Sfântul Fotie cel Mare s-a născut între anii 800-810, în cetatea Constantinopol. Părinții săi, Irina și Serghie, au fost creștini iubitori de Dumnezeu. Tatăl său, Serghie, frate al împărătesei Teodora și al patriarhului Tarasie, avea funcția de "spătar" imperial, fiind așezat peste un număr însemnat de slujitori. Unchiul său, patriarhul Tarasie, a fost unul dintre cei mai longevivi patriarhi ai Constantinopolului.

Din cauza controverselor iconoclaste, familia sa este exilată și trece la cele veșnice în pribegie. Părinții săi au murit în exil pentru că au cinstit sfintele icoane și pentru că L-au iubit mai mult pe Dumnezeu decât chiar propria lor viață.

Înzestrat de Dumnezeu cu daruri intelectuale deosebite, Sfântul Fotie și-a însușit o cultură impresionantă. A studiat cu cei mai mari dascăli din cetatea imperială. Peste toate artele vremii, Sfântul Fotie s-a îndeletnicit și cu rugăciunea de toată vremea, precum el însuși mărturisește: "Grija mea din copilărie era săvârșirea rugăciunii și a cercetării de sine."

Sfântul Fotie a fost rânduit în slujirea de "protospătar", căpetenie peste străjile imperiale, și sfetnic de taină al împăratului. El s-a implicat personal în crearea unei puternice instituții de învățământ superior. Astfel, drept sediu, în anul 849, împăratul Bardas i-a pus la dispoziție Palatul Magnaura și a donat bani pentru studenți și plata salariilor profesorilor.

Programul de învățământ a fost stabilit de Sfântul Fotie. Se studiau 7 arte principale: gramatica, retorica, dialectica, aritmetica, geometria, astronomia și muzica. În paralel, se studiau filosofia și autorii clasici ai Antichității. Se crede că tot el a întemeiat Școala Teologică din insula Halki, existentă încă și astăzi, în grija Patriarhiei de Constantinopol.

În acest timp, sfântul s-a îndeletnicit cu tâlcuirea scrierilor grecești și ale Sfinților Părinți. A cules înțelepciunea din învățăturile filosofilor și le-a așezat în cartea "Lexicon". A întocmit și celebra lucrare "Miriobiblion" sau "Biblioteca", în care a adunat rezumatele mai multor cărți de seama. A pus început unor prelegeri duhovnicești și si-a transformat propria locuință într-o adevărată facultate de filosofie.

În anul 851, Sfântul Fotie a fost trimis în cetatea Bagdad, împreună cu ucenicul său, Constantin, viitorul Sfânt Chiril, luminătorul slavilor. Ajunși în Samara, centrul regiunii arabe, cei doi sfinți au început a propovădui Evanghelia lui Hristos. I-au întărit pe creștini și au atras atenția păgânilor asupra înțelepciunii lor. Dușmanii au căutat să-i otrăveasca, dar sfinții au rămas nevătămați. În cele din urmă, cei doi s-au întors în Constantinopol.

Unul dintre dregătorii de seamă ai împăratului, anume Bardas, l-a prigonit pe patriarhul Ignatie al Constantinopolului, pentru că acesta din urmă l-a mustrat aspru pentru anumite păcate. În anul 857, patriarhul a fost alungat din cetate și exilat în insula Terevintos, din Propontida.

Sfântul Fotie a fost recomandat de Bardas, unchiul sau, spre a fi numit patriarh al Constantinopolului. El a refuzat cu toată puterea și, pentru a nu fugi pe ascuns din cetate, a fost închis în temniță. Despre suferințele pătimite cu această ocazie, Sfântul Fotie avea să zică: "Am suferit atâta silă că numai Dumnezeu, Cel ce vede toate cele ascunse, știe. Și o zic pentru că ne-au silit la aceasta, fără ca noi să vrem. S-au purtat față de noi ca și cum am fi fost răufăcători. Ne-au întemnițat și ne-au păzit mai mult timp înainte (de hirotonie) cu luare aminte, căci ne aleseseră pentru vrednicia aceasta, dar noi în nici un chip n-am încuviințat. Ne-au hirotonit cu forța, iar noi în astă vreme plângeam, ne tânguiam și ne loveam pieptul pentru a scăpa de hirotonie."

Hirotonia a fost săvârșită de episcopul Grigorie al Siracuzei, împreună cu alți doi episcopi, împotriva voinței sale, căci se socotea nevrednic de o asemenea cinste. Sfântul Fotie a fost așezat în scaunul patriarhal în ziua de 25 decembrie 857.

Din mândrie, pentru că nu i s-a cerut părerea în legătură cu exilarea patriarhului Ignatie, papa Nicolae al Romei nu a primit hirotonia Sfântului Fotie și l-a caterisit pe acesta, împreună și pe episcopul Grigorie al Siracuzei.

