Acest vrednic fiu al neamului românesc şi strălucit ierarh al Bisericii Moldovei a trăit în veacul al XVII-lea, fiind contemporan şi prieten apropiat al Mitropoliţilor Varlaam şi Dosoftei. S-a născut în ţinutul Vrancei (pe atunci numit ţinutul Putnei), din neam de răzeşi, din binecredincioşii părinţi Gheorghe şi Anastasia. Din tinereţe a dorit viaţă călugărească.

Rudenia sa, Varlaam Moţoc, viitorul mitropolit al Moldovei, îşi petrecea viaţa călugărească în osteneli sfinte la Mănăstirea Secu. Aflând de râvna şi dorinţa tânărului, l-a dus în obştea Mănăstirii Râşca, rectitorită de vornicul Costea Băcioc, prietenul apropiat al lui Varlaam. Aici, la Râşca, tânărul vrâncean a fost călugărit de egumenul Agafton, în jurul anului 1630.

În anul 1632, Varlaam ajunge mitropolit al Moldovei, iar după câţiva ani îl mută pe călugărul Ioan de la Mănăstirea Râşca la Mănăstirea Secu, dându-i chilia, cărţile şi lucrurile pe care mitropolitul le păstra în mănăstirea sa de metanie. Ioan, care vieţuise la Râşca aproximativ 18 ani, nu a uitat niciodată în viaţă mănăstirea în care a fost călugărit, contemporanii şi urmaşii numindu-l "Ioan de Râşca".

La Mănăstirea Secu, Ioan a stat sub ascultarea egumenilor Nechifor şi Ghedeon, acesta din urmă fiind ctitorul Schitului – azi Mănăstirea – Sihăstria, şi apoi, în două rânduri, mitropolit al Moldovei.

În anul 1641, Domnitorul Vasile Lupu, sfătuit de Mitropolitul Varlaam, înfiinţează în Cetatea Neamţului o mică mănăstire, cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae. În Cetate se adăposteau, în vremuri de restrişte, familia domnitorului şi alte familii boiereşti din Moldova. Aici era adăpostit şi tezaurul ţării. De aceea, Mitropolitul Varlaam a aşezat la egumenia acestei mănăstiri-cetate pe omul său de încredere şi rudenia sa, Ioan "de la Râşca" de la Mănăstirea Secu, smerit călugăr, mare rugător şi postitor.

Ioan a fost egumen la Mănăstirea din Cetatea Neamţului până în anul 1665. El a botezat-o în 1650, pe fiica lui Joldea, armaşul cetăţii, cea care avea să fie, peste ani, marea sihastră, Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, şi el i-a fost duhovnic şi îndrumător până la vârsta de 16 ani, îndemnând-o să aleagă viaţa monahală. În toţi aceşti ani, el a povăţuit cu blândeţe pe străjerii Cetăţii, săvârşind şi pentru ei Sfânta Liturghie, fie în paraclisul Cetăţii, renovat de Vasile Voievod, fie în bisericuţa metocului Cetăţii din satul străjerilor, ctitorită de acelaşi milostiv Domnitor şi care avea patron tot pe Sfântul Nicolae. În cele din urmă zile ale Mitropolitului Varlaam, egumenul Ioan din Cetate se afla în chilia acestuia de la Secu, ascultându-i ultimele dorinţe şi poveţe, iar după mutarea sa la Domnul, l-a aşezat în mormântul de lângă zidul bisericii.

În anul 1666, Mitropolitul Ghedeon, aflat pentru a doua oară în scaunul mitropolitan, l-a aşezat, pentru un an de zile, egumen la Mănăstirea Secu. Unul dintre vieţuitorii acestei mănăstiri, Arhimandritul Dionisie Udişteanu, îl descrie pe egumenul Ioan astfel: "… ucenic al Mitropolitului Varlaam, bun cunoscător al limbii slavone, foarte smerit, având o viaţă pilduitoare şi cu realizări mari în activitatea sa".

În anul 1667, Ioan este ales, hirotonit şi instalat episcop al Huşilor, Episcopie ce purta grijă de credincioşii din Ţara de Jos a Moldovei, de pe ambele maluri ale Prutului. Aici, Ioan a păstorit timp de şapte ani, în vremuri grele, când turcii şi tătarii prădau, deseori, aceste locuri. Vlădica Ioan era milostiv, gata oricând să aline orice durere. Era foarte îndrăgit şi respectat de ceilalţi ierarhi moldoveni, mai cu seamă de Sfântul Ierarh Dosoftei, în acea perioadă episcop la Roman, iar după câţiva ani mitropolit, al Moldovei.

Din anul 1674 şi până la fericita sa mutare la Domnul, în anul 1685, Ioan a păstorit Episcopia Romanului, înfiinţată de primii voievozi Muşatini ai Moldovei. Această eparhie se bucura de deosebită cinste, ierarhilor dându-li-se uneori titlul de arhiepiscop sau chiar de mitropolit al Ţării de Jos. Şi aici, marele ierarh Ioan a dus o viaţă pilduitoare. Un Pateric al sfinţilor din Moldova-România, manuscris din anul 1888, ni-l descrie astfel: "Şi tot în anii aceştia şi preasfinţitul arhiepiscop Ioan au îndemnat pre lume a se minuna prin strălucitele şi sfintele sale nevoinţe. El mai întâi din tânără vârstă au îmbrăţişat orânduiala monahicească … şi petrecând viaţă sfântă şi plăcută lui Dumnezeu, de acolo s-au rânduit la scaunul arhiepiscopiei Romanului în anul 1674, unde iarăşi întru neîncetate nevoinţi şi întru înalte bunătăţi strălucind minunat! Şi petrecând cu smerenie adâncă, s-au mutat la vecinica odihnă".

Cât timp a păstorit la Roman s-a ostenit ca, din puţina sa agoniseală, să ctitorească Mănăstirea Mera, în ţinutul său natal. La săvârşirea acestei frumoase fapte a fost ajutat de rudenia sa, vornicul Moţoc din Odobeşti. Mănăstirea Mera era destul de aproape de Mănăstirea Vărzăreşti, pustiită de slujitorii domneşti ai lui Matei Vodă Basarab şi părăsită de călugări. Episcopul Ioan a găsit de cuviinţă ca la această mănăstire să aşeze pe ucenica sa Teodora de la Cetatea Neamţului, împreună cu alte câteva călugăriţe. Purtând grijă de lucrările de la Mera, putea supraveghea şi liniştea călugăriţelor, ajutându-le totodată, cu cele necesare traiului.

Adânc impresionat de viaţa curată şi alesele nevoinţe ale episcopului Ioan, Sfântul Mitropolit Dosoftei, în cartea sa "Viaţa şi petrecerea sfinţilor", îl numeşte arhiepiscopul cel sfânt şi minunat.

Înainte de moarte, Ioan a lăsat mitropolitului său puţinele bunuri pe care le avea.

În anul 1685 fericitul Ioan s-a mutat la Domnul. Sfântul Mitropolit Dosoftei, împreună cu ceilalţi ierarhi ai Moldovei, i-a făcut cuvenita prohodire şi l-au aşezat în mormântul de lângă biserica mare a Mănăstirii Secu. Lespedea mormântului său, peste care au trecut vitregiile vremurilor, stă şi astăzi mărturie deasupra locului unde odihnesc osemintele sale. Teodora, după ce şi-a condus duhovnicul pe drumul spre veşnicie, s-a retras în singurătate în Munţii Sihlei, urmând pilda vieţii duhovnicescului său părinte. Simţind sfinţenia vieţii şi ajutorul rugăciunilor sale, credincioşii dau cinstire cuvenită Sf. Ioan "de Râşca", pe care şi noi cinstindu-l, lăudăm pe Dumnezeu Cel minunat întru Sfinţii Săi.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin.