară. Şi înştiinţându-se Sfântul Evsevie despre aceasta, a chemat la sine pe acel om împărătesc care venise cu hotărârea împărătească şi i-a zis: „Taci acum şi nu spune nimănui pricina venirii tale, pentru că, de se va înştiinţa poporul, îndată se va umple de râvnă, se va tulbura şi te va ucide; iar eu mă voi afla pricinuitor al morţii tale". Aceasta zicând şi săvârşind cântarea cea de seară, a spus taina şi gândul său uneia din credincioasele sale slugi, şi când toţi au adormit, a ieşit din casa arhierească cu acea slugă, care luând o pernă şi o carte, le ducea după el.

Şi mergând la râul Eufratului, care curgea pe lângă zidul cetăţii, s-a urcat într-o luntre ca să plece spre cetatea Zeugma; şi a poruncit vâslaşilor să pornească, şi ostenindu-se toată noaptea aceea, când s-a făcut ziuă, au ajuns la cetatea dorită. Iar samosatenii, înştiinţându-se de plecarea sfântului lor arhiereu de la ei, s-au umplut de mare plângere şi tânguire, şi întrebau în ce parte s-a dus. Iar unul din cei ce văzuseră cum sfântul a şezut în luntre şi a poruncit să-l ducă la cetatea Zeugma, a spus poporului încotro s-a dus arhiereul. Deci mulţi urcându-se în multe luntre, au alergat degrabă după el şi l-au ajuns la Zeugma; apoi, ridicând glasurile lor către el, se tânguiau cu mare glas şi se sârguiau să-l întoarcă în cetatea lor, dar sfântul n-a voit.

Deci ce fel de rugăminţi nu făceau şi ce fel de cuvinte nu grăiau, căzându-i la picioare şi udându-le cu lacrimi, ca să se întoarcă cu ei la scaunul său! Iar Sfântul Evsevie le aducea aminte de cuvântul Apostolului care zice: Tot sufletul să se supună stăpânirilor celor ce mai mult biruiesc, pentru că nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; şi oricare stăpâniri, de la Dumnezeu sunt rânduite. Drept aceea, cine se împotriveşte stăpânirii, poruncii lui Dumnezeu se împotriveşte. Iar cei ce se împotrivesc, judecată îşi iau loruşi. Acest cuvânt al apostolului spunându-le sfântul, le zicea: „Nu-mi este cu putinţă să fiu potrivnic poruncii împărăteşti. Asemenea şi vouă nu fără de primejdie vă este a vă împotrivi voii împăratului".

Iar poporul, văzând că nu poate să-l întoarcă, îi dădea lui de cale, unul aur, altul argint, altul haine, iar altul îi dădea slugile sale ca unuia ce se duce în laturi depărtate. Dar sfântul, luând foarte puţin de la ei şi învăţându-i pe toţi să se ţină de dreapta credinţă şi de dogmele soborniceşti, s-a rugat pentru toţi şi, binecuvântându-i pe ei, a pornit pe cale către ţinutul Traciei, unde era osândit la izgonire. Şi pe când el era în Istru, a venit veste că ţara Traciei este foarte bătută şi pustiită de goţi. De aceea nu s-a mai dus departe, în Tracia, ci a rămas în Istru şi a petrecut acolo până la moartea lui Valent, răucredinciosul împărat.

Iar în cetatea Samosatelor, în locul Sfântului Evsevie a fost trimis de arieni un episcop cu numele Evnomie care cugeta cele arieneşti. Acela venind în cetate, nimeni nu i-a dat cinstea ce i se cuvenea unui episcop; pentru că n-a ieşit întru întâmpinarea lui nici un om, nici bogat, nici sărac, nici meşter, nici lucrător de pământ, nici bărbat, nici femeie, nici bătrân, nici tânăr, nici măcar un copil, deoarece toţi cetăţenii erau dreptcredincioşi şi nu voiau să cinstească pe episcopul cel răucredincios, nici să se binecuvinteze de el şi nici să-l vadă.

