Sfântul Ierarh Pavel, Arhiepiscopul Neocezareei a fost torturat sub împăratul Licinius (311-324).

Auzind despre credința Sfântului Pavel, tiranul păgân a poruncit ca să fie adus înaintea sa. Adus înaintea păgânului conducător, Ierarhul Pavel și-a mărturisit cu tărie credința, primind pentru aceasta bătăi crunte chiar din partea împăratului, dar sfântul a îndurat cu pace, uimindu-i pe toți cu răbdarea sa. După aceasta, el a fost înfometat, dar a rămas statornic în credința pe care o mărturisea.

Văzând că nu renunță, a poruncit să-i ardă mâinile cu un fier înroșit în foc. Fierarul a așezat în mâna Sfântului Pavel un fier înroșit în foc, peste care i-a așezat și cealaltă mână și le-au legat așa până fierul s-a răcit.

După aceasta, l-au închis într-o închisoare de pe malurile râului Eufrat.

În anul 324, Licinus a fos executat, iar Sfântul Constantin a devenit unicul conducător al Imperiului Roman, a eliberat toți creștinii din închisori, iar Sfântul Ierarh Pavel s-a întors la turma sa, și a strălucit ca mai înainte.

În anul 325, a fost unul dintre cei 318 Sfinți Părinți care au participat la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, unde a fost condamnată erezia ariană și unde s-a formulat prima parte a Simbolului de Credință (Crezul). Toți episcopii purtau pe trupurile lor urmele chinurilor pe care le-au îndurat pentru Hristos. La sfârșitul Sinodului, Sfântul Împărat Constantin a primit în mod solemn pe Sfinții Părinți și a sărutat mâinile arse ale Sfântului Pavel.

După aceasta, Sfântul Ierarh Pavel s-a întors la turma sa pe care a păstorit-o până a adormit în Domnul în pace.