Sfântul Ierarh Agaton, Episcopul Romei
Sinaxar 20 Februarie
Acest cuvios părinte al nostru şi făcător de minuni Agaton era din Italia, fiu de părinţi creştini, cucernici şi bine cinstitori, care, ostenindu-se, l-au învăţat toată Scriptura cea de Dumnezeu insuflată şi folositoare. Căci atât de mult s-a folosit şi s-a umilit, încât, după ce au murit părinţii săi, a adunat toată bogăţia lor şi chemând odată pe săraci le-a împărţit-o pe toată şi s-a dus la o mănăstire, unde s-a făcut monah. Şi îmbrăcându-se în chipul îngeresc, slujea lui Dumnezeu ziua şi noaptea, făcând rugăciuni pentru lume. Şi se nevoia atât de mult spre fapta bună, iar fapta bună nu se ascunde, a ajuns papă al Romei. Şi bine împodobind această vrednicie, în pace s-a mutat către Domnul.