Sfântul Ierarh Tihon este prăznuit pe 22 februarie (aflarea moaștelor), 7 aprilie (adormirea), 9 octombrie, 5 octombrie (Soborul Sfinților Ierarhi ai Moscovei), 18 noiembrie (alegerea pe Tronul Patriarhal).

Sfântul Tihon, la botez Vasile Ivanovici Belavin, s-a născut pe 19 ianuarie 1865. Tatăl său, Ioan Belavin, era preot de ţară în districtul Toropeţ din eparhia Pskov. Copilăria și adolescența lui s-au petrecut în contact direct cu ţărani și muncile lor. Din primii ani, micul Vasile a manifestat o înclinație specială pentru religie, dragoste pentru Biserică, precum și o rară blândețe și smerenie.

Când Vasile era încă un copil, tatăl său a avut o revelație cu privire la fiecare dintre copiii săi. Într-una din nopți, când el și fiii săi au dormit în pod, printre fân, s-a trezit brusc, trezindu-i și pe cei trei fii ai săi. Mama sa, care era moartă de mult i s-a arătat în vis, prezicându-i că moartea sa era aproape, dar și soarta copiilor săi. Ea i-a zis că unul dintre ei va fi nefericit toată viaţa, altul va muri de tânăr, iar cel de-al treilea, Vasile, va deveni un mare om. Profeţia s-a dovedit a fi exactă în toate privinţele.

Între 1878 şi 1883, Vasile a studiat la Seminarul Teologic din Pskov. Colegii săi de studenţie l-au simpatizat şi respectat pentru pietatea sa, pentru progresele deosebite în studii şi pentru disponibilitatea constantă de a-i ajuta pe ceilalţi, care adesea consta în explicarea lecţiilor şi, în special, în ajutor pentru schiţarea şi corectarea numeroaselor compoziţii. Vasile era numit de colegii săi de seminar „episcop” și „patriarh”.

În 1888, la 23 de ani, a absolvit Academia de Teologie din Sankt Petersburg. S-a întors apoi la Seminarul Teologic din Pskov, de data asta ca profesor de Teologie Morală şi Teologie Dogmatică. A dus o viaţă austeră şi castă, iar în 1891, când a împlinit 26 de ani, a depus voturile monahale. Toată localitatea a participat la slujba de tundere arătându-şi dragostea şi devotamentul pentru lucrarea Sfântului. Tânărul blând și smerit a primit numele de Tihon, în cinstea Sfântului Tihon din Zadonsk.

În anul 1892, monahul Tihon s-a transferat de la Seminarul Teologic din Pskov la Seminarul Teologic din Kholm, și a fost ridicat la rangul de arhimandrit. Arhimandritul Tihon a fost hirotonit Episcop de Lublin la 19 octombrie 1897, și a revenit la Kholm pentru un an în calitate de Episcop Vicar al Eparhiei Kholm. Episcopul Tihon şi-a dedicat cu multă râvnă tot timpul pentru organizarea noii episcopii. Viaţa morală a Sfântului a câştigat afecţiunea tuturor credincioşilor nu numai ruşi, ci şi lituanieni şi polonezi. Pe 14 septembrie 1898 a fost numit Episcop al Aleutinelor (arhipelagul de insule ce se întinde în nordul îngheţat al Oceanului Pacific, între Alaska şi Kamceatka) şi Alaskăi.

În munca sa de răspândire a credinţei ortodoxe pe tărâmul Americii de Nord, Sfântul Tihon a reorganizat structura episcopiei, schimbându-i chiar şi numele, în Episcopia Aleutinelor şi Americii de Nord, în 1900. El a devenit atât de îndrăgit în rândul clerului şi populaţiei laice, încât americanii i-au acordat titlul de cetăţean onorific al Statelor Unite ale Americii.

La data de 22 mai 1901, Sfântul Tihon a pus piatra de temelie pentru Catedrala Sfântul Nicolae din New York , și de asemenea, a fost implicat în zidirea altor biserici. La data de 9 noiembrie 1902, a sfințit biserica Sfântul Nicolae din Brooklyn pentru imigranții ortodocși din Siria, iar două săptămâni mai târziu, a sfințit Catedrala Sfântul Nicolae din New York.

Numărul de parohii a crescut de la 15 la 70, toate întreţinându-se singure. Cu binecuvântarea sa, au fost traduse în limba engleză cărţile de rugăciuni ortodoxe.

În 1905, Misiunea Americană a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie, iar Tihon a fost făcut Arhiepiscop. A avut drept ajutor în Arhiepiscopie doi episcopi vicari pe PS Episcop Inochentie (Pustznsky) în Alaska şi Sfântul Rafail (Hawaweeny) în Brooklyn.

O realizare deosebită a sa a fost unificarea tuturor grupurilor (ruseşti, greceşti, siriene, bulgare, aleutine) sub ocârmuirea sa. Un simbol al acestei unităţi a fost primul Sinod al Bisericii Ortodoxe din America, pe care l-a organizat în februarie 1907 în Mayfield, New York.

În iunie 1905, Sfântul Tihon a dat binecuvântarea pentru înființarea Mănăstirii Ortodoxe Sfântul Tihon, din statul Pennsylvania numită astfel după hramul acesteia, Sfântul Tihon din Zadonsk.

În anul 1907 s-a întors în Rusia și a fost numit Arhiepiscop de Yaroslavl, unde a câștigat foarte repede încrederea miilor de credincioşi prin smerenia şi afecţiunea sa iubitoare.

