Sfantul Ioan din Kronstadt care a trait in veacul al XIX-lea si a adormit pe 20 decembrie 1908, a fost o personalitate rara si cu totul harismatica a Bisericii Ortodoxe din Rusia. El a dovedit ca atunci cand credinta este unita cu vointa si cu dragostea pentru Dumnezeu si pentru aproapele, se savarsesc intr-adevar mari minuni. Daca am cauta un exemplu de preot in vremurile contemporane care sa adune in persoana sa toate calitatile pastorului, nu am gasi un exemplu mai potrivit decat Sfantul Ioan din Kronstadt.

Sfantul Ioan Serghiev din Kronstadt s-a nascut in gubernia Arhanghelsk din Rusia la 18 octombrie 1829, ca fiu al sarmanului paracliser Ilia Mihailovici Serghiev si al Fiodorei Vasilievna. La Botez a primit numele sfantului in a carui zi de pomenire se nascuse, respectiv cel al Cuviosului ascet Ioan din Rila, fata de care va avea ulterior mare evlavie. In familie va primi educatia religioasa ortodoxa de mare simplitate, profunzime si sensibilitate, traditionala in satul rus. Tatal, care descindea dintr-o familie de preoti din tata in fiu de peste 350 de ani, il lua la slujbele bisericesti si vorbea cu el despre Hristos si sfinti. Despre aceasta el insusi spune: "Pe cat imi pot aduce aminte, din cea mai frageda pruncie, pe cand aveam patru sau sase ani, parintii mei mi-au sadit obisnuinta rugaciunii, si prin pilda lor m-au facut sa fiu un copil in armonie cu religia".

Din pricina unei sanatati fragile, a invatat cu greu sa citeasca - invatatura fiind pentru el un adevarat chin. Dupa ce s-a rugat lui Dumnezeu, aceste neputinte au fost cu totul tamaduite prin harul lui Dumnezeu. La noua ani este trimis la scoala parohiala din Arhanghelsk unde dificultatile au reinceput. Separat de parinti, ironizat de colegi pentru stangaciile sale taranesti, singur, Ioan ajunge ultimul elev. Deznadajduit, cade in genunchi si recurge din nou la rugaciune, iar efectele ei nu intarzie sa se faca simtite. Notele incep sa creasca, iar in 1851 absolva si seminarul din Arhanghelsk ca sef de promotie.

A urmat Academia de teologie pe care o va absolvi in 1855 cu titlul de magistru (licentiat), ca al 35-lea din 39 de candidati. Performantele mai degraba mediocre ale studentului Ioan Serghiev in studiul academic se explica in mare parte prin orientarea dominant scolastica a studiilor teologice in academiile Rusiei epocii, in ciuda eforturilor de reasezare neopatristica intreprinse de mitropolitul Moscovei, Filaret Drozdov (1789-1867).

Pe cand era student la Academie, Sfantul Ioan visa sa ajunga mai intai propovaduitor intre pagani, mai ales in Alaska. Dar cand si-a dat seama ca insusi poporul sau avea mare nevoie de invatatura, a inceput a ravni sa fie un preot care sa-si slujeasca si sa-si invete poporul. Intr-o noapte s-a vazut in vis intrand intr-o catedrala. Mai tarziu, cand a vizitat catedrala din Kronstadt, un mare port din nordul Rusiei, a recunoscut-o ca fiind cea din visul sau. S-a casatorit cu Elisabeta, fiica protoiererului catedralei, traind cu ea ca frate si sora, spre a se putea darui mai deplin slujirii lui Dumnezeu si celorlalti oameni. La 12 noiembrie 1855 este hirotonit preot pe seama parohiei Sfantul Andrei din Kronstadt - portul militar al Sankt Peterburgului - in locul socrului sau, de catre episcopul Hristofor, rectorul Academiei duhovnicesti.

Parintele Ioan a stiut de la inceput ca dragostea fata de toti oamenii - nu numai fata de cei din parohia lui, ci fata de toti cei din oras, inclusiv saracii si raufacatorii - va insemna pentru el adevarata slujire. Liturghia zilnica, predarea religiei in scoala primara si gimnaziu, predica, pastorirea sufletelor credinciosilor, milostenia si caritatea activa fata de cei saraci vor ocupa de acum neobosit, zi si noapte, pentru peste o jumatate de secol, viata parohului din Kronstadt.

Traia in Hristos si cu Hristos prin slujirea dumnezeiestii Liturghii. Din ea isi tragea puterea de a continua marea sa lucrare pastorala. Jumatate de veac din 1885 si pana in 1908, a slujit aproape zilnic si n-a incetat pana in ultima clipa sa sfatuiasca, sa mangaie si sa calauzeasca.

