În vremea uciderii sfinţilor patruzeci de mucenici din Persia, a fost prins şi Sfîntul Vadim Arhimandritul, împreună cu şapte ucenici ai săi, şi din porunca împăratului Savorie au fost închişi în temniţă. Acest sfînt era din cetatea Vitlaplata, de neam foarte bogat şi, cînd a voit să se facă monah, toată bogăţia sa a împărţit-o săracilor. Apoi, zidindu-şi o mănăstire afară din cetate, vieţuia într-însa, cu fapte bune, sîrguindu-se în toate a plăcea lui Dumnezeu şi a împlini voia cea sfîntă a Lui; pentru că era bărbat plin de har şi de adevăr, vas ales al lui Dumnezeu.

Acest cuvios părinte, fiind purtat de dumnezeiasca înţelepciune desăvîrşită, s-a dus într-un munte pustiu și locuind acolo, a luat binecuvîntare de la Dumnezeu, Mîntuitorul său şi a văzut faţa Dumnezeului lui Iacov. Acesta era în acele vremuri pentru Persia, ca nişte aluat - acel aluat al muceniciei și al mărturisirii statornice lui Hristos, care întărea pe cei neputincioşi în credinţă. El era cu adevărat piatra credinței, ca și creștinii de demult, preot ales al lui Dumnezeu, povăţuind pe mulţi la calea mîntuirii, care cu vitejie şi statortnicie a voit mucenicia pentru Hristos, arătînd mare rîvnă pentru Dumnezeu. Şi atît de curat s-a arătat, încît nici un lucru rău nu avea loc într-însul; lăcomia era departe de el, iar poftirile fiind stinse într-însul, nu puteau să-l vatăme. Aurul nu-l putea înșela, pentru că bogăţiile erau dispreţuite de dînsul, mîndria s-a smerit înaintea lui, înălțarea minții a fost călcată în picioare de dînsul, iar sărăcia şi blîndeţile l-au iubit, dreptatea a privit spre dînsul şi adevărul a răsărit în el, dragostea a cuprins grumajii lui, pacea l-a sărutat şi de dînsul s-a bucurat, o voie şi un cuget locuiau în inima lui și multe bunătăţi erau într-însul; iar din roadele lui duhovniceşti toţi se săturau din destul.

Acesta a petrecut patru luni în temniţă, legat împreună cu ucenicii lui, bătut aspru în toate zilele, răbdînd toate cu bărbăţie, pentru nădejdea şi adevărata credinţă, care o avea către Dumnezeu. În acea vreme era un oarecare bărbat cu numele Nirsan, boier mare al cetăţii, care se numea Aria, fiind în hotarele ce se numeau Vidgherm. Acest Nirsan era creştin şi fiind silit de împăratul să se închine soarelui, după ce n-a voit să se lepede de sfînta credinţă în Hristos Domnul, a fost închis în temniţă. După aceea, slăbind prin împuţinarea sufletului şi înfricoşîndu-se cu inima de muncile ce-i erau înainte, n-a stat pînă la sfîrşit, precum începuse, în mărturisirea lui Hristos. Căci, iubind viaţa aceasta de puţină vreme şi aşteptînd deşarta cinste, de la împăratul cel muritor, s-a lipsit de viaţa cea dumnezeiască şi de cinstea cea veşnică. Însă n-a putut a se îndulci de desfătările lumii acesteia, precum mai pe urmă va arăta cuvîntul, ci fugind de mucenicie, a căzut în munci; căutînd slava cea pămîntească, a cîştigat necinstea, de vreme ce pe împăratul cel de puţină vreme l-a cinstit mai mult decît pe Cel veşnic şi ceresc. Şi a dat ştire despre sine, că va împlini tot ceia ce împăratul Savorie îi va porunci.

Împăratul auzind, s-a bucurat foarte şi aducîndu-şi aminte de Sfîntul Vadim, i-a poruncit să-l elibereze din legături şi să-l ducă din temniţă la palatul său. Şi a zis către boierii care stăteau înaintea lui: "Dacă Nirsan va ucide cu mîna sa pe Vadim, apoi să se dezlege din legături şi să ia el toate averile lui Vadim". Şi i s-a spus îndată lui Nirsan acele cuvinte împărăteşti, iar el a făgăduit, ca în toate să facă voia împăratului. Deci, a fost adus Sfîntul Vadim la Nirsan, iar ticălosul Nirsan luînd sabia, s-a apropiat ca să ucidă pe mucenicul lui Hristos, dar, fiind cuprins de frică, cînd a voit să lovească pe mucenic, s-a făcut nemişcat ca o piatră.

Iar robul lui Dumnezeu căutînd spre el, a zis: "Pînă într-atît a crescut răutatea ta Nirsan, încît nu numai că te-ai lepădat de Dumnezeu, ci şi pe robii Lui voieşti a-i ucide? Vai ţie nenorocitule! Ce vei face în ziua aceea, cînd vei sta înaintea înfricoşatei judecăţi, ca să dai răspuns Dumnezeului Celui veşnic? Eu sînt gata să mor pentru Hristosul meu, însă n-aş fi voit ca de mîinile tale să fiu ucis". Iar Nirsan nu s-a ruşinat de cuvintele acelea, dar neputînd să împlinească porunca împăratului, stătea cuprins de frică. Apoi, întărindu-şi faţa ca piatra şi înăsprindu-şi inima ca fierul, a lovit cu sabia în grumaji pe mucenic. Dar de vreme ce mîinile ucigaşului tremurau, nu a reușit să-l omoare pe sfînt dintr-o dată; doar după multe lovituri abia a tăiat capul sfîntului. În astfel de chinuri Cuviosul Vadim şi-a dat sfîntul lui suflet în mîinile lui Dumnezeu. Şi toţi necredincioşii care erau acolo, s-au mirat de răbdarea mucenicului, de vreme ce era nemişcat ca un stîlp, primind multe loviri de sabie. Iar pe ucigaşul acela îl batjocoreau ca pe un fricos şi îl disprețuiau. Apoi, nu după multă vreme, Nirsan şi-a luat plata vrednică pentru faptele sale, căci din cauza multor suferințe sufletești, din deznădejde s-a sinucis.

Sfîntul Vadim s-a sfîrşit prin mucenicie, în 8 aprilie, întru Domnul nostru Iisus Hristos. Iar trupul sfîntului mucenic, fiind aruncat afară din cetate, oamenii cei cucernici luîndu-l în taină, l-au îngropat cu cinste. Iar cei şapte ucenici ai lui, care rămăseseră în temniţă, au petrecut patru ani acolo, pînă la moartea împăratului Savorie. Iar după sfîrşitul aceluia au fost eliberați cu pace şi li s-a îngăduit să propovăduiască credinţa creștinească, cu harul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia să-I dăm slavă în veci. Amin.