BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE

Sfântul Mucenic Evdemoz (†1642)

Sinaxar 4 Octombrie


Sfântul Evdemoz a fost Patriarh al Bisericii Ortodoxe Georgiene în prima jumătate a secolului al XVII-lea, în timpul domniei regelui Rostom-Khan (1632-1658). După ce s-a convertit la islam, acest rege georgian a urcat pe tron cu sprijinul șahului Persiei Abbas întâiul. Prin măsurile pe care le-a luat, regele Rostom a încercat să se înțeleagă și cu georgienii, dar a urmărit mai ales interesele împăratului persan, care îl ajutase să ajungă la putere. În timpul domniei sale, starea materială și spirituală a poporului său au cunoscut un mare declin, decăzând cu repeziciune. Decadența morală a pătruns întreaga societate iar păcatele sodomei și gomorei se înmulțeau. Nici preoții nu mai împlineau Dumnezeiasca lor chemare.

Însă Patriarhul a fost tare și fără teamă în credință. De câteva ori a condus căpetenii ale oștilor georgiene în revolta lor împotriva Persiei. Urmând exemplul Patriarhului Evdemoz, câțiva dintre principii georgieni s-au ridicat împotriva regelui Rostom, alungând influențele islamice din teritoriile lor.

Sfântul Evdemoz s-a împotrivit și obiceiului islamic ca moștenitorii regelui să fie crescuți la curtea șahului Persiei. Mai mult, nu pierdea niciun prilej să i se adreseze regelui cu aceste cuvinte: "Ești tată musulmanilor și tată vitreg al creștinilor".

Patriarhul era părintele duhovnicesc al soției regelui Rostom, credincioasa regină Mariam, fiica lui Manuchar Dadiani, principele de Samegrelo. Ca rezultat al împreună lucrării Sfântului Evdemoz cu regina Mariam, sufletul poporului creștin georgian nu a putut fi stins. Binecredincioșii creștini au izbutit să ridice biserici, să scrie cărți duhovnicești și, treptat au redobândit conștiința națională.

În acea vreme, Patriarhul Evdemoz a început să sprijine prin predicile sale aducerea înapoi pe tron a regelui Teimuraz, alungat de șahul Abbas. Simțindu-se amenințat de influența puternică pe care o avea mareIe ierarh asupra poporului, regele Rostom l-a întemnițat pe Sfântul Evdemoz în 1642. A încercat să-i cumpere supunerea, însă nici falsa bunătate și nici amenințările sale nu au izbutit să schimbe voința celui care iubea pe Hristos și patria sa mai presus de orice. Chiar și închis fiind, Patriarhul nu înceta să-l mustre pe rege și să-i îndemne pe oameni să se ridice împotriva tiranului. În cele din urmă, Rostom a poruncit ca Sfântul Evdemoz să fie ucis prin sugrumare, iar trupul să-i fie aruncat din fortăreața Nariqala (Tbilisi) înspre băile turcești. În aceeași noapte, câțiva creștini au găsit și au luat trupul Sfântului Sfințitului Mucenic Evdemoz, înmormântându-l cu cinste în colțul de nord-vest al bisericii Anchiskhati din Tbilisi. Astfel și-a săvârșit nevoința pătimitoare acest mare patriot și ierarh, trecând la ceruri, să ia acolo răsplata de la Cel pe care L-a iubit până la sfârșit.

BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE