Luînd de curînd Maximian împărăţia (286-305), tiraniza latura Nicomidiei, făcîndu-se înfocat răzbunător al idolilor. Odată, mînia acestuia s-a aprins ca o văpaie mare împotriva creştinilor, de către cei de un cuget cu el şi de sfetnicii lui. Atunci, aducînd pe toţi cei mari de sub împărăţia lui, ca şi cu un tunet i-a înfricoşat: "Dacă cineva din voi a primit legea creştinilor şi nu voieşte să se plece către milostivii zei, să-şi dezlege brîul înaintea tuturor şi să se depărteze de palat şi de cetatea noastră. Pentru că cetatea aceasta a învăţat de la strămoşi a sluji zeilor, iar nu unui Dumnezeu răstignit".

Atunci a cuprins frică pe toţi cei ce credeau în Hristos. Şi cu adevărat se vedea buna credinţă întru cei ce iubeau pe Hristos. Pentru că unii se ascundeau, iar alţii se plecau idolilor. Şi cîţi purtau dragoste curată pentru Dumnezeu, trecînd cu vederea acestea şi rîzînd de tiranul, aruncau brîiele şi fugeau de la dînsul. Atunci preaînțeleptul şi tarele cu sufletul Urpasian, fiind din suita împărătească, având râvnă către Dumnezeu s-a apropiat de împăratul cel fărădelege, a aruncat mantia şi brîul în văzul tuturor, zicînd: "Împărate, pentru că de astăzi sînt ostașul cerescului și veșnicului Împărat, Domnului Iisus Hristos, Dumnezeul meu, i-a înapoi aceste semne de cinste şi slavă ce mi le-ai dat, pentru că sînt vremelnice şi nu mai am nevoie de ele".

Aceste cuvinte a lui Urpasian au fost atât de neaşteptate pentru Maximian, că auzindu-le s-a schimbat la față şi mult timp a fost fără glas. Apoi, ștergându-şi faţa şi uitîndu-se cu mânie la mucenic, a răcnit ca o fiară, zicînd: "Pe vicleanul acesta spînzuraţi-l şi carnea lui cu vine de bou băteţi-o!" Făcîndu-se aceasta cu multă grabă şi sfîntul mucenic cu vine de bou fără de milă zdrobindu-se, el avea ochii spre cer rugîndu-se. Apoi, pogorîndu-l tiranul de la muncire, zise către cei de faţă: "În temniţă întunecoasă şi fără purtare de grijă aruncați-l pe acesta, pînă voi socoti eu cu ce moarte îl voi pierde". Sfîntul Mucenic Urpasian bucurîndu-se şi veselindu-se în temniţă vreo cîteva zile şi rugăciunile sale dîndu-le Domnului, păgînul împărat a făcut o cuşcă de fier.

Deci, scoţînd pe sfîntul din temniţă, a poruncit să-l pună într-însa spre a fi spînzurat. Aceasta făcînd şi îmbrăcîndu-l cu cuşca cea de fier peste tot trupul, ticălosul a poruncit a se aprinde făclii şi a-l arde împrejur fără milă. Atunci sfîntul mucenic al lui Hristos, fiind înăuntru spînzurat şi rugîndu-se, atît de mult a fost ars, pînă cînd toată carnea lui s-au topit ca ceara, mistuindu-se şi amestecîndu-se cu pămîntul, iar oasele lui s-au făcut ca nişte ţărînă de pe arie. Astfel, sfîntul mucenic al lui Hristos rugîndu-se şi topindu-se de văpaie, văzduhul s-a umplut de bun miros ca de nişte mir şi s-a suit ca o stea luminoasă la Domnul, după cum unii din credincioşi s-au învrednicit a vedea. Iar ticălosul şi de Dumnezeu urîtorul împărat, rămînînd încă în nebunie, ţărîna în care a curs carnea Sfîntului Urpasian, cum şi cenuşa oaselor alegînd-o cu grijă, a poruncit a se risipi în mare, înaintea sa. Acestea s-au făcut în cetatea Nicomidia.