Deci Evnomie a intrat în episcopie şi a luat biserica soborni­cească cu stăpânire împărătească. Iar oamenii, văzând aceasta, nu se mai duceau la biserica aceea, neiubind pe ereticul care era într-însa arhiereu şi nimeni nu mergea la el nici în casă, nici în biserică, nici la casa arhierească. Astfel Evnomie şedea în episcopie singur numai cu ai săi care veniseră cu el. Şi se povesteşte că, deşi cu credinţa era rău credincios, însă la obicei era bun, blând, lin, smerit şi curtenitor faţă de toţi. Despre obiceiul lui cel bun se grăieşte aceasta: Odată a intrat, după obiceiul acelei ţări, în baia cea de obşte ca să se spele. Iar slugile au închis uşa după el, ca să nu intre alţi oameni acolo, unde se spăla episcopul. Şi înţelegând el că mulţi stăteau înaintea uşii, vrând să se spele, a poruncit slugilor să deschidă uşa şi să dea voie tuturor celor ce voiau să intre în baie, să se spele împreună cu el.

Deci au intrat mulţi, dar, văzând pe episcop şezând în scăldă­toarea cea caldă, stăteau înaintea lui pentru cinste, iar el îi chema pe cei care voiesc, să intre în aceeaşi scăldătoare, ei însă nu îndrăzneau. Şi cunoscând Evnomie că pentru cinstea lui nu îndrăzneau să se spele, pentru aceea s-a mâhnit şi a ieşit degrabă din baie, ca cel ce nu voia să se cinstească. Atunci oamenii care au rămas în baie, îndată au vărsat acea apă din scăldătoare ca fiind spurcată prin spălarea ereticului, apoi au spălat bine vasul şi, încălzind altă apă, şi-au făcut iarăşi scăldătoare. Deci Evnomie, aflând de aceea şi văzând că nu poate să tragă la el nicidecum pe oamenii din Samosata, a lăsat episcopia şi a plecat din cetate într-ale sale.

Iar după plecarea lui Evnomie, arienii au trimis la Samosata alt episcop de credinţa lor, anume Luchie, lup arătat şi vrăjmaş al oilor lui Hristos. Iar cetăţenii i-au făcut şi aceluia ca celui dintâi, adică nu l-au primit cu cinste. Deci petrecea şi el în episcopie numai cu ai săi, neducându-se nimeni din oameni la dânsul, pentru că oile lui Hristos, deşi erau fără păstor, însă, aducându-şi aminte bine de învăţătura lui, păzeau sfânta credinţă fără de prihană. Şi cum că se îngreţoşau drept credincioşii de acel episcop eretic, o putem vedea din cele ce urmează: într-o vreme mulţi copii jucându-se pe uliţă după obiceiul lor, aruncau cu o minge unii la alţii. Iar Episcopul Luchie, trecând din întâmplare pe acolo, a căzut mingea sub cai şi sub careta episcopului; şi îndată copiii au început a striga cu glas mare: „Mingea s-a spurcat cu ereticia, mingea s-a spurcat cu ereticia!" Iar episcopul, auzind aceasta, a lăsat pe unul din slugile sale să vadă ce fac copiii şi pentru ce strigă astfel. Şi a văzut sluga cum copiii au aprins un foc şi cum aruncau mingea prin văpaie încoace şi încolo, ca prin ardere să se cureţe de ereticie.

Astfel, nu numai oamenii cei în vârstă, dar şi copiii cei mici se îngreţoşau de acel episcop eretic, care era ca o urâciune a pustiirii în locul cel sfânt. De aceasta aflând Luchie, n-a urmat blândeţilor lui Evnomie, ci, umplându-se de mânie, pe mulţi din dregătoria cea sfinţită, care apărau dogmele cele dreptcredincioase, i-a trimis în surghiuniri prea depărtate. Pe fericitul Antioh, nepotul Sfântului Evsevie, bărbat ales între preoţi, plăcut lui Dumnezeu, insuflat de Duhul Sfânt şi iscusit în înţelepciunea cărţilor, l-a surghiunit la hotarele Armeniei, iar pe diaconul Evolghie, cel aşijderea vestit între slujitorii Domnului, l-a gonit în pustia Oasimului, şi a fost atunci multă mâhnire şi scârbă în cetatea Samosatelor.

