Această Sfîntă Muceniţă Tomaida, a fost născută în Alexandria de părinţi dreptcredincioşi şi a fost crescută de dînşii în învăţătură şi în bune obiceiuri. Iar după ce a ajuns la vîrsta de 15 ani, părinţii ei au măritat-o cu legiuită nuntă, după un oarecare tînăr creştin. Şi vieţuia Tomaida cea tînără în casa bărbatului ei cu cinste, avînd laudă pentru întreaga înţelepciune, blîndeţe, bunătate şi pentru celelalte obiceiuri bune ale sale, locuind în aceeaşi casă cu socrul său. Acela, prin a satanei lucrare, gîndea cu vicleşug asupra nurorii sale, ispitit de frumuseţea ei şi aprinzîndu-se cu poftă trupească spre dînsa, căuta timp ca să facă cu dînsa păcat, dar nu afla, decît numai în toate zilele o momea prin oarecare îmbunări şi adeseori o săruta. Dar tînăra Tomaida, fiind întreagă la minte, nu i-a cunoscut sărutarea lui cea înşelătoare şi gîndul cel viclean, ci socotea că din dragoste părintească o face aceasta şi se ruşina de el ca de un tată.

Bărbatul ei era vînător de peşte şi într-o noapte, venind alţi vînători, l-au luat să vîneze peşte; iar după plecarea tînărului din casă, s-a sculat tatăl lui şi a început a o sili pe nora sa spre păcat. Iar ea deodată înspăimîntîndu-se, ca de o răutate neaşteptată, a început a se împotrivi bătrînului celui fără de ruşine şi-i zicea: "Ce faci tată? Fă-ţi semnul Crucii pe faţa ta şi te du, că diavolesc este lucrul acesta".

Dar bătrînul nu se depărta, silind-o cu cuvinte fără de ruşine, dar ea fiind înţeleaptă şi plină de frica lui Dumnezeu, se apăra de el, rugîndu-l şi sfătuind pe socrul său ca să înceteze de la o fărădelege şi necurată poftă ca aceea. Ci pe cît ea se apăra, pe atît o silea mai tare, arzînd ca o văpaie de păcatul poftirii spre dînsa. Deasupra patului la perete, era o sabie spînzurată şi bătrînul ajungînd cu mîna la sabia aceea şi scoţînd-o din teacă, a început a o înfricoşa, zicîndu-i: "De nu mă vei asculta, iată, cu această sabie îţi voi tăia capul". Iar tînăra i-a răspuns: "Chiar şi bucăţi de mă vei tăia, nicidecum nu voi face o astfel de fărădelege". Atunci bătrînul, umplîndu-se de mare mînie, a lovit tare cu sabia pe Fericita Tomaida, nora sa, şi a ucis-o, tăind-o în două. Iar ea şi-a dat sufletul său în mîinile lui Dumnezeu, voind mai bine să moară, decît să mînie pe Dumnezeu cu o fărădelege ca aceea şi să-şi întineze trupul şi patul bărbatului său. Iar pe ucigaşul acela îndată l-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu, pentru că el, fiind orbit cu sufletul, a orbit şi cu ochii şi, aruncînd sabia, căuta uşile, vrînd să iasă afară din casă şi să fugă fără de ştire; dar neputînd să le afle, multă vreme s-a ostenit pipăind pereţii şi căutînd uşile, însă neaflîdu-le a rămas acolo.

Apoi venind alţi vînători şi bătînd în uşă, strigau pe fiul lui la lucru, iar tatăl a răspuns: "Fiul meu s-a dus la vînarea peştelui, arătaţi-mi uşile casei mele, deoarece nu pot să le aflu". Aceia, deschizînd, au intrat şi au găsit pe bătrîn avînd mîinile şi hainele pline de sînge şi pipăind pereţii; iar pe femeia cea moartă zăcînd la pămînt, tăiată în două şi tăvălindu-se în sîngele său. Aceasta văzînd-o s-au înspăimîntat şi întrebau ce este aceasta şi cine a făcut uciderea. Iar bătrînul şi-a mărturisit păcatul său şi-i ruga să-l ducă la divan şi să-l dea judecăţii celei după lege, ca să-şi ia pedeapsa cea vrednică după faptele sale.

Deci, întorcîndu-se bărbatul de la vînarea peştelui şi văzînd ceea ce se făcuse, s-a umplut de negrăită jale şi ruşine. El se tînguia pentru soţia sa cea atît de înţeleaptă şi se ruşina de tatăl său cel atît de fărădelege; căci netemîndu-se nici de Dumnezeu, nici de cărunteţile sale ruşinîndu-se, a făcut unele ca acestea. Deci, a dat pe bătrîn judecăţii, de şi-a luat pedeapsa prin sabie. Iar la trupul celei ucise s-a adunat mulţime de popor din cetatea Alexandriei, mirîndu-se de un lucru nemaipomenit şi înfricoşat ca acesta şi fericind întreaga înţelepciune a ei cu laude.

S-a întîmplat în acel timp, că era acolo Cuviosul Părinte Daniil Schiteanul. Acela a zis către ucenicul său: "Fiule, să mergem să vedem moaştele sfintei celei tinere". Şi, ducîndu-se, le-au văzut; iar după aceea s-au întors în mănăstirea care se numea Octodecat, adică a optsprezecea şi au întîmpinat monahii pe Daniil primindu-l cu cinste şi cu dragoste, iar părintele le-a spus despre pătimirea Sfintei Tomaida, zicîndu-le: "Duceţi-vă şi aduceţi aici cinstitele ei moaşte, pentru că nu se cade, ca trupul ei să se pună cu oamenii cei mireni, ci cu sfinţii părinţi". Dar unii din fraţi au început a cîrti nevrînd ca trupul cel femeiesc să-l pună alături cu sfinţii părinţi. Iar cuviosul le-a răspuns: "Acea tînără pe care nu voiţi să o aduceţi aici, îmi este maică şi mie şi vouă, deoarece pentru întreaga ei înţelepciune a murit". Atunci monahii nemaiîndrăznind a se împotrivi Sfîntului Părinte Daniil, s-au dus şi au luat acel trup şi l-au îngropat cu cinste în gropniţa mănăstirii cu sfinţii părinţi.

După aceasta, sărutînd cuviosul pe toţi părinţii, s-a dus cu ucenicul la schitul său. Şi s-a întîmplat, că un oarecare frate să fie chinuit foarte rău de diavolul desfrînării şi, mergînd la Cuviosul Daniil şi-a mărturisit trupeasca patimă cea mare. Zis-a lui cuviosul: "Mergi la Mănăstirea Octodecatului şi întrînd în gropniţa sfinţilor părinţi, roagă-te, zicînd: "Dumnezeule, pentru rugăciunile Sfintei Muceniţe Tomaida, ajută-mă şi mă izbăveşte de păcatul desfrînării!" Apoi nădăjduieşte spre Dumnezeu, că te vei libera de ispita diavolească".

Iar fratele, luînd porunca părintelui, s-a dus acolo şi a făcut precum i se poruncise lui, iar de atunci i-a încetat războiul trupului. Şi întorcîndu-se la schit, a căzut la picioarele Cuviosului Părinte Daniil, zicînd: "Cu rugăciunile Sfintei Muceniţe Tomaida şi cu ale tale, părinte, m-a liberat Dumnezeu de păcatul desfrînării". Şi l-a întrebat stareţul cum s-a liberat, iar fratele a zis: "Numai două-sprezece rugăciuni am făcut şi din candela ce era la mormîntul Sfintei Tomaida m-am uns cu untdelemn şi am pus capul pe mormîntul ei, unde am adormit. Şi, iată, mi s-a arătat o tînără luminoasă, adică Sfînta Muceniţă Tomaida şi mi-a zis: "Părinte, părinte, primeşte binecuvîntarea aceasta şi mergi cu pace la chilia ta". Iar eu, luînd binecuvîntare, m-am deşteptat din somn şi m-am simţit desăvîrşit liber de patimile trupeşti. Însă nu ştiu ce era binecuvîntarea aceea care mi-a dat-o în somn sfînta, decît numai am cunoscut liberare de patimi".

Şi a zis Cuviosul Daniil: "O îndrăzneală ca aceasta au la Dumnezeu, toţi cei ce se nevoiesc pentru întreaga înţelepciune". Deci a petrecut după aceea fratele acela neavînd nici o supărare trupească şi slăvea pe Dumnezeu, dar preamărea şi pe Sfînta Muceniţă Tomaida, tămăduitoarea patimilor sale. Şi făceau aceasta şi alţii, cîţi se tulburau de nişte patimi ca acelea. Căci alergau la mormîntul sfintei şi cîştigau uşurare şi liberare de războaiele trupeşti cu sfintele ei rugăciuni. Şi aşa slăveau prin Sfînta Tomaida, pe Hristos Domnul Cel preamărit, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt, se cuvine toată cinstea şi închinăciunea în veci. Amin.

În patericul Romanilor, în 14 Aprilie, se vorbeşte de această sfîntă astfel: În Alexandria, Sfînta fecioară Muceniţă Tomaida, deşi a avut bărbat, însă la rînduiala mucenicilor se socoteşte fără de nici o îndoială, nu atît pentru aceea că era foarte tînără şi demult şi-a adus fecioria în însoţire cu curăţenia, cît pentru aceasta, că pentru curăţenie a pătimit şi vrednică s-a arătat a fi numărată înaintea Domnului împreună cu cetele fecioarelor celor curate. Iar Mineiul cel mare o numeşte pe ea cuvioasă muceniţă, dar acel titlu de cuvioasă muceniţă, se cuvine numai la monahiile care pătimesc pentru Hristos. Cu toate că Sfînta Tomaida nu era monahie cu rînduiala, însă a arătat monahicească faptă bună, pentru întreaga înţelepciune, pătimind pînă la sînge. Drept aceea şi în gropniţa monahicească între cuvioşii părinţi, fericitul Părinte Daniil Schiteanul nu s-a îndoit a o pune pe ea. Deci, cu vrednicie s-a cinstit cu titlul de cuvioasă muceniţă în Minei.