Marea Muceniță Șușanika, Prințesă de Ransk, a fost fiica cunoscutului conducator de oști armean Vardan. Încă din copilărie, Sfânta Șușanika se deosebea prin frica și evlavia ce o avea pentru Dumnezeu.

S-a căsătorit cu Varsken care era conducătorul regiunilor de graniță din Georgia și care mai apoi s-a lepădat de Hristos, făcându-se apostat.

În al optulea an al domniei, Varsken s-a dus la Ctezifon, unde se afla reședința șahului persan, și a devenit mazdaist (închinător al focului) pentru a-i face pe plac șahului. Aflând despre aceasta Sfânta Șușanika nu a vrut să continue viața de familie cu un apostat. Ea a părăsit palatul și trăia într-o chilie mică, nu departe de biserica palatului.

Duhovnicul ei, Yakov Țurtaveli (mai târziu scriitorul vieții ei) povestește că sfânta, când a aflat despre intenția soțului ei de a o sili, s-a întărit în hotărârea de a rămâne tare în credință, neluând in seamă vorbele, amenințările și chinurile. Pentru aceasta, la 8 ianuarie 469, a fost bătută și legată cu lanțuri, iar la 14 aprilie 469 a fost dusă în închisoarea cetății, unde a stat șase ani și jumătate și s-a împodobit cu aceste virtuți: post, priveghere, statul în picioare, metanii până la pământ și neîncetata citire a cărților.

Ea s-a făcut flaut duhovnicesc, sfințind și înfrumusețând închisoarea. Mulți suferinzi veneau la închisoarea sfintei și fiecare, prin rugăciunile Fericitei Șușanika, primea de la iubitorul de oameni Dumnezeul cele de trebuință: cei fără copii - copii, bolnavii - vindecare, orbii - vedere.

Între timp, Varsken i-a făcut pe copiii Sfintei Șușanika să se închine focului, și aceștia au încetat să mai mearga la mama lor din temniță.

Sfânta a început să aibă ulcere pe picioare și pe trup, în al 7-lea an de temniță. Djordjik, fratele lui Varsken, aflând că fericita Șușanika e aproape de moarte, a venit în temniță, împreună cu soția și copiii săi și a rugat-o pe Sfânta Șușanika: Iartă păcatul nostru și ne binecuvântează. Sfânta i-a iertat și i-a binecuvântat, zicând: Toată viața de aici este trecătoare și nesigură, ca floarea câmpului, cine va semăna, acela va strânge; cine se va jertfi, acela va afla...

În ajunul fericitului sfârșit a sfintei mucenițe, au venit la ea Arhiepiscopul Georgiei Samuel I (474-502), Episcopul Ioan și duhovnicul Yakov Țurtaveli (care în toți acești șase ani o cerceta şi mângâia sufletește). Episcopul curții regale, Fotie, a împărtășit-o pe Sfânta Șușanika. Ultimele ei cuvinte au fost: Binecuvântat este Domnul Dumnezeul meu, căci cu pace m-am culcat și am adormit.

Fericita muceniță a plecat la Domnul la 17 octombrie, de praznicul mucenicilor doctori fără de arginți Cozma și Damian. La început moaștele muceniței erau în biserica orașului Țortaga. Dar după un timp, biserica din Țortaga a trecut sub jurisdicția episcopului armean monofizit, și Arhiepiscopul Georgiei Samuel al IV-lea (582-591) a adus sfintele moaște la Tbilisi în anul 586 și au fost așezate în capela de pe lângă biserica Metehi, în partea de sud a altarului.