Olaf, după vechiul său nume, sau Olav, după cum se pronunță astăzi, s-a născut în anul 995. Părinții săi, Harald și Asta, au încuviințat dorința tânărului de a deveni războinic viking. Încă tânăr fiind, Olaf a moștenit tronul tatălui său, stăpânind peste o mare parte din Norvegia.

Deși avea doar 16 ani, regele Olaf s-a îndreptat spre Anglia, unde a purtat mai multe bătălii cu danezii. În anul 1011, el a cucerit orasul Canterbury și l-a luat prizonier pe arhiepiscopul catedralei. Pentru că regele Ethelred a întârziat cu plata răscumpărării, arhiepiscopul a fost omorât. Îndată, mînăstirile de pe coasta estică a Angliei, situate în localitățile Lindisfarne, Jarrow și Wearmouth, au căzut și ele pradă vikingilor. Mulți preoți au primit moarte mucenicească.

Când a intrat în slujba ducelui Richard al II-lea al Normandiei, regele Olaf a privit pentru prima dată mai de aproape creștinismul. După o iarnă petrecută în Rouen, Franța, regele a fost pătruns la inimă de tainele creștine, drept pentru care a și cerut să fie botezat.

În anul 1015, în urma unei descoperiri în care un bărbat cu haine luminate îl înștiințează că va deveni rege veșnic al Norvegiei, el se întoarce acasă. El a adus în pământurile natale patru episcopi din Anglia, cu dorința de a face misiune printre vikingi. El însuși a distrus chipul de lemn al lui Thor, idolul pagan al tunetului. Oamenii au început să se boteze, iar viața creștină a început să prindă rădăcini tot mai adânci.

Când regele Knut al Danemarcei şi al Angliei a ridicat pretenții asupra Norvegiei, o mare parte din rebelii si nobilii norvegieni, nemulțumiți de atitudinea creștină a regelui Olaf, s-au ridicat împotriva acestuia. Olaf s-a văzut nevoit să fugă din țara sa, prin Suedia, în Rusia.

În anul 1028, el s-a stabilit în Novgorod, la cneazul Iaroslav cel Întelept. Ducele kievean era căsătorit cu fiica regelui Olav al Suediei, prințesa vikingă Irina. Aceasta din urmă, spre bătrânețe, va îmbrățișa viața monahală, primind numele Ana. Pentru viața ei sfântă, după trecerea la cele veșnice, Biserica a canonizat-o. În tot acest timp, Sfântul Rege Olaf - Olav a dus o viață ascetică, cu mult post şi rugăciune.

În anul 1030, el s-a întors în țara sa, pentru ultima dată. În ziua de 29 iulie 1030, în cadrul luptei din Stiklestat, lângă Trondheim, regele Olaf al Norvegiei a trecut la cele veșnice, fiind străpuns cu securea de un păgân. Mai înainte de luptă, el a visat o scară care urca către cer. Știa că va muri. Ultimele sale cuvinte au fost: "O, Doamne, mântuiește!"

La mormântul său s-au săvârşit multe minuni. Când a fost deschis mormântul, trupul său era nestricat și frumos mirositor. Cinstitele sale Moaște au fost așezate în Biserica Sfântul Clement, din Trondheim. Mai târziu, această biserică va fi transformată în Catedrala Nidaros. În timpul Reformei protestante, cinstitele sale Moaște s-au pierdut. O părticică din trupul Sfântului Olaf se păstrează în Biserica romano-catolică Sfântul Olaf, din Oslo.

Pe locul în care a primit cununa mucenicească, în localitatea Stiklestat, în apropiere de Catedrala Nidaros, se află o biserică din piatră închinată sfântului. În această biserică se află o icoană bizantină cu chipul Sfântului Olaf, dăruită bisericii de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în anul 2003.

Securea, ca simbol al martiriului Sfântului Olav, este așezată pe uniforma oficială a armatei regale norvegiene.