Sfânta Xenia a trăit în secolul al XVIII-lea, dar este cunoscut relativ puţin despre ea sau familia sa. Şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii ei în Petersburg, în timpul domniei împărăteselor Elizabeta şi Ecaterina a II-a.

Xenia Grigorievna Petrova a fost soţia unui ofiţer de armată, Andrei Fedeorovici Petrov. Ea a devenit văduvă la vârsta de 26 de ani când soţul său a murit brusc, la o petrecere. Ea a plâns moartea soţului ei, şi în special pentru că el a murit fără spovedanie şi împărtăşanie. Din acel moment, Xenia şi-a pierdut interesul pentru lucrurile lumeşti şi a urmat calea grea a nebuniei pentru Hristos. Sursa acestui mod ciudat de viaţă poate fi găsită în prima Epistolă către Corinteni (I Cor. 1, 18-24, I Cor. 2, 14, I Cor. 3,18-19).

Ea a început să îmbrace hainele soţului ei şi să insiste să fie numită Andrei Feodorovici. Ea le-a spus oamenilor că ea a murit, nu soţul ei. Într-un anumit fel, aceasta era adevărat. A abandonat felul ei de viaţă anterior şi a trăit o renaştere spirituală. Când a dăruit altora casa şi tot ceea ce avea, rudele sale s-au plâns autorităţilor. După ce au vorbit cu Xenia, autorităţile au fost convinse că ea e în posesia facultăţilor sale mintale şi că avea dreptul să dea tot ce avea în ce mod dorea. În curând, ea nu a mai avut nimic pentru ea, aşa că a început să se plimbe prin zona săracă a Petersburgului, fără un loc unde să îşi culce capul. Ea a refuzat orice ajutor de la rudele sale, fericită să fie liberă de orice legături cu lumea. Când uniforma roşie şi verde a soţului ei s-a învechit, ea a continuat să se îmbrace în zdrenţe de aceleaşi culori.

După un timp, Sfânta Xenia a părăsit Petersburgul pentru 8 ani. Se crede că a fost în pelerinaj la locurile sfinte din întreaga Rusie. Se poate ca ea să fi vizitat pe Sfântul Teodor de Sinaxar (19 februarie), de asemenea militar. Viaţa lui s-a schimbat dramatic după ce un tânăr ofiţer a murit în timpul unei petreceri, la băut. Poate că acest ofiţer a fost soţul Sfintei Xenia. În orice caz, ea îl ştia pe Sfântul Teodor şi a avut de câştigat în urma sfaturilor sale.

Sfânta Xenia s-a întors până la urmă în Petersburg unde îşi băteau joc de ea şi o insultau pentru comportamentul ei straniu. Când accepta bani de la oameni, primea doar monede mici, pe care le folosea să ii ajute pe săraci. Îşi petrecea nopţile în rugăciuni, fără să doarmă, pe un câmp din apropierea oraşului. În curând, virtutea sa şi darurile sale au început să fie observate. Ea a prezis evenimente viitoare care urmau sa afecteze cetăţenii Petersburgului şi chiar familia regală. Împotriva voii ei, ea a început să fie cunoscută ca cineva plăcut lui Dumnezeu. Oamenii considerau vizitele ei în casele sau căminele lor ca mari binecuvântări.

Sfânta Xenia a trăit cam 45 de ani după moartea soţului ei, şi a plecat la Domnului la vârsta de 71 de ani. Data exactă şi împrejurările nu sunt cunoscute, dar se crede că a avut loc pe la sfârşitul secolului XVIII. A fost înmormântată în cimitirul Smolensk.

Prin anii 1820, oamenii făceau pelerinaj la mormântul ei, să se roage pentru sufletul ei şi să o roage să se roage lui Dumnezeu pentru noi. Atât de mulţi vizitatori luau pământ din mormântul ei, încât trebuia să fie înlocuit în fiecare an. Mai târziu a fost construită o capelă pe mormântul ei. Cei care îşi îndreaptă rugăciunile către Sfânta Xenia, primesc vindecare din bolile lor şi eliberare de probleme. Este de asemenea cunoscută pentru ajutorarea celor care îşi caută de lucru.

S-a întâmplat odată ca Parascheva Antonova să fie în casa pe care Binecuvântata i-o dăruise, şi cosea atunci când Xenia a venit în vizită la ea, spunându-i: “Tu stai în casă şi coşi nasturi fără să ştii că Dumnezeu ţi-a dăruit un fiu. Du-te imediat la cimitirul Smolensk!” Antonova, cunoscând-o ca pe o sfântă ce nu spune vorbe deşarte, a crezut imediat că avea să se întâmple ceva deosebit, aşa că a alergat degrabă într-acolo.

Ajungând pe una din străzile Insulei Vasiliev de lângă cimitir, a zărit mulţime de lume. Curioasă, s-a apropiat să vadă ce se întâmplă. O trăsură accidentase o femeie însărcinată care a dat naştere copilului chiar în plină stradă, murind îndată după aceasta.

Plină de milostivire pentru pruncuţ, Antonova l-a luat la ea acasă. Toate eforturile autorităţilor din Petersburg de a descoperi identitatea mamei, a tatălui ori a vreunei rude a micuţului orfan au fost zadarnice, aşa că Antonova a păstrat copilaşul. Ira crescut frumos, asigurându-i o educaţie aleasă şi iubindu-l ca pe propriul ei fiu. Mai târziu, băiatul avea să devină un model de persoană oficială, devotat mamei lui care-l crescuse cu atâta grijă şi dragoste. Totodată, el avea să-i păstreze o evlavioasă amintire şi Xeniei, slujitoarea lui Dumnezeu care îi arătase mamei sale atâta bunătate şi ajutor, iar lui îi hărăzise o soartă atât de bună.

Printre mulţi alţi prieteni ai Binecuvântatei Xenia se afla şi o văduvă, Doamna Golubev, cu fiica ei de 17 ani, o tânără de o frumuseţe remarcabilă. Xenia o îndrăgise tare mult pe această fată plină de bunsimţ, blândeţe şi supunere.

Odată, venind în vizită la ele, fata începuse să facă cafeaua. “Oh, frumoasa mea”, îi spuse Xenia “tu faci cafea, iar soţul tău îşi îngroapă soţia în OKHTA. Du-te repede într-acolo!” “Du-te!” – repetă Xenia cu fermitate fără a lăsa loc vreunei obiecţii.

Golubevii, ştiind că Xenia nu vorbeşte niciodată în zadar, i-au urmat îndemnul întocmai, aşa că au pornit-o spre OKHTA. Aici, în faţa cimitirului, au întâlnit o procesiune funerară căreia i s-au alăturat. O tânără, soţia unui doctor, murise la naştere şi acum o îngropau.

S-a oficiat slujba de înmormântare şi familia Golubev a însoţit cortegiul la groapă. S-au încheiat şi funeraliile şi oamenii dădeau să plece; ele însă au mai rămas împreună cu tânărul văduv care, fiind tare îndurerat şi-a pierdut cunoştinţa, prăbuşindu-se în faţa mormântului. Atunci, amândouă au încercat să-I ajute să-şi vină în fire. Aşa au ajuns să se cunoască, pentru ca în cele din urmă fata să-i devină soţie.

Dar dumnezeiescul dar proorocesc nu este lăsat numai pentru veşti bune. Uneori, el prevesteşte boală sau moarte pentru ca cei în cauză să aibă vreme de pregătire.

Un astfel de caz s-a întâmplat odată când bineplăcuta lui Dumnezeu a ajuns în casa familiei Krapivin, care a primit-o cu căldură şi bucurie. Au discutat împreună câteva momente, după care, Xenia s-a ridicat brusc, mulţumind gazdei pentru ospitalitate. Vrând să plece, s-a întors spre doamna Krapivin şi i-a spus: “Deşi verde, planta se va trece curând”.

Nu se ştie dacă pe moment doamna Krapivin a înţeles sau nu ce a vrut ea să spună, gazdele ei neluându-i vorbele în seamă. Dar n-a trecut mult timp şi, spre marea lor mirare – doamna Krapivin, deşi în plină tinereţe şi sănătoasă tun, s-a îmbolnăvit brusc, mutându-se la cele veşnice. Abia atunci au înţeles ei tâlcul acelor cuvinte; “Deşi verde, planta se va trece curând”, ce prevestiseră de fapt moartea doamnei Krapivin.

Văzând la Xenia darul clarviziunii şi cunoscând umilinţa şi smerenia chipului ei de vieţuire, oamenii au început să înţeleagă că şi ea este unul dintre acei minunaţi “nebuni ai lui Hristos”. Mulţi dintre locuitorii cartierului Storona din Petersburg erau de-a dreptul fericiţi când ea îi vizita, căci simţeau cum îndată după plecarea ei – se revărsau o pace şi o bucurie dumnezeiească în casele lor; acolo, desigur, unde ea era primită cu credinţă şi sinceritate.

Mamele ştiau că dacă Binecuvântata atingea copilaşul bolnav, acesta îşi revenea de îndată; de aceea părinţii se grăbeau s-o întâlnească pe Xenia ca să le binecuvinteze copiii, fiind convinşi că binecuvântarea ei îi însănătoşea.

De asemenea negustorii şi vânzătorii atunci când o zăreau, ieşeau repede în întâmpinarea ei, oferindu-i câte ceva din mărfurile lor. Dacă ea le accepta sau le binecuvânta, în ziua aceea le mergea .de minune.

Vizitiii căutau şi ei să o conducă fie cât de puţin sau o rugau pur şi simplu ca măcar să ia loc în trăsură pentru o clipă, fiind siguri că astfel vor avea o zi. bună. Treptat, mai toţi se obişnuiseră cu felul ei de a fi, văzând în el semne dumnezeieşti chiar şi atunci când comportarea ei părea uneori ciudată.

Astfel, de pildă, cu două zile înaintea marii sărbători a Naşterii Domnului, din 1761, Binecuvântata, alergând nerăbdătoare pe străzile reci şi încărcate de zăpadă ale Storonei Petersburgului, striga în gura mare: “Coaceţi colacii, căci curând întreaga Rusie îi va coace!” Cum era firesc, nimeni nu putea tâlcui cuvintele ei de neînţeles, dar în ziua marii sărbători împărăteasa Elisabeta Petrovna s-a stins subit din viaţă.

Când această veste îngrozitoare s-a răspândit în întregul oraş, cu toţii au înţeles că slujitoarea lui Dumnezeu prevestise moartea împărătesei.

Se ştie că împărăteasa Ana Ivanovna dorea să-şi consolideze descendenţa la tronul Rusiei, din arborele patern al familiei imperiale. În acest scop, ea a chemat-o pe nepoata ei, Anna Leopoldovna, căsătorită cu prinţul Anton Ulrich, şi, când acestora li s-a născut un băiat, împărăteasa l-a declarat moştenitorul ei.

În 1740, după moartea Anei Ivanovna, Ioan al VI-lea Antonovici a fost proclamat împărat. Un an mai târziu, pe 24-25 noiembrie, a avut loc o lovitură de stat prin care Ioan a fost înlăturat şi Elisabeta Petrovna, fiica lui Petru 1, a fost proclamată împărăteasă. Ioan Antonovici a fost închis în închisoarea Schlusselburg, iar părinţii lui, trimişi în exil la Kholmogory, unde au şi murit. Nefericitul Ioan s-a chinuit în închisoare aproape 23 de ani. În 1764, în timpul guvernării Ecaterinei a Il-a, un oarecare Mirovici, un ofiţer din garda Schlusselburgului, a complotat pentru eliberarea lui Ioan şi readucerea acestuia pe tron. Însă încercarea lui Mirovici a eşuat datorită celorlalţi ofiţeri, rămaşi fideli împărătesei. În timpul acestei încercări de evadare Ioan Antonovici a fost omorât.

Cu trei săptămâni înaintea acestui trist eveniment, Binecuvântata Xenia a început să jelească amarnic zi şi noapte. Toţi care o întâlneau în această stare de jalnică plângere credeau că fusese grav insultată. Întrebând-o ce-i cu ea, le răspundea: “E sânge, e sânge! E un râu de sânge acolo!” – şi plângea tot mai tare.

Nimeni nu putea înţelege ce îi răscolise într-atât liniştea şi pacea ei caracteristică, ba mai mult, nimeni nu-i putea înţelege cuvintele înfricoşătoare. Însă trei săptămâni mai târziu, când s-a răspândit ştirea morţii tragice a lui Ioan Antonovici în întreg Petersburgul, cu toţii au priceput cuvintele sfintei.

La începutul lui noiembrie 1769, Xenia a început să treacă pe la toate cunoştinţele ei. Le bătea în geam până când ieşea cineva şi ea-i spunea: “Economisiţi făina, pentru că în curând vom avea nevoie de ea”. Mulţi intrau în panică la aceste cuvinte rău prevestitoare gândind că cineva va muri. Şi aşa s-a întâmplat. În numai două zile împărăteasa Ecaterina a II-a a trecut la cele veşnice.

Din când în când, Xeriia obişnuia să facă câte o vizită vreunei cunoştinţe sau prietene, cu care schimba câteva cuvinte, ca deodată să se cufunde în tăcere de parcă ar fi ascultat ceva. Se ridica apoi brusc şi părăsea casa în grabă. Dacă gazda o între~ ba de ce pleacă astfel şi încotro se îndreaptă, Bine~ cuvântata făcea semn de rămas bun cu bastonul, spunând: “Trebuie să plec, sunt aşteptată acolo!” Nu ducea nimic cu ea, avea doar zdrenţele de pe ea şi adesea, ajungând la casa unui prieten, i le arăta exclamând cu bucurie: “Asta-i tot ce am…”