În anul dintîi al domniei lui Antonin, păgînul împărat al Romei, stăpînea în Grecia cea din Europa, ighemonul Sabin. Creştinii, care vieţuiau în Traianopol, cetatea Traciei, se adunau în toate zilele într-o casă mică de rugăciuni şi acolo se rugau lui Dumnezeu, cerînd cu multă durere de inimă pacea şi înmulţirea Bisericii. Căci atunci erau puţini cei ce se temeau de Dumnezeu şi, acei care erau, se primejduiau de izgonire. Împăratul Antonin, ţinîndu-se de rătăcirea elinească, aducea jertfe necuraţilor idoli şi, pentru aceasta, a trimis pretutindeni porunca sa cea fărădelege, ca cei care nu se închină idolilor, să fie ucişi.

Ajungînd acea poruncă în Tracia, Sabin ighemonul a mers cu ea şi în Traianopoli, arătînd-o poporului; şi a hotărît o zi în care să săvîrşească prăznuirea marelui zeu Die, care se chema lampadoforia, adică purtare de lumină. Acea prăznuire era să fie după trei zile de la venirea ighemonului în acea cetate.

În cetatea aceea era o fecioară de neam bun, anume Gliche-ria, fiica lui Macarie, care mai înainte fusese antipat la Roma. Ea, plecînd de la Roma cu părinţii săi în părţile acelea, a rămas orfană. Crezînd ea în Hristos şi, alăturîndu-se creştinilor, umbla cu dînşii în toate zilele în casa de rugăciuni şi se ruga lui Hristos Dumnezeu şi Preacuratei Fecioare Maria, către care şi-a cîştigat deosebită dragoste, după Hristos Fiul lui Dumnezeu şi, sîrguindu-se să urmeze fecioriei celei curate, şi-a logodit fecioria sa Domnului său. Iar către creştini grăia: "Fraţilor, surorilor, părinţilor şi toate cîte îmi sînteţi mie în loc de maică, luaţi aminte cu dinadinsul al cărui Împărat avem chipul, şi cu care semn sîntem însemnaţi pe frunte! Deci, să ne sîrguim să păzim poruncile Lui, ca de la acest Împărat veşnic să cîştigăm mîntuire, păzind fără de prihană însemnarea cea luată a creştinătăţii". Credincioşii ziceau către dînsa: "Toţi dorim să ne punem sufletele pentru Domnul nostru!" Iar ea iarăşi grăia către dînşii: "Deci, zic vouă, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru mine, ca să mă întărească şi pe mine împreună cu voi şi să mă învrednicească părţii celor ce I-au plăcut Lui prin nevoinţa pătimirii şi să mă numesc în ceata mireselor Sale celor neîntinate, în cămara Sa cea preacurată şi cerească". Iar credincioşii se rugau pentru dînsa.

După trei zile, sosind praznicul cel hotărît, toţi cetăţenii, cu lumînări aprinse, alergau la capiştea lui Die. Atunci, fericita fecioară Glicheria, aprinzîndu-şi cu rîvnă inima sa după Domnul Dumnezeul său şi însemnîndu-şi fruntea cu semnul Sfintei Cruci, a mers cu osîrdie la aceeaşi capişte şi, stînd în mijloc, a zis către ighemon: "Luminate ighemoane, iată jertfele celor ce vor să se aducă adevăratului Dumnezeu; eu fac începutul, pentru că sînt mai întîi cu neamul cel mare, decît toţi cei ce locuiesc în cetatea aceasta, deoarece sînt născută din tată prealuminat, care mai înainte a fost antipat în cetatea cea mare a Romei; deci, mie mi se cade mai întîi să aduc jertfă lui Dumnezeu".

Ighemonul a zis către dînsa: "Dar unde este făclia ta, cu care vei începe aprinderea jertfelor?" Sfînta Glicheria a zis: "Pe frunte am făclia mea cea scrisă, care, fiind nestinsă, luminează adevărata noastră jertfă care se aduce lui Dumnezeu". Iar ighemonul, neînţelegînd cele grăite de dînsa, a zis: "Apropie-te şi jertfeşte tu întîi". Zis-a sfînta: "Dumnezeu cel veşnic nu are trebuinţă de făcliile cele ce scot fum. Deci, porunceşte să se stingă toate făcliile, ca să înceteze fumul ce iese din ele şi atunci veţi vedea jertfa mea cea fără de prihană, pe care voiesc s-o aduc Dumnezeului meu". Atunci ighemonul a poruncit să stingă făcliile. Sfînta Glicheria, stînd la un loc înalt, ca să se poată vedea de popor, şi-a descoperit fruntea şi a arătat scris pe dînsa semnul Crucii lui Hristos şi a zis către toţi cei ce priveau spre dînsa: "Vedeţi oare făclia cea prealuminoasă pe fruntea mea?"

Apoi, ridicîndu-şi ochii şi înălţîndu-şi mîinile către cer, a zis: "Dumnezeule Atotputernic, Cel ce Te slăveşti de robii Tăi pentru crucea Ta, Cel ce Te-ai arătat cuvioşilor Tăi tineri în cuptorul Babilonului şi i-ai izbăvit pe ei din foc, Cel ce ai astupat gurile leilor şi ai stricat pe Baal, Cel ce ai omorît pe balaurul acela şi ai sfărîmat chipul cel drăcesc în cîmpul Deira, Iisuse Hristoase, Preacuratule Mieluşel al lui Dumnezeu, vino, rogu-mă, şi ajută mie, smeritei roabei Tale, şi sfărîmă pe idolul acesta făcut de mînă omenească, şi risipeşte aceste jertfe diavoleşti necurate şi deşarte.

Sfînta, rugîndu-se astfel lui Dumnezeu, s-a făcut deodată un tunet înfricoşat şi a căzut la pămînt idolul lui Die, sfărîmîndu-se în mii de bucăţi, pentru că era făcut din piatră. Iar ighemonul şi popii cei păgîneşti, văzînd acest lucru, s-au aprins de mînie şi au poruncit poporului s-o omoare cu pietre; deci, aruncînd ei cu pietre spre dînsa, acelea nu se atingeau de ea, ci cădeau împrejurul ei, făcîndu-se o grămadă mare, ca şi cum acele pietre ar fi fost aşezate cu mîna. Iar păgînii, necunoscînd puterea lui Dumnezeu, numeau pe sfînta "fermecătoare"; iar ea le zicea: "Puterea lui Hristos, Care lucrează în mine, mustră rătăcirea voastră, iar ajutorul Lui risipeşte muncile care le aduceţi asupra mea".

Atunci ighemonul a poruncit ca, legînd-o, să o ducă în temniţă şi acolo să o străjuiască pînă a doua zi, zicînd către străjeri: "Păziţi-o, ca să nu scape cu vrăjile sale, că apoi va zice că Dumnezeul ei a izbăvit-o, şi astfel va înşela pe mulţi". Iar sfînta a zis către dînsul: "Nebunule, orbitule şi păgînule, oare nu cunoşti că sînt legată cu poruncile lui Dumnezeu şi pironită cu legea Lui? Deci, nu pot ca să mă dezleg de nevoinţa cea pătimitoare, întru care am poftit să intru de bunăvoie pentru Hristos Mîntuitorul meu". Acestea zicîndu-le, s-a dus în temniţă.

Pe cînd Sfînta Glicheria şedea în temniţă, a venit la dînsa Filocrat, preotul lui Dumnezeu, cercetînd pe cea legată pentru Hristos. Iar sfînta a grăit către dînsul: "Părinte, însemnează-mă cu semnul Sfintei Cruci şi cu aceea, ungîndu-mă ca şi cu o ungere, să mă înfrumuseţezi pe mine lui Dumnezeu şi Împăratului, Căruia te-ai făcut ostaş, să mă faci pe mine plăcută ca, îngrădindu-mă şi întărindu-mă cu însemnarea Lui, să biruiesc răutatea diavolului". Atunci preotul, însemnînd-o cu Sfînta Cruce, i-a zis: "Însemnarea lui Hristos să-ţi ajute la scopul tău şi Însuşi Hristos să-ţi fie ţie mire duhovnicesc, ungîndu-te pe tine cu darul Său, ca să-ţi dobîndeşti dorinţa". Filocrat, întărind-o pe ea întru Domnul şi dîndu-i pace, s-a dus.

A doua zi, ighemonul Sabin a mers la curtea împărătească, unde voia să muncească pe Sfînta Glicheria şi, punînd-o înaintea judecăţii, a zis către dînsa: "Glicherio, te-ai plecat să aduci jertfă marelui zeu Die, căruia i se închină şi împăratul cu jertfe?" Răspuns-a sfînta: "Cum să mă închin sau să îi aduc jertfă aceluia, care, căzînd, s-a sfărîmat şi s-a risipit în multe bucăţi, neputînd singur lui să-şi ajute? Eu ştiu pe Unul Dumnezeu, Care vieţuieşte în ceruri şi îmi ajută să risipesc puterea voastră cea păgînească. Aceluia se cuvine să-I aduc jertfă, să mă închin şi să-I plac". Iar ighemonul a grăit iarăşi: "Jertfeşte, pînă nu încep a te munci". Răspuns-a muceniţa: "Dumnezeul meu mă va munci pe mine, dacă te voi asculta pe tine". Zis-a ighemonul: "Atunci doreşti să mori?" Răspuns-a muceniţa: "Eu mă sîrguiesc, ca prin durerile cele trupeşti, să-mi tămăduiesc rănile cele sufleteşti".

Atunci ighemonul a poruncit să o spînzure cu părul de un lemn de muncă şi cu unghii de fier să-i strujească trupul ei, pînă ce va muri. Deci, fiind spînzurată şi strujită, nu simţea dureri în trupul său din muncile cele ce i se făceau ei, zicînd către muncitor: "Păgînule, plinule de toată răutatea şi slujitor al diavolului, nimic nu-mi sînt mie muncile acestea! Eu nu le simt, fiindcă am pe Iisus Hristos, Cel ce-mi ajută mie; deci, găseşte alte munci mai mari, deoarece acestea nu sînt nimic". Aşa grăind sfînta, slujitorii cei ce o munceau au încetat; iar ighemonul, văzînd pe muceniţă că biruieşte muncile, a poruncit să o pogoare de la muncire şi să-i sfărîme faţa ei. Atunci sfînta a zis: "Lumina şi întărirea mea este Hristos Dumnezeu, Cel ce întăreşte cu darul Său gîndurile roabei Sale".

Apoi, privind spre cer, a grăit: "Stăpîne, pe Tine Te rog, luminează-mi faţa mea şi mă fă vitează spre pătimirea loviturilor, întăreşte-mă, Doamne, întru pătimirea cea pentru Tine; pentru că Tu eşti Dumnezeul Cel ce îmbogăţeşti cu vistieriile Sfîntului Tău Duh pe cei ce mărturisesc fără de frică preasfînt numele Tău înaintea muncitorilor; Tu eşti Cel ce ajuţi tuturor sfinţilor Tăi, celor ce Îţi plac Ţie pe pămînt, cu a căror povăţuire şi eu te-am cunoscut pe Tine, Dumnezeul meu, şi Te-am iubit pe Tine, Ziditorul meu, ascultă-mă acum pe mine roaba Ta, care mă sîrguiesc pentru numele Tău, ca să scap din cursele diavolului şi din gura bala-urului". Astfel grăind sfînta către Dumnezeu, muncitorii o băteau peste faţa ei; dar îndată a stat lîngă dînsa îngerul Domnului şi a îngrozit pe cei ce o munceau, încît au căzut ca nişte morţi.

Deci, ighemonul, nevăzînd pe îngerul care i s-a arătat ei, a grăit către dînsa: "Spune, Glicherio, pentru ce nu te supui poruncii împărăteşti?" Sfînta răspunse: "A cărui poruncă să ascult?" Ighemonul zise: "Porunca singurului stăpînitor al Romei, care a poruncit să păzim această părintească şi veche lege şi să ne închinăm zeilor". Grăit-a sfînta: "Eu ascult pe Dumnezeul cel Atotputernic, legii Lui mă supun şi o păzesc, şi pe mine singură mă aduc jertfă, precum odată Avraam a adus jertfă pe fiul său, Isaac; şi pentru aceasta, bine a plăcut adevăratului Dumnezeu şi a luat de la Dînsul binecuvîntare, ca să fie tată a multe neamuri". Ighemonul zise: "Fă ceea ce-ţi poruncesc, ca să nu mori, ca o femeie amăgită, de o moarte rea!" Muceniţa răspunse: "Hristos, începătorul nevoinţei noastre - în nevoinţa cea duhovnicească - întăreşte nu numai pe bărbaţi, dar şi pe femeile cele ce se oştesc asupra tatălui tău, diavolul, şi le încununează luminos".

Atunci ighemonul a poruncit să o ducă în temniţă pe sfînta muceniţă şi s-o chinuiască mai multe zile cu foamea şi cu setea. Deci, sfînta a mers în temniţă, bucurîndu-se, şi, intrînd înăuntru, înălţa laude lui Dumnezeu şi-L slăvea, grăind: "Bine eşti cuvîntat, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, Cel ce Te cunoşti de sfinţii Tăi, care păzesc poruncile Tale; Cel ce Te-ai arătat Sfîntului Petru cînd ieşea din Roma şi ai ruşinat pe vrăjitorul Simon, potrivnicul lui; Cel ce ai ajutat marelui David şi pe Goliat l-ai surpat sub picioarele lui; Tu, preacinstite şi preacurate Dumnezeule, auzi-mă pe mine, vino în ajutor roabei Tale, izbăveşte-mă de meşteşugul vrăjmaşului şi din amăgirea ighemonului cel preapăgîn".

Trecînd trei zile, ighemonul a zis tribunului: "Ia inelul meu şi să te duci să pecetluieşti temniţa în care se păzeşte fermecătoarea aceea". Tribunul, ducîndu-se, a pecetluit uşa şi a poruncit să fie strajă tare împrejurul temniţei, ca să nu dea cineva hrană sau băutură celei ce şedea înăuntru. Iar îngerii lui Dumnezeu aduceau Sfintei Muceniţe Glicheria, hrană neştiută şi băutură nespusă şi întăreau pe mireasa lui Hristos.

După cîteva zile, ighemonul, avînd să se ducă în cetatea Eracliei, a venit la temniţă să vadă pe muceniţă, ca s-o ducă după el. Dar, văzînd pecetea întreagă i se părea că a murit de foame şi de sete, că de atunci trecuseră multe zile. Deci, deschizînd uşa, a văzut-o dezlegată din legături, avînd înaintea sa un blid, în care era pîine curată, lapte şi apă într-un pahar. Deci, s-a mirat de aceea, pentru că ticălosul n-a înţeles că Dumnezeu hrănea pe roaba Sa. Atunci a poruncit s-o scoată şi s-o ducă după el în Eraclea. Iar ea înălţa mulţumiri lui Dumnezeu, grăind: "Stăpîne Dumnezeule, Cel ce ne înveţi pe noi cunoştinţa adevărului şi porţi grijă de poporul Tău; Cel ce ai trimis lui Daniil hrană în groapă şi lui Ilie la pîrîu i-ai gătit ospăţ; Cel ce întorci pe cei rătăciţi şi luminezi pe cei orbi, îţi mulţumesc că m-ai pomenit şi pe mine, smerita roaba Ta, şi m-ai hrănit în vreme de foamete din nelipsitele Tale vistierii cu îndurată mîna Ta".

Sfînta, mulţumind astfel lui Dumnezeu, a fost dusă la Eraclea. Ighemonul, ajungînd mai înainte acolo, aducea jertfă în capiştea lui Die; iar creştinii care erau în cetate, auzind de sfînta muceniţă a lui Hristos, Glicheria, cum a pătimit în Traianopoli şi că o aduce în cetatea lor, au ieşit în întîmpinarea ei afară din cetate, ca la trei stadii, cu episcopul lor, cinstitul Dometie şi, văzînd-o, i-au fericit pătimirile ei pentru Hristos. Iar episcopul a făcut pentru dînsa rugăciune către Dumnezeu, zicînd: "Hristoase, lumina cea nestinsă, luminătorule al celor ce sînt în întuneric şi povăţuitorule al celor rătăciţi, Cel ce ai trecut pe Moise prin mare la uscat şi pe Faraon l-ai înecat, pe Tine Te rugăm ca să fii povăţuitor acestei roabe a Ta întru mărturisirea preasfîntului Tău nume". Deci, sfînta a fost dusă în cetate şi păzită în legături.

A doua zi, ighemonul a socotit s-o ardă cu foc, dacă nu va jertfi idolilor; deci, punînd-o de faţă la judecată, i-a zis: "Te-ai socotit oare, Glicherio, ca să aduci jertfă zeilor?" Sfînta răspunse: "În legea cea dată mie de adevăratul Dumnezeu, este scris: Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul Tău şi să fie cuvîntul vostru: ce este adevărat, adevărat şi ce este nu, nu. Acum ţi-am spus că m-am unit cu Hristos al meu şi m-am lepădat de diavolul, căruia tu îi slujeşti; şi, fiind unită cu Hristos, cum voi putea vreodată să mă despart de Dînsul şi în locul vieţii să-mi aleg moartea? Tu fă ceea ce voieşti, iar eu defăimez toate cele deşarte, ca să cîştig bunătăţile cele cereşti". Atunci ighemonul a poruncit s-o arunce în cuptorul cel ars. Deci, cuptorul fiind ars, sfînta fecioară s-a îngrădit cu semnul Sfintei Cruci şi a zis: "Doamne, Dumnezeule Atotputernice, Te binecuvintez pe Tine şi preamăresc numele Tău cel sfînt, că ai dăruit această zi de acum şi ceasul acesta roabei Tale întru veselie veşnică. Scriind mărturisirea mea înaintea îngerilor şi a oamenilor, rogu-mă, împlineşte dorinţa sufletului meu şi arată acestui păgîn şi spurcat ighemon, că Tu eşti ajutătorul meu".

Grăind astfel sfînta, a aruncat-o în cuptor şi îndată s-a pogorît rouă din cer şi a stins văpaia focului; iar sfînta stătea în cuptor ca o curată mieluşea, cîntînd cuvintele acestea: "Sfînt eşti Dumnezeule, Cel ce prin dumnezeirea Ta ai trimis ajutor din cer smeritei roabei Tale, ca să cunoască toţi că toate se supun Ţie şi cu voia Ta îşi pierde puterea văpaia focului acesta". Apoi a ieşit din cuptor, neavînd nici o vătămare. Dar, ighemonul, socotind acea nevătămare de foc putere vrăjitorească, a poruncit să-i jupoaie pielea de pe cap. Deci, pe cînd slujitorii făceau acest lucru, sfînta muceniţă striga către Dumnezeu, zicînd: "Doamne, Dumnezeul meu, Cel ce răsari lumină şi binevoieşti a lumina dreptatea prin mucenicia aceasta, arată aceasta spurcatului ighemon Sabin, că tot cel ce îşi pune nădejdea spre Tine nu se teme de munci, ci doreşte altele mai mari, ca să primească de la Tine cunună luminoasă pentru mărturisire. Te laud pe Tine, căci cu pielea luată de pe faţa mea, ai descoperit toate cele ce sînt în mine, ca, fiind luminată prin lumina Ta, să pot zice: Descoperă ochii mei şi voi cunoaşte minunile din legea Ta!"

Ighemonul, socotind că acele cuvinte ale ei şi răbdarea cea bărbătească sînt spre batjocura lui, a poruncit să ducă pe muceniţă în temniţă şi, legînd-o de mîini şi de picioare, s-o pună goală pe o piatră ascuţită. Dar, îngerul Domnului, venind la miezul nopţii, a luminat temniţa şi a dezlegat pe sfînta din legături; iar pielea cea jupuită a tămăduit-o şi a făcut-o la loc pe capul ei, încît nu era nici o urmă de rană, ci toată era întreagă, sănătoasă, luminoasă şi frumoasă la faţă.

A doua zi, ighemonul a poruncit să aducă pe Sfînta Muceniţă Glicheria iarăşi la cercetare. Deci, păzitorul temniţei, cel cu numele Laodichie, deschizînd temniţa şi intrînd, a văzut pe sfînta dezlegată din legături şi sănătoasă, şi nu a cunoscut că este Glicheria; pentru aceasta voia să se omoare, părîndu-i-se că ea a scăpat, fiindcă se temea de cumplitele munci ale ighemonului. Iar sfînta a zis către el: "Laodichie, să nu-ţi faci nici un rău, eu sînt Glicheria!"

Înfricoşîndu-se el, a zis: "Miluieşte-mă pe mine, ca să nu mor de spaimă; cred în Dumnezeul Cel ce îţi ajută ţie!" Atunci sfînta a zis: "Vino în urma lui Hristos şi te vei mîntui". Scoţînd-o el din temniţă, s-a legat cu legăturile ei şi astfel mergea la ighemon în urma ei. Văzînd ighemonul acel lucru, a zis: "De ce ai făcut aceasta, Laodichie? Unde este cea legată, care ţi s-a încredinţat ţie?" Laodichie a zis: "Iată, aceasta este, care stă de faţă la judecata ta, şi care în noaptea trecută strălucind cu dumnezeiasca lumină şi-a luat frumuseţea feţei cea dintîi, fiind tămăduită cu mîna sfîntului înger cel trimis de Dumnezeu la dînsa, care a dezlegat-o din legături şi cu care şi eu m-am legat. Deci, văzînd minunile lui Dumnezeu, am crezut şi eu în El şi voiesc să fiu părtaş acestei morţi".

Ighemonul, umplîndu-se de mînie, a zis: "Să se taie ticălosul acesta şi vom vedea de va veni Hristos să-i ajute!" Iar cînd Laodichie era să fie tăiat pentru Hristos, şi-a ridicat ochii în sus şi a strigat: "Dumnezeul creştinilor, numără-mă şi pe mine în împărăţia Ta, cu roaba Ta Glicheria". Iar Sfînta Glicheria se ruga lui Dumnezeu pentru dînsul, zicînd: "Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce ai dezlegat durerile morţii şi ai eliberat pe omul cel robit din legăturile iadului, eliberează şi pe robul Tău Laodichie din stăpînirea diavolească şi-i dă lui, ca întru mărturisirea Ta, să se săvîrşească şi primeşte sufletul lui în pace!" Laodichie, auzind acestea, a zis "Amin". După aceasta i-au tăiat capul cu toporul; iar trupul lui, luîndu-l creştinii, l-au îngropat cu cinste.

Apoi ighemonul a zis către Sfînta Muceniţă Glicheria: "Ştim pe tatăl tău, că a fost de neam bun; iar cine îţi ajută ţie nu ştim, tu singură să ne spui nouă". Răspuns-a sfînta: "Mie îmi ajută Hristos, Mîntuitorul lumii şi Dumnezeu a toată mîngîierea, Cel ce mi-a trimis mîncare în temniţă, m-a dezlegat din legături şi mi-a înnoit frumuseţea cea pierdută a feţei mele". Atunci ighemonul a poruncit să o dea fiarelor spre mîncare. Deci, sfînta mergea cu veselie spre acele fiare ca spre un ospăţ şi a stat la locul de unde ies fiarele. O leoaică mare, răcnind şi venind, s-a aplecat la picioarele sfintei, lingîndu-i gleznele. Deci, sfînta, ridicîndu-şi ochii spre cer, a zis: "Mulţumescu-ţi Ţie, Dumnezeule Atotputernic, Dumnezeul părin-ţilor, Dumnezeul milostivirii, Cel ce ai îmblînzit mînia de fiară spre arătarea dumnezeieştii Tale puteri şi toate cele cumplite mi le-ai prefăcut mie uşurare, ascultă-mă, Dumnezeule, şi răsplăteşte acestui rău ighemon după vrednicia lui; iar pe mine nu mă lipsi de cununa darului Tău, cu sfinţii Tăi".

Rugîndu-se sfînta aşa, s-a auzit un glas din cer, zicînd către dînsa: "Am auzit rugăciunea ta, vino la Mine cu pace, că uşile Împărăţiei Cerului s-au deschis ţie". Apoi a venit spre sfînta altă leoaică, care, apropiindu-se, a muşcat-o, însă nu i-a făcut nici o rană, şi nici un semn pe trupul ei. Astfel şi-a dat muceniţa sfîntul său suflet în mîinile lui Dumnezeu; iar fiarele au intrat în culcuşul lor. Iar asupra ighemonului, chiar în acel ceas, a venit o boală cumplită, şi cu osteneala apei s-a umplut şi foarte s-a umflat şi a murit pe stradă, neajungînd la casa sa.

Mergînd episcopul Dometie, a luat trupul cel mult pătimitor al Sfintei Muceniţe Glicheria, l-a îngropat cu cinste la un loc frumos din Tracia, aproape de cetatea Eracliei, şi după aceea a izvorît mir tămăduitor din cinstitele ei moaşte, care vindeca toate bolile, întru slava Tatălui, a Fiului şi a Sfîntului Duh, a unuia Dumnezeu în Treime, Căruia şi de la noi păcătoşii să-I fie Lui cinste, slavă şi închinăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.