Incă de tânăr a mers în Sfântul Muntele Athos. La Mănăstirea Vatoped trăia ca monah o rudă apropiată. Iubind din toată inima viața monahală, a lepădat toată deșertăciunea lumească și a fost tuns monah cu numele Ignatie. Mai târziu a fost hirotonit preot.

Pentru virtutea sa a fost chemat să păstorească o turmă dintr-un loc îndepărtat, aflată sub jugul greu tătar. În anul 1769 a fost hirotonit episcop de Gkotfei și Kefai, în peninsula Crimeea. Ierarh binevoitor și neobosit, a câștigat dragostea și respectul turmei sale. Pentru dăruirea sa în slujire, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului i-a oferit titlul de arhiepiscop și l-a făcut membru al Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice.

Contemporanii săi îl prezintă drept un om cinstit, cucernic, moral, smerit, neprihănit şi iubitor de privegheri. Avea înfăţişarea blândă şi purtarea îngerească şi a arătat bună cunoaştere în treburile bisericeşti, având daruri şi aptitudini înnăscute. Cu aceste însuşiri a devenit noul Moise pentru turma înrobită. El a reuşit mutarea grecilor ortodocși din Crimeea, de sub jugul tătarilor în pământul creştinesc Azov, care era sub dominație rusă. Rugându-se cu lacrimi lui Dumnezeu pentru turma sa înrobită de ani de zile, a hotărât să plece. El a fost conștient de amenințarea iminentă a creștinilor ortodocși de anihilare duhovnicească şi trupească. A început discuții secrete cu guvernul rus și a reușit înscrierea creștinilor din Crimeea ca cetățeni ruși.

După Sfânta Liturghie din 23 aprilie 1778, din biserica din peşteră a Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului, sfântul i-a îndemnat pe credincioși să se pregătească pentru plecarea lor din țara robiei și pentru o îndelungată umilire. Oameni de încredere i-au anunțat pe toți credincioșii din peninsulă despre data exactă a plecării. Autoritățile tătare nu au aflat nimic despre evenimentul ce avea să se petreacă și, prin urmare, nu au împiedicat plecarea mulţimilor. Oamenii au fost nevoiţi să-şi părăsească țara, casele și gospodăriile, bisericile și cimitirele. În iunie 1778 a început drumul lung și dificil. Purtau cu ei Icoana Maicii Domnului de Bachtsisarai, care-i ocrotea. Călăuză duhovnicească a fost Episcopul Ignatie. Aproximativ 50.000 de greci au plecat atunci din Crimeea stăpânită de turci şi tătari. Pentru curaj, îndrăzneală, bărbăţie și eroism, Împărăteasa Ecaterina i-a acordat înţeleptului ierarh medalionul diamant al Maicii Domnului – cea mai înaltă distincţie pentru vitejie. Prin rugăciunile bunului și credinciosului lor păstor, refugiații au depășit multe greutăţi, lipsuri și boli din vremea îndelungatei călătorii. În timpul marșului, când a apărut o epidemie necunoscută, înfricoşătoare, sfântul ierarh s-a rugat fierbinte Sfântului Haralambie de-minuni-făcătorul, care i-a apărut într-o vedenie și a ajutat norodul.

Pe ţărmul rusesc al Mării Azov, unde s-au aşezat cu binecuvântarea Mitropolitului Ignatie, grecii au întemeiat cetatea cea mare și frumoasă a Marioupolisului, închinată Maicii Domnului, având în jurul său aproximativ 23 de sate greceşti. În Marioupolis a fost înfiinţată o nouă mitropolie sub conducerea duhovnicească a sfântului ierarh, supusă Bisericii Ortodoxe Ruse. Principala grijă a Mitropolitului Ignatie a fost îndrumarea duhovnicească neîncetată a turmei sale. Dificultățile și problemele din noul loc, atacurile frecvente ale turcilor pentru forţarea refugiaţilor în locurile de baştină au adus frica și tulburarea în mijlocul lor, pentru aceasta ajungând să se plângă ierarhului în multe rânduri.

Sfântul ierarh nu s-a înspăimânt, ci și-a amintit de ieșirea evreilor din robia egipteană și de nemulţumirile lor adresate lui Moise. Slujitor credincios al lui Dumnezeu, Ignatie L-a iubit pe Dumnezeu din toată inima, puterea și cugetul său şi i-a îndurat pe credincioşii săi şi i-a mângâiat, fiindcă trăiseră viaţă de mucenici şi încă pătimeau dureri. El obișnuia să spună: „Pentru Biserică și din Biserica izvorăşte binecuvântarea cerească și răsare izbânda în toate lucrările omeneşti.” Deci, toate le primea cu rugăciune, răbdare și blândețe.

Locuind într-o chilie de piatră, ridicată de el la 6,5 kilometri distanță de Marioupolis, după două săptămâni de boală, la 3 februarie 1786 şi-a dat sufletul cu pace Ziditorului. A fost înmormântat în biserica Sfântului Haralambie din Marioupolis. Mai târziu, mormântul său a devenit loc de pelerinaj. Locuitorii evlavioşi îl cinsteau cu recunoştinţă pe sfântul lor părinte duhovnicesc, care le fusese eliberator.

În 1936, după instalarea teribilului regim ateu, Biserica Sfântul Haralambie a fost distrusă. Apoi a fost deschis mormântul sfântului în care au descoperit moaștele sfântului. Mai târziu au fost mutate în altă parte. După eliberarea Marioupolisului de către nazişti, oraşul a fost incendiat, la fel ca și moaștele sfântului. Astfel s-a împlinit profeția sfântului care spunea că trupul său va fi ars împreună cu orașul. Cu toate acestea o mică parte din Sfintele Moaşte ce au rămas nemistuite și astăzi sunt aşezate spre închinare în biserica Sfântul Gheorghe din Marioupolis.

În 1977, Biserica Ortodoxă Ucraineană a recunoscut sfinţenia sa, ca zi de prăznuire stabilindu-se ziua de 3 februarie.