Sfantul Lazar, tarul Serbiei, este praznuit de Biserica Ortodoxa in ziua de 15/28 iunie, iar Sfanta Milica, sotia lui, este praznuita in ziua de 19 iulie. Acest mare conducator al Serbiei, ca si dreptcredinciosul Stefan Nemanja, poate fi considerat un fel de "Stefan cel Mare al Serbiei".

Stefan Lazar Hrebeljanovici, dupa numele sau intreg, a fost un mare conducator crestin al Serbiei, iubitor de neam si aparator al dreptei credinte. El a ctitorit locasuri de rugaciune precum Manastirea Ravanica si Manastirea Lazarica, si a refacut altele, precum Manastirea Hilandar, din Sfantul Munte Athos, si Manastirea Gornyak. Tot el a fost un mare ctitor al Manastirii Sfantul Pantelimon, din Sfantul Munte Athos.

Stefan Lazar Hrebeljanovici s-a nascut in anul 1329, in localitatea Prilepac, aflata in apropiere de Novo Brdo. Tatal sau era cancelarul imperial Pribac Hrebeljanovic. Tanarul a fost educat la curtea imparatului Dusan, in Prizren. Dupa moartea imparatului Dusan, vrednicul Lazar a fost numit "print" de catre Sfantul imparat Stefan Uros al V-lea. Dupa moartea imparatului Uros al V-lea, tarul Lazar a ajuns sa conduca singur statul sarb.

Impreuna cu ginerele sau, Durad Stracimirovic, printul Lazar a intrunit un sinod bisericesc, pentru alegerea unui nou patriarh, Sfantul Efrem. Tarul s-a straduit sa refaca si legatura dintre Biserica Ortodoxa Sarba si Patriarhia de Constantinopol. Astfel, el a trimis o delegatie la Constantinopol, in frunte cu monahul Isaia, pentru a cere patriarhului tamaduirea conflictului sarbo-bizantin, din anul 1352. In anul 1375, comuniunea dintre Patriarhatul de Pec si Constantinopol a fost complet refacuta, in Manastirea Sfintii Arhangheli, langa mormantul imparatului Dusan.

In jurul anului 1353, tarul Lazar s-a casatorit cu cinstita Milica, o ruda a imparatului Dusan. Printesa Milica era fiica printului Vratko, care era unul dintre nepotii lui Vukan, care era fiul cel mare al lui Stefan Nemanja. Lazar si Milica au primit de la Dumnezeu sapte copii: Mara, care s-a casatorit cu Vuk Brancovic, in anul 1371, si a murit in ziua de 12 aprilie 1426; Sfantul Stefan Visoki, nascut in anul 1375 si trecut la cele vesnice in ziua de 19 iulie 1427, fiind inmormantat in Manastirea Manasija; Vuk, care a fost executat de catre turci, in ziua de 6 iulie 1410; Dragana, care a murit in iulie 1395, fiind casatorita cu tarul bulgar Ivan Shishman; Teodora, care a murit inainte de anul 1405; Elena, care a murit in martie 1443; Olivera, care a murit dupa anul 1444, luata de sotie de sultanul Baiazid I, in anul 1390.

In vremea tarului Lazar, otomanii atacau puternic cetatile sarbilor. Astfel, in anul 1381, otomanii sunt infranti, in lupta de la Dubravnita, de catre armata condusa de Vitomir si Crep. Mai apoi, in anul 1386, impreuna cu o parte din nobilimea sarba si cu ajutorul regelui Bosniei, dreptcredinciosul Lazar l-a invins pe Timurtas, generalul lui Murad, in Batalia de la Ploceanik, obligandu-i astfel pe otomani sa se retraga inspre sud de Nis. In anul 1388, in lupta de la Bilecia, armatele sarbe si bosniace i-au infrant cu mare greutate pe otomani.

Deoarece tarul Lazar a respins legamantul de vasalitate si pace, propus de otomani, otomanii au pornit iarasi la lupta, avand adunata o oaste de peste 30.000 de soldati. Sarbii aveau o armata de doua ori mai mica, fiecare sarb fiind constient de mucenicia pe care o avea pusa inainte. Nevrand sa isi tradeze poporul si sa lase mana paganilor peste Biserica inaintasilor sai, tarul Lazar a hotarat sa lupte pana la moarte, impreuna cu toti cei de langa el.

Se spune ca tarul i-ar fi blestemat pe toti sarbii aflati in putere care nu au venit sa lupte impotriva otomanilor, spre a-si apara tara si Biserica. Blestemul tarului a fost inscris mai apoi pe monumentul ridicat ulterior pe campul de batalie, monument numit "Gazimestan", care inseamna "Calea Razboinicului". Blestemul tarului este urmatorul: "Tot cel care este sarb sau nascut in Serbia, cel cu sange sarbesc si cel care are mostenire sarbeasca, care nu vine la Lupta din Kosovo, sa nu aiba parte de dorintele inimii lui! Nici fiu ori fiica sa nu i se mai nasca, nimic sa nu mai iasa bun din mainile sale. Nici vin rosu, nici paine alba. Si sa fie belstemat in vecii vecilor!"

Manastirea Lazarica a fost inaltata de Sfantul Lazar, in localitatea Krusevac, intre anii 1377-1380, ea fiind inchinata Sfantului Stefan. Localitatea a fost infiintata in anul 1371, ea ajungand capitala domneasca si resedinta militara; aici a adunat armata sarba printul Lazar, pentru a porni impotriva otomanilor condusi de sultanul Murad, in batalia din Kosovo, in anul 1389.

Stiind ca nu are sanse mari de a birui armata otomana, tarul Lazar s-a pregatit duhovniceste, impreuna cu intreaga sa armata, impartasindu-se cu Sfintele Taine, in Manastirea Lazarica, ctitorita de el in palatul sau din Krusevac. Potrivit vechilor traditii, in noaptea dinaintea luptei, tarul Lazar si boierii sarbi au hotarat ca, in loc de robia otomana, sa aleaga Imparatia Cerurilor. Trupele sarbilor erau conduse de tarul Lazar, impreuna cu Vuk Brankovic si Vlatko Vukovic, iar armata otomana era condusa de Murad I, impreuna cu Baiazid I si Yakub.

Sfantul Lazar a trecut la cele vesnice in ziua de 15/28 iunie 1389, in urma luptei de la Kosovo Polje (Campia Mierlei), unde a luptat impotriva otomanilor, cu o oaste de doua ori mai mica decat a acelora. In aceeasi lupta, impreuna cu tarul lor, au murit si o multime de boieri sarbi, precum si ofiterul Murad, conducatorul oastei otomane. In urma marii batalii pentru apararea Bisericii si a pamantului stramosesc, in care sarbii au cazut sub stapanirea turcilor, tara lor fiind alipita Imperiului Otoman, tarul Lazar a fost socotit mucenic, caci a murit pentru apararea credintei.

Dupa moartea tarului Lazar, pana ce fiul sau a crescut indeajuns, poporul a fost condus de evlavioasa Milica, sotia tarului. In vara anului 1390, nemaiavand forte militare, ea a acceptat suzeranitatea otomana. In acest rastimp, Milica a zidit Manastirea Ljubostinja, unde, dupa predarea domniei catre fiul ei, s-a retras in viata monahala. In urma tunderii in monahism, Milica a fost numita Evghenia. Mai tarziu, primind schima cea mare, ea a fost numita Eufrosina. Dupa mai multi ani, Sfanta Milica a trecut la cele vesnice in pace, in ziua de 11 noiembrie 1405, ea fiind praznuita de Biserica Ortodoxa in ziua de 19 iulie. Pentru viata lu curata si sfant, fiul tarului Lazar si al fericitei Milica, Stefan cel Inalt, a fost si el canonizat de Biserica Ortodoxa, fiind praznuit impreuna cu mama sa, in ziua de 19 iulie.

Cinstitul trup al tarului Lazar al Serbiei a fost asezat, mai intai, in Manastirea Ravanica, construita de el insusi, intre anii 1375-1377. In razboiul ce a urmat celui de-al doilea asediu asupra Vienei, in anul 1690, un numar insemnat de calugari au fost omorati, alti cativa reusind sa se ascunda, luand cu ei si trupul Sfantului Lazar al Serbiei. Moastele sfantului au fost asezate in Manastirea Sisatovac, aflata langa Srem. Mai tarziu, in vremea razboiului, trupul sau va fi mutat in Biserica Sfantul Mihail, din Belgrad. In anul 1989, la sase sute de ani de la martiriul sau, cinstitele sale Moaste au fost aduse si asezata iarasi in Manastirea Ravanica.