Sfântul Arsenie s-a născut pe 31 ianuarie 1800 în Ioánnina, Epir din părinţi ortodocși evlavioși. La Sfântul Botez i s-a dat numele de Athanasie. A rămas orfan pe când era încă mic. La vârsta de doar nouă ani a plecat în Kydonía, Asia Mică, unde a fost primit la şcoala ieromonahului Grigorie Saráfis. Smerenia și evlavia sa au fost îndrăgite de părintele Grigorie și de ceilalți profesori. Băiatul a rămas la școală timp de cinci ani, întrecându-i pe ceilalţi elevi în învăţătură şi virtuţi.

Într-o zi, ghéronda Daniil din Zagorá, Thessalia a venit la școală pentru a spovedi elevii. Athanasie a devenit atunci ucenicul părintelui Daniil, rămânând alături de el până la trecerea la Domnul a celui din urmă.

Nu la mult timp după aceasta, părintele Daniil a hotărât să meargă la Sfântul Munte Athos pentru liniștire și nevoinţă duhovnicească. Athanasie l-a rugat pe povăţuitorul său să nu-l părăsească şi să-l ia împreună cu el. Şi-a arătat dorința de a merge în Muntele Athos, Grădina Maicii Domnului, și să devină călugăr.

Părintele Daniil l-a călăuzit pe Atanasie în viața monahală, care se numeşte „arta artelor, și știința științelor”. Cuviosul era un dascăl desăvârşit, adâncit în viața duhovnicească, iar Atanasie a fost un ucenic pe măsura sa. După un timp, părintele Daniil l-a tuns monah pe ucenicul său și i-a spus că va trebui să lucreze trei virtuţi importante. În primul rând, trebuie să-şi taie voia proprie. În al doilea rând, trebuie să dobândească smerenia. În cele din urmă, trebuie să învețe ascultarea desăvârşită. „Dacă îți tai voia ta, dacă eşti smerit şi dacă faci ascultare desăvârşită, vei face înainte şi în celelalte virtuți și Dumnezeu te va proslăvi”.

După o perioadă de cercare, s-a învrednicit a primi schima cea mare și îngerească a monahilor, primind numele de Arsenie. Sfântul a rămas în Sfântul Munte cu bătrânul său timp de șase ani. După şase ani, ei au trebuit să părăsească Sfântul Munte, datorită conflictului celor numiţi Colivazi. Acest conflict, care din 1754 a tulburat viaţa Sfântului Munte – din cauza parastaselor care, din nevoi practice, se săvârşeau duminica în loc de sâmbăta de către monahii de la Sfânta Ana – a jucat şi acesta un rol important în istoria duhovnicească a veacului următor. Dincolo de problema, destul de neimportantă, a parastaselor, se înfruntau două tendinţe: una ce dorea adaptarea instituţiilor tradiţiei bisericeşti la nevoile vieţii contemporane, şi era însoţită cu idioritmia vieţii monahale, cu toate urmările ei; cealaltă, a Colivazilor, având ca întâi stătători pe Neofit Cavsocalivitul (+1784) – director al Academiei Athoniadei, pe Sfântul Macarie Notara (+1805) – episcop al Corintului, şi pe Cuviosul Nicodim Aghioritul, lua apărarea respectării şi întoarcerii către predaniile patristice, şi era legată cu împărtăşirea deasă şi cu rugăciunea lui Iisus. După izgonirea celor mai activi Colivazi din Munte, mesajul lor s-a împrăştiat, în principal, în insulele Egeei (în special în Schiatos, Hios şi Páros), la mănăstiri care au devenit focare ale vieţii duhovniceşti şi ale căror influenţe binefăcătoare se întind până astăzi. În Athos a încetat conflictul despre parastase şi multor monahi le-a rămas duhul binefăcător pe care l-au cultivat Colivazii – al întoarcerii la vieţuirea vechilor Părinţi isihaşti. [1]

Părintele Daniil și Sfântul Arsenie au plecat din Athos din pricina multor scandaluri iscate de unii monahi neștiutori, care îl învinuiau pentru deasa împărtășanie.

