Acesta se numără printre cei mai mari nevoitori ai pustiei Egiptului. „Kolobos” însemnează „pitic”, iar Avvei loan i s-a zis aşa deoarece era foarte mic de statură. El a venit la Sketis împreună cu fratele lui de sînge, Daniel şi, cu rîvnă mare, s-a închinat pe sine unor astfel de mari nevoinţe, încît fratele lui Daniel a trebuit să îl îndemne la mai dreaptă socoteală. Avva loan Kolov a fost ucenicul Sfântului Pamvo, iar mai pe urmă a fost dascăl marelui Arsenie cel Mare. Împreună-ucenic cu el la Sfîntul Avvă Pamvo a fost şi Sfântul Paisie cel Mare. Pe când Avva loan Kolov şi Avva Paisie cel Mare şedeau odată la sfat, întrebîndu-se cum să-şi îmbunătăţească nevoinţele, a venit înaintea lor un înger al Domnului care i-a poruncit Avvei loan să rămînă pe loc şi să le fie dascăl fraţilor şi celor care vor mai veni, iar Avvei Paisie i-a poruncit să iasă la pustie şi să vieţuiască ca sihastru. Acest Avvă loan Kolov este acela căruia Sfântul lui dascăl, Avva Pamvo, i-a poruncit să ude un băţ uscat înfipt în grădină, spre a îi cerca ascultarea. El i-a poruncit să îl ude pînă cînd băţul va înverzi. Şi cu adevărat a udat Avva Kolov acel băţ cu rîvnă şi cu dragoste, timp de trei ani încheiaţi, pînă cînd, cu puterea lui Dumnezeu, băţul a înverzit, a înmugurit şi a scos roadă. Avva Pamvo atunci a cules poamele acelea, le-a adus în biserică şi le-a împărţit spre gustare fraţilor, zicînd: „Apropiaţi-vă şi gustaţi din roada ascultării!”. Avva loan Kolov a avut mulţime de ucenici. Unele dintre sfintele lui cuvinte de zidire sufletească ni s-au păstrat şi nouă. El s-a săvîrşit către Domnul cu pace şi s-a sălăşluit în Împărăţia Cerurilor, întru veşnica bucurie a Domnului său şi Domnului nostru, lisus Hristos.