În octombrie 2002, Sfântul Sinod al Patriarhiei Georgiei a trecut în rândul sfinților pe monahul Ilarion Georgianul (1776-1864), a cărui viață a cunoscut tulburările de tot felul din veacul al XIX: dispariția Regatului Georgiei, alipirea Georgiei la Rusia țaristă, revoluția greacă din 1821.

Cuviosul Ilarion era din Georgia, din Regatul Imeretis. S-a născut în 1776, iar părinții lui erau oameni credincioși. Numele pe care l-a primit la botez a fost Iesei.

Încă din fragedă copilărie a crescut sub îndrumarea duhovnicească a fratelui mamei sale, ierodiaconul Ștefan, care era un ascet desăvârșit. A rămas alături de unchiul său în jur de 10 ani. După moartea lui Ștefan, a rămas o perioadă la Mănăstirea Tambakini, după care s-a întors și a locuit la casa părintească. Dorind să împlinească dorința tatălui său, l-a slujit pe regele Solomon din Imeretis, viețuind la palat viață ascetică și având îndrumător duhovnicesc pe arhimandritul Gherontie. S-a căsătorit, după care a fost hirotonit, rămânând preot la palatul regelui. După doar doi ani, soția sa Maria, a trecut la Domnul, iar el s-a dedicat în întregime Domnului, prin asceză și rugăciune. L-a urmat pe împăratul Solomon în exilul din Turcia, iar după moartea acestuia în 1814, a ajutat-o duhovnicește pe împărăteasă, care era la Moscova. Acolo, el a refuzat propunerea de a fi arhiereu și evitând urzelile funcționarilor de la palat, a plecat în ascuns și s-a retras în pustie.

Prin Odessa, Cuviosul Ilarion va ajunge la Constantinopol și, în cele din urmă, în anul 1819, în Sfântul Munte, unde își va schimba îmbrăcămintea cea scumpă pentru haine de cerșetor. A viețuit, mai întâi, la mănăstirea Iviron, apoi la Dionisiu, unde, în anul 1821 a devenit ieroschimonah, luând numele Ilarion.

A primit toate slujirile, chiar și cele mai grele. Când s-a descoperit că fusese preot și duhovnic al Palatului Regal Georgian, a fost numit duhovnic al mănăstirii Dionisiu. În această calitate, dorind martiriul, a primit de bunăvoie să se prezinte, în locul egumenului, împreună cu ceilalți reprezentanți ai mănăstirilor athonite, înaintea guvernatorului turc al Tesalonicului. Acolo în prezența multora l-a mustrat pe guvernator (care în copilărie a fost ortodox) pentru trădarea ortodoxiei și pentru răutățile ce le făcea ortodocșilor. Pentru aceasta a fost osândit la moarte și doar rugămințile unor functionari apropiați guvernatorului l-au salvat - Părintele Ilarion a fost scos din oraș și eliberat. Dar a mai rămas acolo jumătate de an, ajutându-le monahilor atoniți întemnițați, precum și celorlalți din închisoare - creștini și musulmani. Aduna milostenie pentru ei, le cumpăra mâncare, le spăla hainele, le aducea apă.

După 6 luni, înțelegând că mucenicia nu este drumul lui și mustrându-se pe sine pentru nevrednicie, s-a reîntors la Athos și s-a retras într-o peșteră, nu departe de mănăstirea Dionisiu, unde ducea viață de nevoință, trăind multe și mari minuni. Dezamăgit de atitudinea șovăielnică a fraților cu privire la deasa împărtășanie, s-a mutat la Nea Skiti, unde s-a retras în turn, zăvorât vreme de trei ani. Nevoința pe care a făcut-o acolo, privegherile și rugăciunile Cuviosului Ilarion îi stârneau pe diavoli, care, prin multe și diverse șiretlicuri și arătări ale lor, încercau să-i distragă atenția de la rugăciune și să-l facă să-și calce canonul și să iasă din turn. În cele din urmă a cedat rugăminților părinților de la Schit, și a ieșit din turn, iar după ce s-a întremat trupește, s-a retras la Mănăstirea Iviron (care e georgiană), ocupându-se de biblioteca de acolo.

Spre sfârșitul vieții s-a mutat la o chilie a mănăstirii, Chilia Sfântului Ioan Teologul, strângând în jurul său mulțime de ucenici, printre care avea să fie și părintele Sava, un vestit duhovnic îmbunătățit. Cuviosul Ilarion a dobândit harisma înainte vederii, trăia stări duhovnicești înalte, fiind și mult încercat prin pizma semenilor, motiv pentru care a fost nevoit să plece în diferite locuri din Sfântul Munte.

A trecut la cele veșnice în ziua de 14 februarie 1864. Mari semne și minuni a arătat Domnul prin robul său Ilarion, a cărui slavă și sfințenie s-a arătat tuturor, fiindcă Sfântul Ilarion a trăit viață autentică de monah ortodox. Căsătorit fiind și duhovnic la palatul regelui, ca monah a mărturisit adevărul credinței înaintea musulmanilor, făcându-se vas ales al Duhului Sfânt ca un mare ascet și duhovnic al Sfântului Munte, desăvârșindu-se duhovnicește prin zăvorârea în turnul de la Nea Skiti, unde a urcat scara virtuților. Din pricina nevoințelor de tot felul și a ispitelor pe care sfântul le-a cunoscut în viața sa pământească, Cuviosul Ilarion este degrabă ajutător tuturor celor care-i cheamă numele în rugăciune, cu credință.

Pomenirea Cuviosului Ilarion Iviritul se face în ziua 14 februarie și în ziua de 21 octombrie, împreună cu Sfântul Ilarion cel Mare.

Pentru rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, amin!