La începutul anului 1821, înainte de războiul de independență din Grecia, s-au dus pentru scurt timp la Mănăstirea Pentélis de lângă Atena. Cei doi au croit drum apoi spre Insulele Ciclade din sudul Mării Egee. Întâia oară s-au oprit în locul unde se aşezaseră o parte din colivazi. În cele din urmă, ei au hotărât să trăiască pe insula Folégandros. Locuitorii insulei, cunoscând temeinica educaţie a Sfântului Arsenie, l-au rugat pe părintele Daniil să-i dea binecuvântare ucenicului său să fie dascălul copiilor. Ghéronda a încuviinţat, iar cuviosul Asenie, la scurtă vreme, a fost hirotonit diacon de mitropolitul de Thira, apoi, el a fost numit de către guvern în postul de profesor.

Sfântul a rămas acolo ca profesor din 1829 până în 1840. El a predat disciplinele necesare în școală, dar i-a ajutat pe elevii săi pentru a-şi forma un caracter bun și a deveni creștini evlavioși.

În 1840, Sfântul Arsenie a mers în Mănăstirea Sfântului Gheorghe de pe insula Páros. Bătrânul Daniil trecuse la Domnul în anul 1837. Înainte de adormirea sa, el a cerut ucenicului să ia rămășițele sale şi să le ducă în Sfântul Munte Athos după doi ani. Sfântul Arsenie a plecat din Folégandros din ascultare faţă de părintele Daniil, planificându-şi să oprească la Páros, apoi să continue drumul spre Sfântul Munte. În Páros, Părintele Elias Georgiadis, starețul Mănăstirii Sf. Gheorghe, i-a spus Sfântului Arsenie că voia lui Dumnezeu este ca el să rămână în Páros. Acest lucru a fost providențial, pentru că în Muntele Athos era mare tulburare datorită războiul grec de independență. 3.000 de soldați turci au ocupat atunci Athosul, alungând 5000 din cele 6000 de călugări.

Cuviosul Arsenie a devenit frate la mănăstirea Sfântul Gheorghe și, împodobindu-se cu toate virtuțile, a fost hirotonit preot și numit stareț al mănăstirii.

După hirotonia întru preot, la vârsta de patruzeci și șapte de ani, Sfântul Arsenie şi-a intensificat nevoinţele duhovniceşti. În fiecare zi el a studiat Sfânta Scriptură și scrierile Sfinților Părinți, dobândind şi rugăciunea neîncetată a inimii. A început să dobândească şi darul lacrimilor, făcându-se următor ocrotitorului său Sf. Arsenie cel Mare.

Dobândind faima de duhovnic cu darul discernământului, la cuviosul Arsenie au început a veni să se spovedească monahi și mireni din toată Grecia.

Sfântul şi-a prevăzut sfârşitul cu o lună înainte. La Sfânta Liturghie de sărbătoarea Sfântului Vasile, le-a anunțat pe maicile din mănăstire şi pe ucenici că va pleca în curând de la ei. Cu mare greutate, a reuşit să slujească de praznicul Bobotezei. După slujbă, i-a spus unei maici că aceasta a fost ultima sa Liturghie.

Pe 31 ianuarie 1877, Sfântul Arsenie a primit Sfânta Împărtășanie pentru ultima oară și a adormit în Domnul în mănăstirea Schimbării la Față a lui Hristos din Páros. Timp de trei zile, oamenii au venit să-i sărute trupul şi să-şi iar rămas bun de la povăţuitorul lor.

Sfântul Arsenie de Páros a fost canonizat de către Patriarhia de Constantinopol în 1967. Pomenirea sa se săvârșește pe 31 ianuarie și pe 18 august, ziua descoperirii cinstitelor lui moaște.

Cinstitele sale Moaşte se află aşezate în biserica mare a Mănăstirii Schimbării la Faţă, din insula Páros. O parte din cinstitele sale Moaşte se află aşezate în kathonikonul Mănăstirii Dionisiu, din Sfântul Munte Athos.