Luînd de curînd Maximian împărăţia (286-305), el tiraniza latura Nicomidiei, făcîndu-se înfocat răzbunător al idolilor. Odată, mînia acestuia s-a aprins ca o văpaie mare împotriva creştinilor, de către cei de un cuget cu el şi de sfetnicii lui. Atunci, aducînd pe toţi cei mari de sub împărăţia lui, ca şi cu un tunet i-a înfricoşat: "Dacă cineva din voi a primit legea creştinilor şi nu voieşte să se plece către milostivii zei, să-şi dezlege brîul înaintea tuturor şi să se depărteze de palat şi de cetatea noastră. Pentru că cetatea aceasta a învăţat de la strămoşi a sluji zeilor, iar nu unui Dumnezeu răstignit".

Atunci a cuprins frică pe toţi cei ce credeau în Hristos. Şi cu adevărat se vedea buna credinţă întru cei ce iubeau pe Hristos. Pentru că unii se ascundeau, iar alţii se plecau idolilor. Şi cîţi purtau dragoste curată pentru Dumnezeu, trecînd cu vederea acestea şi rîzînd de tiranul, aruncau brîiele şi fugeau de la dînsul. Atunci Urpasian, marele cugetător şi cu sufletul de diamant, fiind şi el din suită, a aruncat hlamida şi brîul, zicînd cu glas tare către împărat: "Împărate, pentru că astăzi mă ostăşesc cerescului Împărat, Domnului meu Iisus Hristos, ia-mi viaţa, cinstea şi slava, pentru că sînt vremelnice şi nefolositoare".

Auzind acestea de la Urpasian, împăratul Maximian pe neaşteptate s-a schimbat cu mintea şi mult timp a fost fără glas. Apoi, frecîndu-şi faţa şi uitîndu-se urît către mucenic, a răcnit ca o fiară neîmblînzită, zicînd: "Pe vicleanul acesta spînzuraţi-l şi carnea lui cu vine de bou băteţi-o!" Făcîndu-se aceasta cu multă grabă şi sfîntul mucenic cu vine de bou fără de milă zdrobindu-se, el avea ochii spre cer rugîndu-se. Apoi, pogorîndu-l tiranul de la muncire, zise către cei de faţă: "În temniţă neluminoasă şi fără purtare de grijă zdrobiţi-l pe acesta, pînă voi socoti eu cu ce moarte îl voi pierde". Sfîntul Mucenic Urpasian bucurîndu-se şi veselindu-se în temniţă vreo cîteva zile şi rugăciunile sale dîndu-le Domnului, păgînul împărat a făcut o cuşcă de fier.

Deci, scoţînd pe sfîntul din temniţă, a poruncit să-l pună într-însa spre a fi spînzurat. Aceasta făcînd şi îmbrăcîndu-l cu cuşca cea de fier peste tot trupul, ticălosul a poruncit a se aprinde făclii şi a-l arde împrejur fără milă. Atunci sfîntul mucenic al lui Hristos, fiind înăuntru spînzurat şi rugîndu-se, atît de mult a fost ars, pînă cînd toate cărnurile lui s-au topit ca ceara, mistuindu-se şi amestecîndu-se cu pămîntul, iar oasele lui s-au făcut ca nişte ţărînă de pe arie. Astfel, sfîntul mucenic al lui Hristos rugîndu-se şi topindu-se de văpaie, văzduhul s-a umplut de bun miros ca de nişte mir şi s-a suit ca o stea luminoasă la Domnul, după cum unii din credincioşi s-au învrednicit a vedea. Iar ticălosul şi de Dumnezeu urîtorul împărat, rămînînd încă în nebunie, ţărîna în care au curs cărnurile Sfîntului Urpasian, cum şi cenuşa oaselor alegînd-o cu grijă, a poruncit a se risipi în mare, înaintea sa. Acestea s-au făcut în cetatea Nicomidia.