Unii zic că Sfîntul acesta Petru Damaschinul a trăit în veacul al optulea, iar alţii, că în al doisprezecelea. Această nelămurire vine din aceea că au fost doi Damaschini cu numele de Petru. Cel despre care vorbim acum a fost un mare nevoitor. El era preamilostiv. Petru acesta Damaschinul nu avea nici măcar o carte; ci mai curînd împrumuta cărţi ca să le citească. El citea cu rîvnă, strîngînd înţelepciunea precum albina mierea.

Un timp, el a fost Episcop în Damasc, dar cînd a stat împotriva credinţei islamice şi a ereziei manihee, arabii i-au tăiat limba şi l-au aruncat în surghiun în Arabia cea mai dinăuntru. Dar cu toate acestea Dumnezeu i-a dat darul grăirii, astfel încît şi în surghiun el predica Sfînta Evanghelie şi îi întorcea pe mulţi la Credinţa în Hristos. El a alcătuit şi a lăsat posterităţii o preascumpă carte de învăţătură duhovnicească. El a murit mărturisitor şi mucenic şi s-a mutat la locaşurile cele cereşti ale Împărăţiei lui Hristos.