Pentru apărarea dreptei credințe, în anul 867, Sfântul Fotie a adunat în Constantinopol un sinod al episcopilor ortodocși. A fost dat anatemei adaosul latin "Filioque". A fost condamnată amestecarea catolicilor papistași în Biserica Bulgariei, întemeiată de Bizant. Au fost osândite toate răstălmacirile crezului catolic, care erau cu totul străine de hotărârile Sinoadelor Ecumenice ale Bisericii. Au fost condamnate următoarele practici latine: botezul "prin stropire", defăimarea preoților căsătoriți și scurtarea Postului Mare la o singură săptămână.

În ziua de 25 septembrie 867, împăratul Mihail al III-lea a fost ucis de mai marele dregătorilor săi, Vasile I Macedoneanul. Pentru această faptă, Sfântul Fotie l-a mustrat aspru pe noul împărat. I-a zis: "Nevrednic ești Dumnezeieștilor Taine, tu, care ți-ai întinat mâinile cu sângele binefăcătorului tău." Drept urmare, Sfântul Fotie a fost alungat din scaunul patriarhal și, în locul său, a fost readus patriarhul Ignatie.

În anul 869, în Constantinopol, a fost întrunit un sinod mincinos. A fost organizat de delegații papei Adrian al II-lea. S-a hotărât condamnarea Sfântului Fotie. Adus înaintea sinodului, sfântul nu a scos nici un cuvânt. La insistențele lor, a zis: "Dumnezeu aude și glasul celui ce tace." Apoi, a zis: "Nici Iisus nu a scăpat de condamnare." După o pauză, sfântul îi îndeamnă la pocăință și primește cu smerenie exilarea în strâmtoarea Bosfor.

Prin harul lui Dumnezeu, țarul Boris al Bulgariei, botezat Mihail, a înțeles viclenia apusenilor și a revenit în unire cu Bizanțul. Astfel, împăratul bizantin Vasile a înțeles greșeala pe care a săvârșit-o față de Sfântul Fotie și l-a rechemat în cetate. Astfel, a fost rânduit ca dascăl al copiilor săi și povățuitor în treburile bisericești și politice.

Sfântul Fotie cel Mare a mers la patriarhul Ignatie și a făcut cel dintâi metanie, spre împăcare. Bătrânul patriarh îi întoarce metania și unirea celor doi arată în cetatea imperiala triumful dragostei și al smereniei creștine. După ce Ignatie a trecut la cele veșnice, în ziua de 23 octombrie 878, Sfântul Fotie a fost reașezat pentru a doua oară pe tronul patriarhal.

În anul 879, în Constantinopol, s-a întrunit un nou sinod, alcătuit din 383 de episcopi, printre care și delegații papei Ioan al VIII-lea. Au fost desființate hotărârile sinodului mincinos convocat de papa Nicolae, în anul 863, și ale celui din 869.

În ziua de 29 august 886 a trecut la cele veșnice împăratul Vasile I, iar tronul a fost ocupat de fiul său, Leon al VI-lea cel Înțelept, un fost ucenic al Sfântului Leon. Pentru ca l-a mustrat pe noul împărat pentru desfrânările sale, Sfântul Fotie a fost din nou înlăturat de pe tron. În locul său a fost așezat fratele mai mic al împăratului, în vârstă de numai 16 ani.

Sfântul Fotie cel Mare a fost închis în Mănăstirea Armenilor. El și-a dedicat ultimii ani din viață întocmirii unor cărți de folos pentru întărirea Bisericii lui Hristos. Vreme de patru ani a lucrat la cartea "Despre mistagogia Duhului Sfânt". A întocmit și o serie de epistole, adunate în cartea "Amfilohia".

"Biblioteca", opera cea mai cunoscută a Sfântului Fotie cel Mare, este prima colecție de recenzii din istorie. Ea cuprinde rezumate a 280 de lucrări. Dintre acestea, 158 sunt opere teologice și 122 sunt lucrări din cele mai diverse domenii. Doar opt texte sunt rezumate de Vieți ale Sfinților. Sunt 37 de lucrări istorice, numeroase scrieri legate de călătorii, 16 discursuri filosofice, 5 cărți despre geografie, 6 lucrări asupra papilor și preoților din Apus, 6 cărți din domeniul medicinei și câteva asupra mitologiei și științelor matematice.

Sfântul Fotie a trecut la cele veșnice în ziua de 6 februarie 897, apărând Ortodoxia cu gândul, cu cuvântul și cu fapta, de potrivnicile uneltiri ale papistașilor hulitori ai dreptei credințe. Pentru aceasta, el este cinstit drept un mare apărător al dreptei credințe.

Împodobit cu râvna apostolică, Părinte, te-ai arătat al Bisericii apărător, căci cu puternic cuvânt ai călăuzit mințile credincioșilor la cele de sus, iar răzvrătirile feluritelor eresuri le-ai rușinat, ca un ierarh de Dumnezeu înțelepțit, pururea pomenite Fotie. Ci întru lumina dumnezeieștilor tale învățături, îndreptează căile noastre, rugându-te cu osârdie lui Hristos pentru sufletele noastre.