Cel dintre sfinti parintele nostru Mitrofan a trait pe vremea marelui Constantin, întâiul împarat crestin. El era fiu al lui Dometie Romanul, cel ce a fost de neam împaratesc; pentru ca Dometie era frate cu Prov, cel care a fost mai înainte împarat al Romei. Acest Dometie, fiind bine cunoscator, a priceput înselaciunea si ratacirea închinarii de idoli si, cunoscând ca este dreapta si adevarata credinta crestineasca, s-a lepadat de zeii cei mincinosi si a crezut în adevaratul Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos.
Iar fiindca în acea vreme se savârsea mare pagânatate de îndracire de idoli în Roma si se facea ucidere nevinovata de crestini în toate zilele fara numar, de aceea Dometie, lasând Roma, a venit în Vizantia cu doi fii ai sai, cu Prov si Mitrofan. Pe atunci era episcop în Vizantia Tit, barbat placut lui Dumnezeu si sfânt. Pe lânga acesta petrecea Dometie cu fiii sai, învatând credinta cea întru Hristos si legea Domnului, si bine povatuindu-se la viata cu fapte bune. Iar episcopul vazându-l pe el lipit cu toata inima si cu tot sufletul sau de Hristos, iar cu duhul arzând si slujind Domnului, l-a rânduit pe el în rândul clericilor bisericii, hirotonindu-l preot.
Iar dupa ce episcopul Tit s-a mutat la Domnul, Dometie a luat scaunul dupa el, iar dupa sfârsitul fericitului episcop Dometie, scaunul patriarhal l-a luat fiul sau Prov. Iar dupa mutarea lui Prov, acest Sfânt Mitrofan, fiul lui Dometie si fratele lui Prov, a fost ridicat la scaunul arhieresc al Vizantiei. Si venind marele împarat Constantin în partile Traciei, si vizitând si Vizantia, a vazut pe Sfântul Mitrofan si, vorbind cu dânsul, l-a cunoscut ca este mare placut al lui Dumnezeu. Deci s-a minunat de îmbunatatita lui viata si de întelepciunea sa, iubindu-l foarte mult; si dorind sa auda cuvintele lui cele însufletite de Dumnezeu, l-a dus pe el la Roma.
Apoi marele Constantin a voit sa-si mute scaunul împaratesc de la Roma la Vizantia pentru ca a socotit ca acel loc este foarte frumos si i-a placut ca sa fie la acel loc o cetate împarateasca; caci era îndestulat cu roadele pamântului si asezat lânga Marea Euxinului (Marea Neagra), între Europa si Asia, având caile bune, atât pe mare, cât si pe uscat. Deci a întemeiat o cetate mare, cu ziduri frumoase, si a numit-o pe ea dupa numele sau, Constantinopol sau Noua Roma. Si a adus din Roma veche în Roma noua si pe Sfântul Mitrofan, numindu-l parinte al sau si mijlocind pentru dânsul cinstea cea patriarhiceasca de la cei 318 Sfinti Parinti, care au luat parte la întâiul Sinod a toata lumea de la Niceea. Si a fost Mitrofan cel dintâi patriarh al Constantinopolului.
Si neputând Sfântul Mitrofan, întâiul patriarh al Constantinopolului - Roma cea noua -, sa vina el însusi la soborul acela din cauza batrânetii si a slabiciunii sale, a trimis în locul sau pe horepiscopul sau Alexandru, barbat cinstit, sfânt si batrân, care a suferit multe osteneli în Tracia si în Iliric, pentru pacea Bisericii. Acesta a tinut în sobor locul patriarhului Mitrofan si s-a nevoit împotriva lui Arie. Iar dupa ce s-a sfârsit acel Sinod a toata lumea, dreptcredinciosul împarat, marele Constantin, a rugat pe toti arhiereii sa mearga cu dânsul la Prea Sfintitul patriarh Mitrofan si sa-1 cerceteze pe el, fiind bolnav pe patul mortii.
Deci mergând la dânsul toti împreuna cu împaratul, într-o zi de Duminica, si stând de vorba, împaratul a zis catre dânsul: „O, prea cinstite parinte, te vad ca ai slabit de batrânete si boala; deci, te rog spune si ne arata noua, cine va fi vrednic dupa tine, ca sa fie pastor al turmei!"
Iar Sfântul Mitrofan, cu fata vesela, a raspuns catre împarat: „Cu adevarat Duhul Sfânt a vorbit prin gura ta, de vreme ce eu gândindu-ma la aceasta cu sapte zile mai înainte, Domnul mi-a descoperit ca dupa zece zile ma voi duce din cele de aici, iar dupa mine are sa vina la scaunul patriarhicesc slujitorul meu, Alexandru, cel vrednic cu adevarat de alegerea si de darul Sfântului Duh; iar dupa el are sa fie mostenitor scaunului Pavel, care este acum între citeti". Dupa aceea Sfântul Mitrofan, cautând spre dumnezeiescul Alexandru, patriarhul Alexandriei, a zis catre dânsul: „O, frate, si tu vei lasa dupa tine mostenitor ales". Apoi, luând de mâna pe Atanasie, arhidiaconul lui, a grait: „Iata viteazul ostas al lui Hristos! Acesta va fi dupa tine mostenitor si nu numai împreuna cu fratele meu, Alexandru, va sta tare împotriva pagânatatii lui Arie, dar va intra si în mari nevointe; si multe patimiri îl asteapta pe el, împreuna cu viteazul Pavel".
Astfel a proorocit sfântul despre cele ce aveau sa fie, iar dupa acele zece zile de la descoperirea Domnului, s-a savârsit cu pace, în 4 zile ale lui iunie, si a trait toti anii de la nasterea sa, 117; iar acum traieste în viata cea fara de sfârsit, stând înaintea scaunului marelui Arhiereu care a strabatut cerurile, al lui Hristos, Mântuitorul nostru, a Carui slava este în veci. Amin.