Sfântul Isavru şi cei împreună cu el erau din Atena. Şi ieşind din patria lui şi mergând la o peşteră din Apolonia, a aflat pe Inochentie, pe Felix, pe Peregrin şi pe Ermia, pe care învăţându-i să nu se dedea spre lucrurile cele lumeşti şi trecătoare, aceştia au întărit cuvântul cu fapta; căci, ferindu-se şi fugind de vorba şi adunarea rudeniilor lor, au fost pârâţi de rudenii la Tripondie eparhul, care prinzându-i şi neputând să-i facă să se lepede de Hristos, a poruncit să fie daţi la chinuri. Iar Isavru, diaconul lui Hristos, şi cei împreună cu el au fost daţi în seama lui Apolonie, fiul eparhului, de către care au fost chinuiţi prin foc şi prin apă. Dar, fiind izbăviţi din aceste chinuri în chip minunat, au întors pe mulţi la credinţa în Hristos, între care erau şi cei mai de frunte ai cetăţii: fraţii Ruf şi Rugin. Apoi, fiind osândiţi la moarte, li s-au tăiat capetele.