Cuviosul Părintele nostru, Schiarhimandritul Moise, proestosul şi stareţul Sihăstriei Optina, s-a născut la 15 ianuarie 1782, în oraşul Borisoglebsk, din gubernia Iaroslavsk, primind la Sfântul Botez numele de Timotei. Fiind primul copil în familia evlaviosului negustor Ivan Grigorievici Putilov şi primind educaţie atât în casa părintească, cât şi la biserica lui Dumnezeu, el a devenit îndrumător duhovnicesc al fraţilor săi. Ajungând la vârsta majoratului şi văzând deşertăciunea vieţii pământeşti, chemat de duhul pustniciei, Timotei vizitează împreună cu fratele său Iona o serie de m[năstiri şi stareţi renumiţi. Convorbirile vii şi dese cu feţe duhovniceşti au avut urmări binecuvântate: în ei s-a sălăşluit în chip neobservat focul nevoinţei monahale.

Începutul nevoinţelor fraţii l-au făcut la Sihăstria Sarovului, găsindu-l acolo pe marele stareţ Serafim de Sarov. Peste trei ani, „pe căi necunoscute lui”, poslusnicul Timotei a ajuns între monahii pădurilor de la Roslavsk. Între aceşti vieţuitori ai pustiei Timotei a locuit zece ani, primind tunderea în monahism cu numele de Moise. Însă nu se poate ascunde cetatea care stă în vârful muntelui, şi Cuviosul Moise, împreună cu fratele său Cuviosul Antonie, a fost chemat la o nouă osteneală…

Chemat la Sihăstria Optina, la început pentru crearea şi orânduirea Schitului Sfântului Ioan Înaintemergătorul, Cuviosul Moise devine în scurt timp proestos al Sihăstriei, şi din acest timp începe creşterea duhovnicească şi proslăvirea m[năstirii. În timpul Cuviosului Moise m[năstirea s-a transfigurat, a înflorit ca o grădină frumos mirositoare. Bisericile vechi au fost reînnoite si înfrumuseţate, s-au ridicat altele noi, în jurul lor se înălţau clădirile cu chiliile fraţilor, bucătăria cu sala de mese, bibliotecile… Nimic nu scăpa atenţiei proestosului m[năstirii: pădurile mânăstirii, păşunile, grădinile, livezile, iazurile, animalele şi albinele, toate se aflau sub privirea sa purtătoare de grijă. Însă cea mai importantă rămânea totuşi grija sa pentru monahi, pentru progresul lor în bine şi în fapta supremă, mântuirea sufletului. El însuşi rămânând, în pofida multor sale griji, un adevărat ascet şi ostaş al lui Hristos, Preacuviosul Moise ştia să aprindă osârdia către Dumnezeu şi în sufletele fraţilor încredinţaţi lui, să-i întărească în cugetul bun al inimii, „să se întărească în nevoinţa cea bună sfârşitul să-l atingă şi credinţa să o păstreze”.

În timpul conducerii sale, la Sihăstria Optina se naşte stăreţia; el îl invită la Sihăstrie pe stareţul Leon, tot el aşează jugul îndrumării (hrănirii) duhovnicesti a fraţilor asupra succesorului său, Cuviosul Macarie. În timpul păstoririi sale vine la Optina posluşnicul care va deveni marele ei luminător, Cuviosul stareţ Ambrozie.

O mare atenţie o acordă Stareţul Moise şi editării de cărţi: în vremea sa se editează şaisprezece volume de literatură duhovnicească. „Cândva”, spunea Cuviosul, „cineva va citi o carte sau alta, şi folosul sufletesc al unui singur om va răsplăti toate ostenelile noastre. Dumnezeu va da… cândva vor fi roade”. Tot el a adunat şi o bibliotecă mănăstirească foarte bogată. Cuviosul Moise şi-a închinat toate puterile slujirii celor din jur. Sarcina grea a proestosului, muncile neîncetate spre folosul obştii, rezolvarea nenumăratelor probleme, toate acestea îi umpleau fiecare zi. Desi înzestrat cu nenumărate daruri duhovniceşti el nu avea posibilitatea, asemănător Preacuviosilor stareţi Leon şi Macarie, să primească descoperirea sinceră a gândurilor fraţilor, să se întâlnească cu ei şi să-i îndrume. Însă minunea vieţii şi slujirii sale a fost însăşi Optina, înfloritoare şi proslăvită, devenită în fapt centrul vieţii duhovniceşti a Rusiei.

