Sfântul Cuviosul Părintele nostru Simeon s-a născut la începutul secolului al XV-lea, într-un sat din apropierea oraşului Piatra Neamţ, pe când conducea Ţara Moldovei evlaviosul Domn Alexandru cel Bun.

Încă din tinereţe şi-a arătat dragostea şi râvna pentru cele dumnezeieşti, alegând viaţa monahală şi intrând în obştea Mănăstirii Bistriţa. Aici s-a nevoit în viaţa de ascultare şi a sporit duhovniceşte, tăindu-şi patimile şi voia proprie. Născându-se într-însul dorul după liniştea pustiei, a luat binecuvântare de la egumenul Mănăstirii Bistriţa şi, împreună cu încă doi ucenici ai săi, la anul 1432, în zilele lui Iliaş Voievod, fiul lui Alexandru cel Bun, s-a retras în isihie, pe un picior mai ridicat al malului stâng al pârâului Pângăraţi, la poalele muntelui numit "Păru", la 5 km depărtare de mănăstirea sa. Aici, cuviosul şi-a făcut o chilie din bârne de brad, într-o poiană înconjurată de păduri seculare, unde s-a nevoit cu ucenicii săi, după voia lui Dumnezeu, în necontenite rugăciuni şi în cugetarea celor cereşti. Sporind mult cu darul Sfântului Duh, ajungând sihastru desăvârşit şi dascăl iscusit al rugăciunii inimii, s-au adunat în jurul lui ucenici iubitori de linişte, aşezământul lui fiind cunoscut timp de 29 de ani sub numele de "Sihăstria lui Simeon". Auzind Sfântul domnitor Ştefan cel Mare de nevoinţa cuviosului şi înştiinţându-se că nu are biserică unde să se roage cu ucenicii săi, în anul 1461, i-a dăruit bani şi ajutor să înalţe o mică biserică de lemn, hramul ei fiind aşezat, în urma unei vedenii, în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Terminându-se biserica în acelaşi an, a fost sfinţită la 26 octombrie de Mitropolitul Teoctist I, când a hirotonit în preot pe Simeon, care a devenit astfel primul întemeietor şi egumen al Mănăstirii Pângăraţi, ce s-a numit până în 1508 "Schitul lui Simeon". Ca părinte duhovnicesc şi începător al vieţii pustniceşti la Pângăraţi, a adunat în jurul său mulţi ucenici iubitori de Hristos şi de linişte. Atât de mult a sporit Cuviosul Simeon cu nevoinţa, cu rugăciunea şi cu darul Duhului Sfânt, încât s-a învrednicit de harisma vindecării bolilor şi a înainte vederii. Pentru aceea veneau la chilia sa mulţi suferinzi şi se făceau sănătoşi cu rugăciunea lui. Veneau încă şi credincioşi din sate şi chiar dregători din sfatul ţării ca să ceară binecuvântare şi cuvânt de folos, căci era iscusit rugător şi povăţuitor de suflete. Pentru aceea şi Sfântul Ştefan cel Mare, Domnul Moldovei, îl iubea şi, adeseori, îi cerea sfatul şi rugăciunea pentru el şi pentru ţară, care era mereu ameninţată de păgâni.

Prin îngăduinţa lui Dumnezeu, în anul 1476 au năvălit turcii asupra Moldovei şi, "pentru păcatele poporului", l-au biruit pe Ştefan cel Mare în luptele de la Războieni. Văzând primejdia aceasta, Cuviosul Simeon şi-a luat ucenicii, s-a rugat lui Dumnezeu pentru domn şi pentru ţară ca să-i scape din mâinile cotropitorilor, apoi au trecut peste Carpaţi în Transilvania, stabilindu-se la Mănăstirea Caşiva, unde, după puţin timp, s-a mutat cu pace la cereştile locaşuri, în toamna aceluiaşi an, 1476, intrând în ceata Cuvioşilor Părinţi. După adormirea sa, a fost îngropat de ucenicii săi cu cinste în acea mănăstire.

Sfinţenia Cuviosului Simeon se arată şi prin aceea că, după moarte, a strălucit şi prin sfintele sale moaşte, care au fost cinstite de Ştefan Voievod. Despre aducerea moaştelor Sfântului Simeon ne spune Ieromonahul Atanasie, în Cuvântul despre zidirea Sfintei Mănăstiri Pângăraţi: "După ce s-au întors turcii şi s-a potolit vrajba robiei şi s-a făcut pace, atunci a trimis Ştefan voievod şi i-a adus sfintele lui moaşte într-o raclă cinstită şi le ţinea în vistieria sa cu cinste. Apoi, luând o parte din sfintele lui moaşte, le-a oprit pentru blagoslovenie şi cu aromate cu bune miresme şi cu tămâie le tămâia totdeauna spre credinţa şi buna întărire a dreptei credinţe a domniei sale, iar mai vârtos pentru dragostea şi căldura duhovnicească ce avea mai înainte către dânsul; iar rămăşiţa sfintelor lui moaşte cu cuviinţă sfinţită şi cu cinste le-a îngropat în cetatea Sucevei". Această aducere a sfintelor lui moaşte se pare că a avut loc spre sfârşitul anului 1484, când se ştie că ucenicii cuviosului s-au întors din nou la sihăstria lor, întemeiată de Sfântul Simeon Ieroschimonahul.