Sfântul Miron preotul a trăit în Ahaia, pe vremea păgânului împărat Deciu, fiind ighemon în acea ţară Antipatru. El era de neam cinstit şi bogat, bun la obicei şi având dragoste fierbinte către Dumnezeu şi către oameni; şi era cu toată viaţa plăcut lui Dumnezeu.

Iar în ziua Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, intrând Antipatru în biserica creştinească ca să prindă pe creştinii adunaţi şi să-i schingiuiască, Sfântul Miron umplându-se de râvnă, a defăimat pe ighemon cu mustrări şi l-a ocărât. Deci l-au prins, l-au chinuit cumplit şi, spânzurându-l de un lemn, l-au strujit cu unghii de fier şi l-au ars cu foc. Şi fiind aruncat într-un cuptor încins, a ieşit foc din cuptor şi a ars 150 de slugi păgâne, care stăteau împrejur. Iar sfântul era păzit cu darul lui Hristos şi binecuvânta pe Dumnezeu, stând viu şi nevătămat în mijlocul cuptorului. Şi se vedeau în văpaie sfinţii îngeri înconjurându-l şi prefacând focul în răcorire.

Apoi, cuptorul stingându-se şi sfântul ieşind din el fără vătămare, îl sileau să se închine idolilor. Şi nesupunându-se el, ighemonul a poruncit să-i jupească pielea de pe dânsul în curele, de la umeri până la picioare. Iar mucenicul, rupând o curea de pe sine, a aruncat-o în faţa ighemonului. Deci iarăşi a fost strujit cu unghii de fier peste trupul cel jupuit, apoi s-a dat fiarelor spre mâncare, dar sfântul a rămas nevătămat de ele. Şi văzându-se ighemonul Antipatru ruşinat de Miron, răbdătorul de chinuri al lui Hristos, s-a umplut de mânie şi de nebunie şi s-a ucis singur cu mâinile sale, pierind cu sunet şi dându-şi necuratul său suflet diavolilor în iad spre veşnica muncă.

Iar Sfântul Mucenic Miron a fost dus în cetatea Cizicului şi acolo, tăindu-i-se capul, s-a sfârşit, dându-şi sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu. Deci, luând cunună mucenicească, a intrat întru bucuria Domnului său.