Cuviosul Moise s-a învrednicit, asemănător multor stareţi de la Optina, să primească la 6 iunie 1862, cu puţin timp înainte de sfârşitul său, marele chip îngeresc. Vestea despre tunderea sa în schimă şi despre apropiatul său sfârşit a adunat la căpătâiul său o mulţime de oameni, monahi şi laici. Cu lacrimi şi cu evlavie s-au apropiat ei de Stareţ, pentru a primi ultima sa binecuvântare. Ţinând crucea în mâinile sale slabe, Cuviosul i-a binecuvântat pe toţi şi le-a dăruit iconiţe…

În ultimele zile din viaţa pământească a Cuviosului Moise, s-a descoperit darul înainte-vederii ascuns de el cu grijă: stareţul bolnav, scoţând suspine de durere, l-a chemat pe ajutorul său din chilie şi i-a spus: „Întreabă, ce femeie e? Ce vrea? De ce mă deranjează?” Ajutorul din chilie al stareţului, nevăzând nici o femeie, s-a gândit că delirează. Însă mai apoi s-a adeverit că în pridvor, după uşă, într-adevăr a stat mult timp o femeie care, primind o iconiţă, nu voia să se îndepărteze şi ruga cu insistenţă să mai primească o iconiţă şi pentru fiul ei. Auzind despre aceasta, ajutorul stareţului a luat o iconiţă şi a adus-o stareţului pentru binecuvântare. Stareţul a binecuvântat-o şi a spus: „Iată acum sunt liniştit”, şi ajutorul stareţului a dat icoana femeii care aştepta. Unui alt vizitator, spre marea lui uimire, stareţul i-a spus că duminică nădăjduieşte să fie la biserică, şi atunci când acesta l-a contrazis, că din cauza slăbiciunii nu va putea nicidecum să slujească, Părintele nostru Moise a adăugat la cele spuse: „Nu se poate să slujesc, însă să fiu acolo se poate”. Cuvintele acestea s-au adeverit în totalitate; duminică sicriul stareţului adormit întru Domnul a fost mutat în biserică.

Sfârşitul drept al Cuviosului stareţ Moise a avut loc la 16 iunie 1862, în al 81-lea an al vieţii sale. Încă n-a părăsit Cuviosul mănăstirea şi după moartea sa s-au arătat minunile. În mănăstire s-a întâmplat o nenorocire: domnişoara Nadejda, luând apă fierbinte din vasul pentru spălat, a alunecat şi a căzut în apă, opărindu-se grav. A mai trăit doar două zile şi, împărtăşită cu toate Tainele, s-a sfârşit. Înainte de moartea Nadejdei, o femeie care păştea vacile l-a văzut într-un vis subţire pe Cuviosul Moise îmbrăcat în mantie, cu toiag, mergând la biserică, unde a fost aşezată Nadejda. Luând binecuvântare de la stareţ femeia l-a întrebat: „Unde te grăbeşti, părinte?” Iar el i-a răspuns: „Mă duc să o conduc pe Nadejda”. S-au aflat apoi şi moaştele sale neputrezite. În timpul înmormântării Cuviosului Antonie care tocmai trecuse la Domnul, schimonahul Nestor şi egumenul Marcu au deschis cavoul şi au descoperit sicriul Cuviosului părintelui nostru Moise cu totul intact, în pofida umezelii pământului… iar deschizând sicriul, au văzut că trupul stareţului rămăsese neputrezi.