Părinţii Sfîntului Ioan Damaschin vieţuind în cetatea Damascului, au luat la dînşii pe un copil sărman şi anume pe Cozma, care era de loc din Ierusalim şi care rămăsese de mic orfan de părinţii săi care erau creştini. Pe acesta, părinţii lui Ioan Damaschin, care erau iubitori de săraci, l-au făcut ca pe fiul lor şi l-au crescut împreună cu Ioan, fiul lor cel firesc. Apoi răscumpărînd de la agareni pe un călugăr ce se numea tot Cozma, fost robit în Italia, care era foarte înţelept, i-au dat acestuia spre învăţătura dumnezeieştilor Scripturi pe amîndoi copii: pe Ioan, fiul lor cel firesc, şi pe Cozma, fiul cel înfiat. Cozma, înaintînd în vîrsta înţelegerii şi învăţînd iscusinţa înţelepciunii, a lăsat lumea cea deşartă şi, ducîndu-se în mănăstirea Sfîntului Sava, a luat asupra sa jugul monahicesc, bine nevoindu-se cu el şi ca o stea pe bolta cerului a strălucit în Biserica lui Hristos, prin viaţă şi prin dumnezeiască înţelegere. Pornindu-se lupta împotriva sfintelor icoane, acest cuvios l-a îndemnat pe Sfîntul Ioan Damaschin să scrie către dreptcredincioşi cuvinte pentru cinstirea sfintelor icoane. Şi amîndoi, prin cuvînt şi prin scris, s-au nevoit mult împotriva luptătorilor sfintelor icoane. El a împodobit Biserica lui Dumnezeu cu foarte frumoase tropare şi canoane. El a cinstit cu cîntări Învierea lui Lazăr, Intrarea Domnului în Ierusalim, Cina cea de taină şi Patimile cele de voie ale Domnului nostru Iisus Hristos, precum şi alte praznice dumnezeieşti.

Apoi a fost ales de patriarhul Ierusalimului episcop la Maiuma şi, bine vieţuind, cu dumnezeiască rîvnă a povăţuit turma la păşunea cea mîntuitoare şi, ajungînd la adînci bătrîneţe, s-a odihnit întru Domnul.