Pe vremea împărăţiei lui Antonin, stăpânind Teodot ighemonul în Perga Pamfiliei, alegea la rânduiala ostăşească pe tinerii cei mai frumoşi şi tari cu trupul, spre slujirea împărătească. Deci, împreună cu tinerii cei de neam bun, a luat şi pe acest fericit Teodor, frumos la vedere şi l-au dus la ighemonul Teodot, iar ighemonul a pus pe el, ca şi pe ceilalţi tineri, semnul ostăşesc. Dar Sfântul Teodor a aruncat îndată semnul acela de la sine, zicând: „Eu sunt însemnat din pântecele maicii mele, cu împăratul cel ceresc, cu Domnul nostru Iisus Hristos, şi nu voiesc să fiu ostaş la alt împărat!" Şi 1-a întrebat ighemonul: „Cărui împărat te-ai făcut ostaş?" Sfântul a răspuns: „M-am făcut ostaş Aceluia, Care a făcut cerul şi pămân­tul". Şi îndată ighemonul cunoscând că este creştin, a zis: „Oare nu vei aduce jertfe zeilor noştri?" Sfântul a răspuns: „Eu n-am adus jertfă niciodată necuraţilor diavoli". Deci ighemonul a poruncit să-1 bată. Şi bătându-1 foarte, iarăşi l-au pus înainte la întrebare şi i-a zis: „Acum oare te-ai plecat, ne vei răspunde mai cu blândeţe şi te vei închina zeilor?"

Sfântul răspunse: „De ai fi cunoscut pe Dumnezeul cel ce te-a făcut pe tine, însuţi ai fi voit să te închini Lui". Atunci ighemonul a poruncit să aprindă un foc, să aducă o tigaie mare de fier, să topească smoală multă, pucioasă şi ceară, apoi să-1 pună pe mucenic pe tigaie şi să toarne peste el cele topite. Şi făcându-se aceasta, deodată Dumnezeu a făcut o minune preaslăvită, pentru că, ridi-cându-se un vuiet mare şi făcându-se cutremur, a crăpat pământul în acel loc, unde se afla focul şi tigaia, şi a izvorât multă apă din crăpătura pământului, care a stins focul de la tigaie, iar sfântul mucenic a rămas cu totul sănătos. Şi a zis către ighemon: „Iată,. vezi, că acest lucru nu este al puterii mele, ci al lui Hristos Dumnezeul meu, Căruia îi slujesc. Iar tu, de voieşti să cunoşti puterea zeilor tăi, aprinde focul şi arde iarăşi tigaia, apoi porunceşte să întindă pe ea pe unul din ostaşii tăi, în numele zeilor tăi, şi atunci vei vedea puterea lor şi vei cunoaşte tăria cea mare şi în toate a Dumnezeului meu".

Auzind aceea ostaşii care stăteau de faţă, au zis către ighemon: „Nu, domnule, să nu ne faci aceasta, ci slujitorului zeilor să-i faci aşa. Pentru că tot aşa va asculta tigaia pe el, ca şi pe Teodor, şi nu-1 va arde". Atunci ighemonul a poruncit să cheme îndată pe un slujitor şi 1-a întrebat: „Cum îţi este numele?" El răspunse: „Dioscor îmi este numele". Ighemonul zise către dânsul: „Cu ce fel de vrăji şi buruieni se ung creştinii, căci intră în foc cu îndrăzneală şi rămân nearşi, precum şi Teodor este nevătămat de foc?" Dioscor răspunse: „Creştinii nu sunt vrăjitori, ci numele lui Hristos este aşa de puternic, încât unde se cheamă El, acolo toată buruiana şi basmele cele vrăjitoreşti se strică şi diavolii se cutremură". Ighemonul zise: „Oare este mai tare Hristos decât Die al nostru?"

Dioscor răspunse: „Die şi ceilalţi zei sunt idoli surzi şi nesimţitori; şi te rog nu mă sili să mă sui pe tigaie, ci de voieşti să ştii puterea lui Die, pe el singur să-1 pui pe foc". Ighemonul zise: „Cine poate să facă aceasta, pentru că cine va îndrăzni să pună pe zeu în foc?" Dioscor zise: „Porunceşte-mi şi eu voi face aceasta şi de mi se va împotrivi Die, atunci îl voi crede că este zeu şi poate să se apere de foc!" Ighemonul zise: „De acum cu adevărat nu mai eşti slujitor, deoarece grăieşti unele ca acestea asupra zeilor". Dioscor răspunse: „Am fost slujitor asemenea ţie în credinţa păgânească; însă văzând acum pe fericitul Teodor nebiruit de muncile ce i se dau de către tine şi nears de foc, am cunoscut puterea lui Hristos şi am înţeles neputinţa mincinoşilor zei, m-am întărit în credinţa lui Hristos şi astăzi voiesc să mă fac ostaş împreună cu Teodor".

Ighemonul zise către dânsul: „Dacă grăieşti aşa, Dioscore, apoi suie-te pe tigaie ca şi Teodor". Atunci Dioscor, căzând înaintea mucenicului lui Hristos, a zis: „Teodore, robule al lui Hristos, adevăratul Dumnezeu, roagă-te pentru mine!" Şi s-a rugat sfântul pentru Dioscor. Deci au dezbrăcat pe Dioscor şi întinzându-1 pe tigaia cea înfocată, acesta a strigat tare: „Mulţumesc Ţie, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul lui Teodor; căci mă rânduieşti cu robii Tăi; deci primeşte cu pace sufletul meu". Şi zicând aceasta, şi-a dat duhul. Şi a luat într-un ceas cununa muceniciei, ca şi tâlharul Raiul, când era pe Cruce.

După moartea fericitului Dioscor, pe Sfântul Teodor l-au aruncat în temniţă. După aceea, în altă zi, împiedicându-1 de picioa­re şi legându-1 de un cal sălbatic, l-au târât pe uliţele cetăţii, gonind foarte tare calul acela. Deci calul fugind fără rânduială şi căzând în prăpăstii, s-a sfărâmat şi a pierit. Iar mucenicul fiind păzit cu puterea cea nevăzută a lui Dumnezeu şi dezlegându-se, a rămas întreg şi fără vătămare, mirându-se toţi, de o minune ca aceea. Iar doi din ostaşi, Socrat şi Dionisie, cei care legaseră pe sfânt de cal, povesteau o vedenie minunată: căci fiind gonit calul, au văzut o căruţă de foc pogorându-se din cer Ia mucenic şi, luându-1 într-însa, 1-a dus întreg în divan. Spunând aceasta la toţi, cei doi ostaşi au strigat: „Mare este Dumnezeul creştinilor".

Auzind aceasta ighemonul, a poruncit să-i închidă în temniţă şi pe ei, împreună cu Sfântul Teodor. Apoi a ars un cuptor cu foc mare trei zile. După aceea a aruncat în cuptorul acela pe mucenic şi pe amândoi ostaşii care crezuseră în Hristos, pe Socrat şi Dionisie.< Şi îndată s-a coborât din cer ploaie dumnezeiască şi i-a plouat, aşa încât a răcorit văpaia. Iar sfinţii şedeau în mijlocul cuptorului ca în mijlocul unui vânt răcoros, vorbind unul cu altul.

Atunci Sfântul Teodor şi-a adus aminte de fericita sa maică,* care a fost robită mai înainte cu trei ani de cei de alt neam şi a fost dusă cu mulţi alţii în ţară străină. Şi s-a rugat lui Dumnezeu pentru dânsa, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule al minunilor, arată-mi pe maica mea precum ştii Tu, cu puterea Ta dumnezeiască, pentru că doresc s-o văd. La Tine sunt toate cu putinţă, arată-mi-o pe dânsa, ca şi ceilalţi să cunoască măririle Tale". Astfel rugându-se sfântul, se stingea văpaia încet, pentru că ploaie se pogorâse cu rugăciunile mucenicului şi cuptorul se răcorise, aşa încât sfinţii se plecau spre somn, că era noapte. Şi stând îngerul în vis înaintea Sfântului Teodor, i-a zis: „Nu te mâhni, Teodore, pentru maica ta,; că o vei vedea". Şi deşteptându-se sfântul din somn, a spus priete­nilor săi vedenia din vis. Iar pe când spunea aceea, s-a arătat în mijlocul cuptorului maica sfântului, care se numea Filipia şi, văzând pe fiul său cel iubit, s-a bucurat şi cu dragoste 1-a sărutat pe el şi pe ostaşii care erau împreună cu dânşii. Apoi le-a spus cum şi de unde a venit, purtată de mână nevăzută. Iar Sfântul Mucenic Teodor, ridicându-şi mâinile la cer, a dat lui Dumnezeu mulţumirea cea cuviincioasă.

A doua zi ighemonul sculându-se din somn, a zis către ai săi: „Mi se pare că n-a rămas nici un os în cuptor de al lui Teodor şi de ale ostaşilor aruncaţi împreună cu dânsul". Grăind el aceasta, unul din străjeri, care păzea cuptorul, a venit la ighemon şi i-a spus că sunt vii mucenicii în cuptor şi focul s-a stins de o ploaie, care s-a vărsat de sus peste el. Iar maica lui Teodor, venind din robie fără de veste, sade în cuptor ca într-o cămară, vorbind cu fiul său şi cu cei doi ostaşi despre Dumnezeul lor. Auzind acestea, ighemonul s-a spăimântat şi sculându-se, singur a mers la cuptor, apoi chemând pe fericita Filipia, a zis către dânsa: „Oare tu eşti maica lui Teodor?" Răspuns-a fericita: „Eu sunt". Ighemonul a zis: „învaţă pe fiul tău să se închine zeilor, ca să nu piară rău şi să te lase fără fiu pe tine". Iar ea a răspuns: „Fiul meu, precum am primit despre dânsul înştiinţare de la Domnul meu, mai înainte de zămislirea lui, va fi răstignit de tine şi va jertfi lui Dumnezeu jertfă de laudă!" Zis-a ighemonul: „Deoarece tu singură ai hotărât fiului tău moarte de cruce, apoi aşa să fie". Şi îndată a poruncit să-1 răstignească pe Sfântul Teodor, iar Sfintei Filipia să-i taie capul cu sabia, şi pe cei doi ostaşi, Socrat şi Dionisie, să-i împungă cu suliţele.

Şi aşa sfinţii mucenici şi-au luat cununa, iar Sfântul Teodor după ce a stat trei zile spânzurat pe cruce viu, s-a dus către Domnul. Atunci unii din cei dreptcredincioşi, luând trupurile sfinţilor, le-au învelit cu cinstite giulgiuri şi cu aromate şi le-au pus cu cinste la un loc însemnat, slăvind pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe un Dumnezeu în Treime slăvit în veci. Amin.