Iar după ce răul împărat Valent a pierit rău, a urmat la împărăţie dreptcredinciosul împărat Graţian. Acela, îndată pe toţi arhiereii şi pe alte sfinţite feţe, care erau în izgoniri pentru dreapta credinţă, i-a eliberat de la surghiunie şi le-a poruncit să-şi ia scaunele lor. Atunci s-au întors şi Sfântul Meletie în Antiohia, Sfântul Pelaghie în Laodiceea, iar Sfântul Evsevie în Samosata. Asemenea şi preotul Antioh din Armenia, diaconul Evolghie din Oasim şi ceilalţi care fuseseră izgoniţi de arianul Luchie, au venit într-ale lor; şi a fost bucurie mare dreptcredincioşilor şi ruşinare celor rău credincioşi.

După luarea scaunul său, Sfântul Evsevie, îngrijindu-se cu ceilalţi arhierei de buna rânduială bisericească şi, văzând că oarecare scaune bisericeşti erau deşarte după scoaterea arienilor, s-a sârguit, cu sfatul şi cu învoirea Sfântului Meletie, să aleagă bărbaţi vrednici şi tari în dreapta credinţă, pe care, sfinţindu-i în dregătoriile arhiereşti, i-a aşezat în scaune. Pe cinstitul Acachie l-a pus episcop în Verea, pe îmbunătăţitul Teodot în Ierapole, pe Evsevie cel de un nume cu el, în Halchida, pe Isidor în Cir, iar în Edesa, după mutarea Sfântului arhiereu Varsa, a ridicat la scaun pe Evloghie Mărturisitorul.

Iar când au ales pe cel mai de pe urmă din episcopii cei puşi prin mâinile lui, adică pe plăcutul lui Dumnezeu Marin, ca episcop în cetatea ce se numea Dolihin, care era plină de credinţa lui Arie, s-a dus el însuşi cu Marin în cetatea aceea, voind ca, după ce va curăţa acolo Biserica de eresuri, să aşeze pe scaun pe arhiereul cel drept-credincios. Şi intrând el în cetatea aceea, o oarecare femeie ariană a aruncat de pe acoperiş cu o cărămidă asupra lui, l-a lovit în cap şi l-a rănit foarte rău. Şi îmbolnăvindu-se din acea rană, Sfântul Evsevie s-a mutat către Domnul. Iar când el trăgea să moară, a jurat pe toţi cei ce erau cu dânsul să nu facă nici un fel de răzbunare acelei femei, pentru că urma Stăpânului său, Care se ruga pentru cei ce L-au răstignit, zicând: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac! Asemenea se asemăna şi Sfântului Ştefan, care se ruga pentru cei ce l-au ucis cu pietre. Astfel s-a sfârşit muceniceşte Evsevie, marele plăcut al lui Dumnezeu, pătimind de mâinile arienilor, pentru Fiul lui Dumnezeu Cel pururea de o fiinţă şi de o fire cu Tatăl. Iar sfântul lui trup a fost întors la Samosata, cetatea lui, şi a fost îngropat cu cinste şi cu multă jale şi tânguire din partea poporului creştinesc.

Iar în locul lui s-a ales ca episcop Antioh fericitul, cel mai sus pomenit, care era fiul surorii Sfântului Evsevie. Şi a înflorit Biserica Samosatelor în dreapta credinţă, slăvind pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe unul Dumnezeu în Treime, Căruia şi de la noi să-I fie cinste, slavă, mulţumire şi închinăciune acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.