Când sfântul se pregătea să plece în misiune în Lituania, spre sfârşitul anului 1913, la 22 decembrie autorităţile din Yaroslavl îi vor acorda titlul de cetăţean de onoare al oraşului.

După transferul la Vilnius, Sfântul Tihon a continuat lucrarea misionară deosebită, iar începutul Primului Război Mondial îl găseşte în capitala Lituaniei, unde nu a precupeţit atunci nici un efort să ajute pe cei întru nevoinţă. Acţiunile sale caritative au mişcat mulţi compatrioţi.

După revoluţia din februarie şi formarea unui nou Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, Sfântul Tihon devine unul dintre membri. Pe 21 iunie 1917, Sinodul Episcopal îl aleg ca Arhiepiscop. La 15 august 1917, Arhiepiscopul Tihon este ridicat la rangul de Mitropolit al Moscovei, iar după câteva luni a fost ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse dintre cei trei candidaţi, Arhiepiscopul Antonie de Harkov, cel înţelept, Arhiepiscopul Arsenie de Novgorod, cel drept şi Mitropolitul Tihon, cel blând, cum erau ei caracterizaţi de către membrii sinodului. Pe 5 noiembrie, după Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala Hristos Mântuitorul, a avut loc întronizarea Patriarhului Tihon al Rusiei.

Când regimul bolşevic-ateist a preluat controlul ţării, proprietăţile Bisericii au fost confiscate iar Biserica Ortodoxă Rusă a avut de suferit multe persecuţii. Sfântul Tihon a condamnat deschis uciderea familiei ţarului în 1918 şi a protestat împotriva atacurilor violente ale bolşevicilor asupra Bisericii. În acele vremuri, el a chemat creştinii ortodocşi ruşi să se unească şi să-şi întărească tradiţiile. Pentru a evita persecuţiile ulterioare, el a emis un mesaj prin care clericii nu aveau voie să facă nici un fel de declaraţie politică.

Pe 19 ianuarie 1918, Patriarhul Tihon al Moscovei a anatemizat pe toţi cei care, fiind botezaţi, au ucis oameni nevinovaţi alături de hoarda comunistă. Trei zile mai târziu, pe 22 ianuarie, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse a confirmat această anatemă.

În vara anului 1921 regiunea Volgda a fost cuprinsă de o foamete mare. În luna august, Patriarhul Tihon a făcut un apel către poporul rus și către „oamenii din lume”, pentru a ajuta victimele foametei. El a dat binecuvântare pentru ca preoții să doneze obiecte de valoare deținute de Biserică, cu mențiunea ca se vor dona doar obiectele care nu erau utilizate direct în serviciile liturgice. Cu toate acestea, la 23 februarie 1922, Comitetul Executiv Central Rus a publicat un decret prin care spunea că toate obiectele de valoare din biserici vor fi confiscate.

În conformitate cu Canonul 73 Apostolic, astfel de acțiuni au fost considerate ca un sacrilegiu, iar Patriarhul a protestat public împotriva confiscării totale, mai ales că mulți se îndoiau că obiectele de valoare ar putea fi folosite pentru a combate foametea. Această confiscare forțată a stârnit indignarea poporului din toată Rusia.

Mesajul Patriarhului a fost privit ca sabotaj, și pentru aceasta a fost arestat în 1922, petrecând ultimii ani din viaţă în arest la domiciliu, adică în mănăstirea Donsk din Moscova. Pe 16 mai 1922 toate atribuţiile patriarhale au fost cedate mitropolitului Agatanghel al Yaroslavului.

În iunie 1923, Patriarhul a fost eliberat continuând să se bucure de încrederea comunităţii ortodoxe din Rusia. Pe măsură ce persecuţiile au continuat, el a început să se simtă copleşit, iar puterea şi sănătatea au început să i se înrăutăţească. În duminica din 5 aprilie 1925, el a slujit ultima sa Liturghie murind două zile mai târziu.

Pe 7 aprilie, Patriarhul Tihon l-a primit pe Mitropolitul Petru şi spre seară după ce s-a odihnit la 23:45 pm, a trecut la Domnul, făcându-şi semnul crucii şi spunând: „Slavă ţie, Doamne, slavă ţie.” Mai bine de un milion de credincioşi au participat la slujba înmormântării ce s-a săvârșit la Catedrala Mănăstirii Donsk. El a fost considerat încă din acele vremuri mucenic.

La 9 octombrie 1989, Patriarhul Tihon a fost canonizat de Sinodul Episcopilor din Biserica Ortodoxă Rusă. Pentru aproape șaptezeci de ani s-a crezut ca moaştele Sfântului Tihon s-au pierdut, însă în februarie 1992 au fost descoperite într-un loc ascuns din Mănăstirea Donsk, aflându-se acum la mare cinstire.

Ar fi greu de imaginat care ar fi fost calea Bisericii Ortodoxe Ruse fără Patriarhul Tihon în acei ani. El a făcut atât de mult bine pentru Biserică și pentru întărirea credinței în acei ani dificili. Poate că propriile cuvinte ale Sfântului pot rezuma cel mai bine viața lui: „Fie ca Dumnezeu să ne învețe pe fiecare dintre noi să depunem eforturi pentru Adevărul Său, și pentru binele Sfintei Biserici, mai degrabă decât pentru binele nostru”.