Fericitul acesta, strălucind mai înainte în sihăstrie și fiind împodobit cu tot felul de fapte bune, a fost făcut episcop al scaunului Cordobei din Spania. Apoi având râvnă pentru credința ortodoxă, a mers și la marele și întâiul Sobor, de la Niceea, mustrând și lepădând tulburarea cea arienească. Acesta a strâns și Soborul ce s-a făcut la Sardica și exarh a fost, între cei ce se adunaseră atunci acolo, pentru că nu iscălise caterisirea împotriva marelui Atanasie și a altor mulți episcopi goniți din scaunele lor de către Constantie, sau mai bine, pentru că nu era la o unire cu răul eres al lui Arie, a fost izgonit, și suferind multe scârbe și patimi, a luat sfârșitul într-acel surghiun.