Cuviosul părintele nostru Nicon s-a născut în cetatea ce se numeşte Iuriev şi era dreptcredincios şi bun la obiceiuri. Căci încă din tînără vîrstă, voind să slujească lui Dumnezeu, a mers la Sfîntul Serghie în mînăstire şi s-a rugat sfîntului să-l îmbrace în chipul monahicesc. Iar Sfîntul Serghie l-a trimis la mînăstirea ce se numea Visoca, la ucenicul său Atanasie, unde, prin porunca sfîntului, s-a tuns Nicon, şi petrecea în mînăstirea Visoca cu toată smerenia.

Venind el în vîrsta cea desăvîrşită, l-a făcut presbiter în acea mînăstire şi iarăşi a mers la Sfîntul Serghie şi de la dînsul s-a deprins în viaţa cea monahicească. Căci îl iubea foarte mult Sfîntul Serghie şi cu învăţătură îi adăpa sufletul său. Iar Nicon asculta cu osîrdie pe Sfîntul Serghie şi petrecea în chilie cu dînsul. După aceasta, Sfîntul Serghie mai înainte cu şase luni de moartea sa, a chemat pe toţi fraţii şi înaintea tuturor a pus pe Nicon egumen în locul său şi i-a dat toată mînăstireasca rînduială şi grija pentru fraţi; iar sfîntul petrecea singur în linişte.

După şase luni, Sfîntul Serghie s-a dus din viaţa aceasta către Domnul, iar fericitul Nicon cu toţi fraţii, luînd sfîntul trup al Cuviosului părintelui său Serghie, cu cinste l-au îngropat, cu multe lacrimi. Şi toate învăţăturile cîte a auzit de la părintele său, el le împlinea, încît era chip îndestulat spre învăţătura tuturor fraţilor, ca şi fericitul Serghie. După aceasta, nelegiuitul împărat Eleghie, cu mulţime de barbari a venit asupra dreptei credinţe; iar Stăpînul Hristos, ca să nu dea acel loc sfînt spre pustiire şi spre călcarea barbarilor celor fără de Dumnezeu - pe cînd Nicon şedea să se odihnească puţin -, i s-a arătat Sfîntul Serghie cu doi arhierei, cu Sfîntul Petru şi Alexie, făcătorul de minuni, mitropoliţii a toată Rusia, şi i-au zis: "Aşa au voit dumnezeieştile judecăţi, ca să vină şi aici năvălirea barbarilor, iar tu, fiule, de aceasta nu te întrista, că iarăşi o să se întemeieze mînăstirea".

Astfel sfinţii, binecuvîntînd pe fericitul Nicon, s-au făcut nevăzuţi. Iar el, deşteptîndu-se, a văzut la arătare pe aceiaşi sfinţi, la mînăstire, mergînd de la chilia lui spre biserică. După aceasta, barbarii care s-au pomenit mai sus, au prădat părţile acelea, pînă la mînăstirea Sfîntului Serghie. Apoi Cuviosul părinte Nicon cu fraţii, s-au dat în lături de acolo, dînd loc mîniei celei viitoare. Iar barbarii năvălind asupra mînăstirii, au ars-o cu foc.

După plecarea barbarilor, fericitul Nicon cu fraţii s-au întors la mînăstire şi văzînd iubitul loc prădat şi ostenelile Sfîntului părinte Serghie arse cu foc de barbarii cei fără de Dumnezeu, se mîhneau foarte mult de aceasta. Apoi, adăugînd sîrguinţă, a ridicat o biserică mică degrab, trapeză şi chilii pentru trebuinţele fraţilor. După aceea, pe îndelete, a zidit o biserică de piatră, în numele Sfintei Treimi, deasupra mormîntului Cuviosului Părinte Serghie şi a înfrumuseţat-o cu icoane şi cu multe podoabe. Şi a petrecut în acea egumenie treizeci şi şapte de ani, toate părinteştile orînduieli isprăvindu-le, învăţînd din destul pe fraţi pentru folosul sufletesc.

Ajungînd la adînci bătrîneţi, s-a văzut slab şi apropiindu-se de sfîrşitul vieţii sale, s-a împărtăşit cu Sfîntul Trup şi Sînge al Domnului nostru Iisus Hristos şi i s-a adeverit din dumnezeiasca descoperire, despre mîntuirea sa; căci în vedenie i s-a arătat odihna cea răsplătită lui prin Cuviosul Părinte Serghie. Drept aceea grăia fraţilor la sfîrşitul său: "Să mă duceţi de acum în cămara mea cea luminoasă, pe care mi-au pregătit-o rugăciunile Sfîntului meu părinte Serghie, că aici nu voi suferi a fi".

Aşa grăind mult timp şi pace dîndu-le, şi-a dat sufletul său Domnului în ziua a şaptesprezea, a lunii noiembrie. Iar fraţii, cu cinste petrecînd pe fericitul, aproape de mormîntul Cuviosului Părinte Serghie, au pus trupul Sfîntului Nicon unde şi pînă acum zac amîndoi şi multe tămăduiri dau celor ce cu credinţă se apropie de ei. De aceea Dumnezeului nostru I se cuvine slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.