Sfântul Cosma, pustnic al Mănăstirii Zografu, a fost bulgar de origine. În tinereţe a făcut tot ce a putut să nu se căsătorească şi a părăsit în taină casa părinţilor săi, plecând la Muntele Athos. În drum spre Sfântul Munte, diavolul a încercat să-l zdruncine printr-o viziune înfricoşătoare a adâncimilor fără de sfârșit a mării care înconjoară muntele, dar sfântul a scăpat de ispita diavolească cu rugăciunea.

La Sfântul Munte, Cosma a fost primit în Mănăstirea Zografu, unde a fost frate o perioada scurtă de timp, după care a fost tuns în monahism şi numit ecleziarh. Sfântul Cosma a fost învrednicit de un dar deosebit la hramul Buneivestiri de la Mănăstirea Vatoped. El a văzut-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu slujind călugărilor în biserică și la trapeză.

Pentru viața lui înbunătățită a fost hirotonit diacon, apoi preot, ceea ce l-a inspirat la mai mari nevoințe. Râvnitor pentru mântuire, prin multele rugăciuni la Maica Domnului, a fost învrednicit de un semn special din partea Preasfintei Fecioare. El a auzit glasul Maicii Domnului vorbindu-i dintr-o sfântă icoană în care ea Îl întreba pe Fiul ei: "Cum se va mântui Cosma?". La care Mântuitorul a răspuns: "Trebuie să se retragă în pustie".

După ce primi binecuvântarea, Sfântul Cosma s-a retras într-o peşteră tăiată în stâncă. Acolo spovedea pe cei ce veneau la el si Dumnezeu l-a socotit vrednic de darul înainte vederii, lucrând minuni si înștiințându-se dinainte despre timpul plecării sale la Domnul.

Ca şi la începutul drumului său în ale credinţei, vrăjmaşul neamului omenesc a încercat din nou să-l abată pe sfânt de la drumul său, dându-i în ultimele sale zile de viaţă o încercare cumplită. Nu cu mult timp înainte de moartea alesului lui Dumnezeu, i s-a arătat Însuşi Hristos care i-a spus că înainte ca sufletul său să urce la cer va veni satana cu ai lui şi-l vor chinui.

Pregătit cu acea mângâiere dumnezeiască pentru încercările care urmau, sfântul a îndurat curajos atacurile demonice îngrozitoare. După trei zile de bătăi a primit Preacuratele Taine. Cu rugăciuni de slavă lui Dumnezeu pe buze, sfântul a plecat cu pace la Domnul.

Dumnezeu, "Care slăveşte pe toţi cei ce-L slăvesc pe El", l-a slăvit în mod minunat şi pe Sfântul Cosma la moartea sa pe 22 septembrie 1323. La slujba înmormântării sfântului, mulţime de animale sălbatice şi păsări s-au adunat la peştera sa, ca și cum ar fi simțit tristețea Sfântului Munte.

La punerea sa în mormânt, cele necuvântătoare au scos sunete de jale, ca un ultim omagiu adus sfântului lui Dumnezeu.

După patruzeci de zile, când fraţii au deschis mormântul sfântului după privegherea de toată noaptea, după cum era obişnuit, ca să mute cu cinste sfintele moaşte la mănăstire, acestea nu au mai fost de găsit. Dumnezeu le-a ascuns în mod minunat.