Unii zic faptul că Sfăntul acesta Petru Damaschinul a trăit în veacul al VIII-lea, iar alţii, că în al XII-lea. Această nelămurire vine din aceea că au fost doi Damaschini, adică sfinţi locuitori în Damasc - oraş în Siria de astăzi,ambii cu numele de Petru.

Cel despre care vorbim acuma fost un mare nevoitor. El era preamilostiv. Pentru aceasta Damaschinul nu avea nici măcar o carte; ci mai curând împrumuta cărti ca să le citească. El citea cu râvnă, strângând înţelepciunea precum albina mierea. Un timp el a fost episcop în Damasc, dar când a stat împotriva credinţei islamice şi a ereziei manihee, arabii i-au tăiat limba şi l-au aruncat în surghiun (exil) în Arabia cea mai dinăuntru. Dar cu toate acestea Dumnezeu i-a dat darul grăirii, astfel încât şi în surghiun el predica Sfânta Evanghelie şi îi întorcea pe mulţi la credinţa în Hristos.

Petru Damaschin a fost un monah, cel mai probabil isihast, pe care Nicodim Aghioritul, orientându-se după apelativul „Damaschin”, îl identifică cu Petru, episcop în Damasc în cea de-a doua jumătate a secolului al VIII-lea.

Petru Damaschinul este autorul unei scrieri în două cărţi, o veritabilă sinteză a spiritualităţii creştine de până la el. Aceasta poate fi considerată prima metodă, sau primul itinerar al vieţii duhovniceşti apărut în Răsăritul creştin. Faţă de autorii mai vechi, el evidenţiază legătura organică dintre virtuţi şi pune accentul pe caracterul practic al vieţii duhovniceşti.

A murit mărturisitor şi mucenic şi s-a mutat la locaşurile cele cereşti ale Împărăţiei lui Hristos.