Sfântul Cuvios Isihie tăcutul din Muntele Horeb (3 Octombrie)


La început Isihie s-a lenevit de mîntuirea sufletului lui, şi după aceea s-a îmbolnăvit şi a murit. Dar a înviat din morţi şi şi-a redobîndit sănătatea. Faptul acesta l-a transformat total. El s-a zăvorit într-o chilie de la Sfîntul Munte Athos, şi nu a mai vorbit cu nimeni timp de doisprezece ani. Mai înaintea morţii lui, monahii au deschis chilia şi l-au rugat să le dea cuvînt de povăţuire. El doar a zis: Cel care are pururea moartea înaintea ochilor nu poate păcătui. De la acest Sfînt Isihie s-a întemeiat numita trăire isihastă, care pune mare accent pe linişte, pe tăcerea buzelor şi gîndurilor, pe multă rugăciune interioară (a minţii, sau inimii) şi pe cugetări dumnezeieşti, toate acestea fiind socotite (pe drept cuvînt) lucrarea de căpetenie a monahului. A existat chiar un schit isihast la Sfîntul Munte Athos. Se spune că Sfîntul Grigorie Teologul a practicat isihasmul în timpul Sfintelor şi Marilor Posturi. Sfîntul Isihie s-a nevoit şi s-a săvîrşit în veacul al şaselea.

Cuvânt al Sfântului Ioan Scărarul, despre fericitul Isihie Horevitul, sihastrul: Nu voi tacea a-ti spune tie si povestirea cea despre Isihie Hosevitul. Acesta, totdeauna, intru lenevire petrecea, neavand nici o purtare de grija de sufletul sau. Bolnavindu-se, deci, de boala cea mai de pe urma a trupului, s-a dus, adica a murit vreme ca de un ceas. Si, iarasi, intorcandu-se in sine, ne-a rugat, adica, pe noi toti, ca indată sa iesim. Iar el, zidind ușa chiliei a petrecut înlăuntrul chiliei doisprezece ani, nevorbind cu nimeni nicidecum, nici vreun cuvant mic, nici unul mare, nici altceva fără numai pâine si apă gustând, și sta, amintindu-și cu spaimă, treaz fiind numai de cele ce văzuse; si cu atâta gijă era, incât niciodată obiceiul lui față de Domnul nu și l-a schimbat, ci era uimit de-a pururea și lacrimi fierbinți in liniște cu totul, vărsa.

Iar când a fost să se savârșească, noi, deschizând ușa, am intrat și, mult rugându-l, numai aceasta am auzit de la dânsul: Iertați-mă, nimeni cunoscând moartea, nu va putea vreodată să păcătuiască. Iar noi, ne-am inspăimântat, văzând atât de repede schimbat, cu fericita prefacere, pe cel care, altădată, era atât de leneș. Și,îingropându-l pe el cu evlavie, în cimitirul cel aproape de cetate, după câteva zile, căutând Sfintele lui moaste, nu le-am aflat. Prin această pocăință, cu dinadinsul si vrednică de laudă, Domnul a adeverit că, și după multă lenevire, El poate îndrepta pe toți cei ce voiesc.

Înapoi
BIBLIA SCRIERI CALENDAR RUGĂCIUNI ACATISTE CITATE