Sfântul Iuvenalie a luat scaunul Patriarhiei Ierusalimului pe vremea împărăţiei binecredinciosului împărat Teodosie cel Tânăr. In zilele patriarhiei lui, erau în Palestina marii luminători Sfinţii Părinţi Eftimie, Teodosie, Gherasim de la Iordan - căruia i-a slujit leul - şi mulţi alţii, însă erau şi tulburări care se făceau de eretici. Căci în acele vremuri se ridicase eresul lui Nestorie, care hulea pe Preacurata Fecioară Născătoarea de Dumnezeu, şi s-a adunat al treilea Sinod a toată lumea al Sfinţilor Părinţi, în cetatea Efesului. La acest sinod, Sfântul Iuvenalie cu Sfântul Chirii, Patriarhul Alexandriei, şi cu ceilalţi Sfinţi Părinţi, au anatematizat pe Nestorie şi eresul lui. Iar după sfârşitul împăratului Teodosie, împărăţind Marcian cu Pulheria, a ieşit un alt eres, al lui Dioscor şi al lui Eutihie, care spuneau că în Domnul nostru Iisus Hristos este numai o singură fire. Deci s-a făcut al patrulea Sinod a toată lumea al Sfinţilor Părinţi, în cetatea Calcedon. In acest Sinod, Sfântul Iuvenalie, în mijlocul Sfinţilor Părinţi, ca un luceafăr în mijlocul stelelor, strălucea prin dreapta credinţă, izgonind întunericul credinţei celei rele a ereticilor.

Iar după ce s-a întors de la sinod la scaunul său, a mers în Palestina un oarecare eretic Teodosie, cu chipul călugăr, iar cu obiceiul vrăjitor, care se ţinea de credinţa cea rea a lui Eutihie. Acela hulea Sfântul Sinod cel din Calcedon, spunând că acolo s-ar fi lepădat dogmele dreptei credinţe şi s-ar fi înnoit învăţătura lui Nestorie, şi bârfea şi multe alte necuviinţe asupra Bisericii.

Despre acest eretic povesteşte Evagrie că, fiind izgonit din mănăstirea lui pentru faptele sale cele rele şi pentru necredinţa sa, s-a dus în Alexandria la răucredinciosul Dioscor şi s-a lipit de el. Dar fiind pedepsit şi de acela cu multe bătăi, pentru meşteşugul şi răutatea sa, a fost pus pe o cămilă, ca un tulburător, şi a fost purtat cu batjocură prin cetate. Apoi, scăpând în Palestina, a început a tulbura Biserica, semănând eresuri hulitoare de Dumnezeu. Pe atunci se afla în Palestina împărăteasa Evdochia, soţia împăratului Teodosie cel Tânăr, care petrecea la Sfintele Locuri, după moartea bărbatului ei. Deci acel eretic Teodosie mai întâi a înşelat pe împărăteasa Evdochia spre lepădarea Sinodului din Calcedon, apoi şi pe mulţi monahi neiscusiţi i-a vătămat cu eresul său şi i-a făcut de un gând cu sine. Deci a ridicat, cu mulţi călugări înşelaţi, tulburare împotriva Patriarhului Iuvenalie, silindu-l să se lepede cu totul de Sinodul din Calcedon. Iar el nevrând, l-au izgonit de pe scaun.

Şi s-a dus Iuvenalie la Constantinopol, la împăratul Marcian, iar ereticul Teodosie, având ajutătoare pe împărăteasa Evdochia şi puterea călugărilor orbiţi de eres, s-a suit pe scaunul Patriarhiei şi făcea multe primejdii episcopilor şi clericilor celor dreptcredincioşi, care nu voiau să aibă împărtăşire cu el - pe unii îi lepăda, iar pe alţii, muncindu-i, îi ucidea, jefuindu-le averile şi risipindu-le casele. Astfel a făcut lui Severian, Episcopul Schitopolei, care n-a voit să se supună eresului său, şi, izgonindu-l de pe scaunul său, l-a ucis. Din aceste pricini se făcuse în toată Palestina mare tulburare şi sfânta cetate a Ierusalimului era prinsă şi pustiită ca de nişte barbari. Iar Sfinţii Părinţi din Palestina, nesuferind să vadă o prigonire ca aceea şi risipire a Bisericii, încă temându-se şi de mâinile ighemonilor, s-au ascuns în pustia cea mai adâncă, rugându-se cu lacrimi lui Dumnezeu, pentru pierderea ereticilor şi pentru grabnica împăcare a Bisericii.

