Sfântul Cuvios Alexie, stareţ la Schitul Goloseev din Kiev (†1917)
Sinaxar 11 Martie
Cuviosul Alexei s-a născut în anul 1840, în orașul Kiev. Era al nouălea copil la părinți. Când s-a născut era mut, nu putea vorbi. Când copilul a împlinit 12 ani, la Sfânta Înviere, Sfântul Mitropolit Filaret Amfiteatrov i-a spus: "Vladimir, Hristos a Înviat!".
A treia oară copilul a răspuns:"Adevărat a Înviat!". Când tânărul a ajuns să fie călugărit la Lavra Pecerska, starețul a vrut să-l călugăreasca cu numele de Nicolae. Și când a venit clipa să-l călugărească starețul a uitat numele pe care voia să i-l pună și un glas interior îi spunea: "Alexei". Și l-a călugărit cu numele Alexei. Cuviosul Alexei a murit în anul 1917. Timp de 22 de ani a fost mare duhovnic la Lavră și aici la mănăstirea Goloseev. Din anul 1917 până în 1993 la sfântul mormânt al lui tot timpul se făceau minuni, lumea venea să ceară ajutor. În anul 1993 s-a redeschis mănăstirea, iar la 4 octombrie au fost descoperite Sfintele Moaște ale Cuviosului. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă la 30 noiembrie 2017.
O părticică din moaștele Sfântului Alexie se păstrează și în biserica mare a Mănăstirii Frumoasa din Iași.