Sfântul Evsignie era de neam antiohian şi a fost cu rânduiala ostaş sub împăraţii Romei Diocleţian şi Maximian, apoi sub Constanţiu Chior şi sub marele Constantin şi fiii lui. Acesta a fost împreună vorbitor cu Sfântul Mucenic Vasilisc şi scriitor al pătimirii lui, pe vremea împărăţiei lui Maximian. Iar când i s-a tăiat capul Sfântului Vasilisc, Sfântul Evsignie şi alţi credincioşi ce erau acolo s-au învrednicit de au văzut mulţimea sfinţilor îngeri luând sufletul mucenicului şi înălţându-l la cer. De asemenea, au văzut şi pe Domnul nostru Iisus Hristos stând la cer şi primind sufletul pătimi-torului. Iar pe vremea împărăţiei lui Constantin, când era cu el în oaste, a văzut împreună cu acela crucea cea închipuită cu stele şi bine s-a îmbărbătat nevoindu-se asupra potrivnicilor, fiind înarmat cu puterea Sfintei Cruci. Şi petrecând el în ostăşie 60 de ani, a lăsat rânduiala ostăşească pe vremea împărăţiei lui Constanţiu, fiul lui Constantin, de vreme ce îmbătrânise.

Şi întorcându-se în patria sa, Antiohia, vieţuia după Dumnezeu în rugăciune şi în postiri, alergând totdeauna la bisericile lui Dumnezeu. El a ajuns până pe vremea împărăţiei celui urât de Dumnezeu, împăratul şi călcătorul de lege Iulian. Iar când acel împărat păgân a mers în Antiohia, Sfântul Evsignie a fost prins la muncire în chipul acesta:

Intr-una din zile, mergând sfântul la biserică, s-a întâmplat că doi oameni închinători la idoli se certau între ei pentru un lucru oarecare. Şi trecând el pe lângă ei, aceştia l-au oprit, zicându-i: „Te ştim pe tine om cinstit, care ai fost multă vreme în oaste şi ştii dreapta judecată; deci ne rugăm ţie, ascultă pricina noastră şi ne judecă cu dreptate". Deci sfântul a socotit pricina lor precum se cădea şi din aceea s-a aflat unul drept, iar altul vinovat. Şi supărân-du-se cel vinovat, s-a dus la împărat şi l-a pârât pe Evsignie că este creştin. Şi îndată împăratul a poruncit să-l prindă pe sfânt şi să-l pună înaintea judecăţii sale. Iar sfântul, stând înaintea tiranului, l-a certat fără teamă, pentru călcarea lui de lege, că lepădându-se de Hristos, s-a închinat dracilor şi a mutat cinstea lui Dumnezeu la idoli, neurmând marelui Constantin.

După aceea sfântul a început a lăuda credinţa şi evlavia lui Constantin, spunând de la început, cum a văzut crucea pe cer şi cum, cu puterea ei, a biruit pe potrivnici şi, lepădând îndrăcirea idolilor, s-a lipit cu toată osârdia de Hristos şi nu numai el însuşi s-a luminat cu credinţa şi cu Sfântul Botez, dar şi pe toată lumea a luminat. Deci, Sfântul Evsignie, fericind cu multe laude pe marele Constantin, ocăra pe Iulian, depărtatul de Dumnezeu, pentru păgânătatea lui, şi-l batjocorea cu cuvinte defăimătoare. Iar Iulian, nesuferind să audă aceste cuvinte, a poruncit să-i taie capul ostaşului lui Hristos. Astfel s-a sfârşit Sfântul Evsignie pentru Hristos, ca un mucenic, având vârsta de 110 ani, şi s-a sălăşluit în viaţa cea neîmbătrânită, unde anii lui nu vor lipsi în veci.