Pe vremea aceea, în clerul Bisericii Ierusalimului era un diacon cu numele Atanasie, frumos grăitor la cuvânt şi râvnitor în dreapta credinţă. Acesta văzând în biserică, în locul patriarhului, pe ereticul Teodosie, stând ca o urâciune a pustiirii la locul cel mai de cinste, a stat înaintea lui şi a strigat cu glas mare, zicând: "O, Teodosie, încetează de a umple Sfânta Cetate de atâtea ucideri! Încetează de a ridica război împotriva lui Hristos şi a izgoni tâlhăreşte turma Lui din ogrăzile cele dumnezeieşti". Acestea zicând Atanasie către el, îndată a fost prins de ostaşii lui Teodosie şi a fost tras afară din biserică, unde, chinuindu-l cu multe feluri de munci şi bătându-l mult, l-au ucis cu un fier ascuţit. Iar trupul lui legându-l cu o funie de picioare şi târându-l prin toată cetatea, la urmă l-au aruncat spre mâncare câinilor.

Iar voievodul Dorotei, care era pus de împărat ca să ocârmuiască Palestina, nu se întâmplase într-acea vreme să fie în Ierusalim, ci era cu oastea la război împotriva moabitenilor. Acela, înştiinţându-se de cele ce se făcuseră în Sfânta Cetate, îndată întorcându-se cu oastea de la război, a alergat la Ierusalim. Dar purtătorii de arme ai lui Teodosie şi ai împărătesei Evdochia, din porunca lor, au închis porţile cetăţii înaintea voievodului, nelăsându-l să intre înăuntru. Şi nu l-au lăsat să intre până ce nu le-a făgăduit că o să fie de un gând cu ei în credinţa lor. Astfel, acel mincinos patriarh Teodosie, tulburând Biserica, a fost pe scaunul Patriarhiei Ierusalimului 20 de luni, până ce a venit poruncă voievodului de la împărat, ca să-l prindă şi să-l aducă ca pe un tulburător şi ucigaş la judecată în Constantinopol.

Dar Teodosie, aflând mai înainte de porunca împărătească care îi venea, s-a ascuns de toţi şi a fugit în Muntele Sinai, făcându-se neştiut. Atunci Preasfinţitul Patriarh Iuvenalie, care pentru bunătăţile lui avea în Constantinopol mare cinste de la împăratul Marcian şi de la Pulheria, soţia lui, şi de la patriarhul locului, s-a dus la Ierusalim cu porunca împărătească şi şi-a luat iarăşi scaunul său, îndreptând toate cele răzvrătite. Iar părinţii din pustie, auzind de întoarcerea lui, s-au umplut de mare bucurie şi s-au întors la locaşurile lor.

Dar împărăteasa Evdochia, care fusese înşelată de răucredinciosul Teodosie cu eresul lui Eutihie, se clătina cu mintea, ne ştiind de care mărturisire să se ţină. Deci a trimis în Antiohia la Cuviosul Simeon Stâlpnicul, cerând de la dânsul sfat folositor şi povăţuire. Iar acela a scris către dânsa, poruncindu-i să se împace cu Preasfinţitul Patriarh dreptcredincios Iuvenalie şi să urmeze învăţăturii lui binecredincioase. Iar împărăteasa a făcut aceasta fără de zăbavă şi, lepădându-se pe faţă de eres, s-a făcut părtaşă Bisericii celei soborniceşti. Aceasta văzând-o poporul cel mult al mirenilor, asemenea şi monahii care fuseseră înşelaţi de ereticul Teodosie, s-au întors la dreapta credinţă prin pilda împărătesei.

După aceasta, Sfântul Iuvenalie a petrecut în pace cealaltă vreme a vieţii sale, împodobind Sfânta Biserică cu cuvântul, cu viaţa şi cu veghea cea păstorească.

In prolog se scrie şi aceasta: Pe când Marcian cu Pulheria zideau biserica din Vlaherna în numele Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, au scris Sfântului Iuvenalie, întrebându-l dacă ştie unde a fost pus trupul Maicii Domnului. Iar el a scris răspuns că nu ştie; însă a spus un cuvânt vechi, adevărat, că a fost îngropat şi Sfinţii Apostoli au auzit o cântare îngerească până la a treia zi. Iar după trei zile, unul din ucenici nefiind la îngroparea preacuratului ei trup, i-au deschis lui mormântul, dar n-au aflat trupul ei, decât numai cele de îngropare singure. Aceasta citind împăratul şi împărăteasa, au scris către dânsul, rugându-l ca măcar racla cu cele de îngropare s-o pecetluiască şi s-o trimită la dânşii - lucru care s-a şi făcut.

Şi vieţuind Sfântul Iuvenalie toţi anii ierarhiei sale 38, a adormit cu pace şi a stat înainte între cereştile ierarhii, la scaunul slavei Arhiereului cel Mare, Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, se cuvine slava în veci. Amin.