Multe au fost inimile care langa el au inviat trupeste si sufleteste. Cu un remarcabil simt al concretului, el a reusit sa reimpuna in constiinta contemporanilor insasi realitatea "pragmatica", liturgica si sacramentala, personala si comunitara, mistica si sociala a Bisericii. in fata reductiei simplificatoare a crestinismului la morala, la etica si pietatea individuala, Biserica reapare din nou ca realitate divino-umana intrupata in cult si caritate, ca o comuniune vie ("familie") a oamenilor in Hristos si Duhul Sfant, cu Dumnezeu, cu sfintii si cu ingerii, ca loc al Adevarului si Libertatii autentice.

Poporul a gasit in el un parinte plin de dragoste, au recunoscut in el pe adevaratul indrumator, pe pastorul cel bun si pe urmatorul lui Hristos. Dumnezeiasca Liturghie era pentru parintele Ioan tot ceea ce omul poate avea pe pamant mai inalt si mai sfant. Liturghiile savarsite de el erau cutremuratoare, era un om de taina al inimii daruit rugaciunii cu o mare caldura, ocrotitor al tuturor neputinciosilor si al oamenilor marginalizati - multi dintre acestia au fost insufletiti de el si calauziti catre Biserica lui Hristos. Toate acestea alaturi de darul facerii de minuni cu care atat de bogat l-a impodobit Dumnezeu. Iata insa ce spunea despre Sfanta Liturghie: "Domnul isi arata indelunga rabdare fata de lume, se arata milostiv tocmai pentru ca inca se mai savarseste Sfanta Liturghie. Daca lumea nu ar fi avut preacuratul Trup si preacuratul sange al Domnului, s-ar fi lipsit de supremul bine, de adevarata viata si de darul sfintirii. Liturghia este adevaratul ferment al vietii duhovnicesti, ceresti si sfinte care lucreza in omenire. Liturghia este lumina sufletului nostru, nadejdea si taria noastra".

Insa mai presus de toate, Sfantul Ioan a fost un mare om de rugaciune, care iubea slujbele bisericii. Slujea Sfanta Liturghie in fiecare zi si indemna pe oameni sa se impartaseasca cat mai des (uneori erau cinci mii de credinciosi care se impartaseau la Liturghie, astfel ca slujba tinea mai multe ore).

Din multele donatii pe care le primea, parintele Ioan a infiintat o "casa a muncii ziditoare" care cuprindea o scoala elementara (pentru ca Sfantul iubea atat de mult copii, incat spunea ca vede in ei chipul lui Dumnezeu mai vadit), un atelier de tamplarie, o clasa de desen, un atelier de cusut pentru femei, un atelier de cizmarie, o biblioteca pentru copii, o colectie zoologica, o sala de gimnastica, o librarie pentru copii si adulti. A organizat si lectii de catehism pentru adolescenti si adulti, conferinte pe diverse teme, a infiintat un camin de orfani, o tabara de vara pentru copii, un adapost pentru alcoolici, ingrijire medicala gratuita si mese gratuite pentru saraci. Printre multele sale realizari trebuie pomenita si frumoasa manastire Sfantul Ioan din Rila, pe care a intemeiat-o. In subsolul bisericii acesteia a zidit o capela inchinata Sfantului Prooroc Ilie si Sfintei Teodora - sfintii patroni ai parintilor sai. Acolo a si cerut sa fie inmormantat.

Pe langa toate operele de binefacere si slavita slujire a Liturghiei, Parintele Ioan era binecunoscut pentru discernamantul sau duhovnicesc, in calitate de duhovnic, si pentru rugaciunile sale vindecatoare. Multe minuni s-au facut prin rugaciunile Parintelui Ioan, atat in timpul vietii, cat si dupa moarte.

In ultimii trei ani ai vietii, Parintele Ioan a indurat mari dureri din pricina bolii. Si Matuska Elisabeta era foarte bolnava si se necajea ca nu poate sa-l ingrijeasca. Cu trei zile inainte de moartea lui, cand i s-a spus despre supararea ei, el a zis: "Spune-i sotiei mele ca este intotdeauna cu mine, si eu sunt intotdeauna cu ea". Aceste cuvinte i-au adus mare mangaiere, atunci si dupa moartea lui.

Cunoscand de mai inainte ziua mortii sale, Sfantul Ioan a trecut cu pace in lumea de dincolo, la 20 decembrie 1908, la varsta de 79 de ani. Intreaga Rusie a jelit pierderea celui mai iubit pastor al ei; douazeci de mii de oameni i-au urmat sicriul in alai. Insusi Imparatul Nicolae al II-lea a poruncit sa se tina o slujba de pomenire la moartea lui. Parintele Ioan de Kronstadt a fost recunoscut oficial ca sfant, la 8 iunie 1990, de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse.