Sfântul Cuvios Cosma Zografitul a pustnicit în Sfântul Munte al Athosului, în anii 1323.

Sfântul Cosma, pustnic al Mănăstirii Zografu, a fost bulgar de origine. În tinereţe a făcut tot ce a putut să nu se căsătorească şi a părăsit în secret casa părinţilor săi, plecând spre Muntele Athos. Pe drum spre Sfântul Munte, diavolul a încercat să-l zdruncine pe tânăr printr-o viziune înfricoşătoare a unei adâncimi infinite a mării care înconjura muntele. Tânărul a scăpat de ispita diavolească după îndelungă rugăciune făcută cu ardoare.

La Sfântul Munte, Cosma a fost primit în Mănăstirea Zografu, unde a fost novice o perioada lungă de timp, după care a fost tuns şi numit ecleziarh. Sfântul Cosma a fost învrednicit de un dar deosebit chiar din partea Stăpânei Sfântului Munte, Preasfânta Fecioară, care la hramul Buneivestiri de la Mănăstirea Vatoped a binevoit să-i dezvăluie acestuia o fărâmă din grija ei faţă de oameni. Astfel i se arătă o Fecioară cu slavă împărătească, care participa la slujbele din biserică şi la trapeză, toţi călugării slujind şi supunându-i-se ei.

Curând, sfântul a fost hirotonit diacon, apoi preot, ceea ce l-a inspirat la multe fapte remarcabile. Râvnitor pentru mântuire, prin multele rugăciuni la Maica Domnului, a fost învrednicit de un semn special din partea Preasfintei Fecioare. El a auzit vocea Maicii Domnului vorbindu-i dintr-o sfântă icoană în care ea îl întreba pe Fiul ei: „Cum se va mântui Cosma?”. La care Mântuitorul a răspuns: „Lăsaţi-l să se retragă în pustie”.

După ce primi binecuvântarea din partea superiorului său, Sfântul Cosma s-a retras în sălbăticie, unde într-o peşteră tăiată în stâncă şi-a început nevoinţa însingurării. Dumnezeu însă nu s-a lepădat de rugătorul său credincios, dăruindu-i darul înainte vederii.

Ca şi la începutul drumului său în ale credinţei, vrăjmaşul neamului omenesc a încercat din nou să-l abată pe sfânt de la drumul său, dându-i în ultimele sale zile de viaţă o încercare cumplită. Nu cu mult timp înainte de moartea alesului lui Dumnezeu, i s-a arătat Însuşi Hristos care i-a spus că înainte ca sufletul său să urce la cer va veni satan cu armata lui şi-l vor chinui.

Pregătit cu acea mângâiere divină pentru încercările care urmau, sfântul a îndurat curajos atacurile demonice şi în a treia zi de bătăi furibunde a primit Preacuratele Taine. Cu rugăciuni de slavă lui Dumnezeu pe buze, sfântul a plecat cu pace de la moarte la viaţă în Sânul Domnului.

Dumnezeu, „Care slăveşte pe toţi cei ce-L slăvesc pe El”, l-a slăvit în mod minunat şi pe Sfântul Cosma la moartea sa. La slujba înmormântării sfântului, mulţime de animale sălbatice şi păsări s-au adunat la peştera sa, simţind şi ele pierderea pentru Sfântul Munte.

La punerea sa în mormânt, fiecare din cele necuvântătoare au scos sunete de jale, ca un ultim omagiu adus sfântului lui Dumnezeu.

După patruzeci de zile, când fraţii au deschis mormântul sfântului după privegherea de toată noaptea, după cum era obişnuit, ca să mute cu cinste sfintele moaşte la mănăstire, acestea nu au mai fost de găsit. Dumnezeu le-a ascuns în mod minunat. Acestea toate s-au întâmplat în anul 1323.