BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE

Sfântul Cuvios Mucenic Ciprian (†1679)

Sinaxar 5 Iulie


Născut în satul Kletzos din ţinutul Litza şi Agrafa din nordul Greciei, Ciprian a arătat chemarea către preoţie încă de timpuriu.

După ce a fost hirotonit, părintele Ciprian s-a dus la Sfântul Munte unde a sporit duhovniceşte şi a ajuns un călugăr vrednic.

Însă curând a fost cuprins de dorinţa de a fi mucenic. Deci a plecat în cetatea Tesalonicului, unde s-a înfăţişat înaintea cadiului. Acolo a propovăduit cu îndrăzneală pe Hristos, îndemnând pe toţi cei de faţă să lepede islamul şi să-l urmeze pe dumnezeiescul Nazarinean.

Cei ce au fost martori la această scenă cugetau că Ciprian îşi pierduse minţile. Deci slujitorii aflaţi acolo s-au năpustit la el şi l-au aruncat afară. Dar dorinţa de a-şi da viaţa pentru Hristos nu a scăzut. Aceasta l-a dus pe Ciprian la Constantinopol, unde a intrat cu îndrăzneală în palat şi s-a întâlnit cu marele vizir Kara Mustafa, căruia i-a propovăduit credinţa creştină.

Marele vizir a fost luat prin surprindere de cuvintele lui Ciprian. El a răspuns poftindu-l pe Ciprian să primească religia islamică, dar fără să izbutească ceva. Deci Ciprian a fost trecut muftiului, căruia i-a propovăduit aceeaşi mântuitoare veste a creştinismului.

Pierzându-şi cu totul răbdarea cu Ciprian, marele vizir l-a osândit la moarte, lucru pe care acesta l-a primit cu bucurie. Deci i s-a tăiat capul în mahalaua Fanarului din Constantinopol, locul unde se mutase Patriarhia Ecumenică din anul 1601.

Astfel ieromonahul Ciprian din Kletzos, Agrafa, şi-a dăruit viaţa din dragoste pentru Iisus Hristos în cetatea Constantinopolului în ziua de duminică, 5 iulie, a anului 1679.

BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE