Cuvioasa Teodora a schimnicit în Mănăstirea Sfintei Ana, ce se cheamă Reghidion. A trăit pe vremea împăratului Leon, tatăl lui Constantin Copronim. Era de neam strălucit şi cinstit. Pe tatăl ei îl chema Teofil, cu dregătoria patrician, iar pe mama ei Teodora. Mama ei, vreme de mulţi ani, şi-a plâns sterpăciunea şi ruga pe Dumnezeu şi pe Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu să-i dăruiască un copil. Şi a primit har din cer. Iar harul l-a primit prin mijlocirea Sfintei şi dreptei Ana, maica Născătoarei de Dumnezeu. După ce s-a născut copila şi s-a făcut mai mare, a fost dusă în biserica Sfintei Ana şi primită în mănăstire ca un dar dumnezeiesc. Stareţa mănăstirii a crescut-o în frică de Dumnezeu şi a învăţat-o Sfintele Scripturi. Şi vieţuia bine, cinstita copilă. Dar vicleanul demon n-a suferit să fie călcat în picioare de o copilă. A îndemnat pe Leon împăratul, luptătorul împotriva lui Dumnezeu, să o dea de soţie fiului sau Hristofor, pe care-l făcuse cezar. A smuls-o deci cu sila şi cu tiranie din mănăstire şi a silit-o să vină la Constantinopol, s-a făcut nunta şi i s-a gătit camera de nuntă. Acesta a fost gândul lui Leon. Dar Dumnezeu, ca altădată, a spăimântat pe egipteanul ce se pornise ca un turbat asupra Sarei, Dumnezeu, Care a făcut să fie biruit Tiridat de fecioara Ripsimia, Dumnezeu a păzit-o nepângărită şi pe aceasta de legătura cu logodnicul. Pe neaşteptate sciţii au pornit cu război împotriva imperiului în partea de apus a împărăţiei şi în grabă a fost trimis mirele să se împotrivească barbarilor. Mirele a căzut în cea dintâi bătălie. Când curata mieluşea Teodora a aflat, a luat, fără să ştie cineva, din palat, aur, argint, mărgăritare, haine scumpe, s-a suit într-o corabie şi s-a întors la mănăstire, bucurându-se şi mulţumind lui Dumnezeu. Când s-a aflat de fuga ei, al doilea fiu al celui cu numele de fiară, adică al lui Leon, s-a dus la mănăstire, dar a găsit-o tunsă călugăriţă şi îmbrăcată în haine zdrenţuite. Cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu a lăsat-o în pace. Şi aşa a aflat Cuvioasa Teodora tihna şi slobozenie deplină.

Atât de mult îşi chinuia trupul că i se vedeau prin piele încheieturile oaselor. Hrana ei era o bucată mică de pâine, la două sau trei zile şi altceva nimic. Avea o singură haină, şi aceasta de păr. Patul ei era acoperit pe deasupra cu o cergă de păr, iar pe dedesubt aşternute pietre; şi aşa dormea. De multe ori priveghea nopţi întregi. Şi nu s-a mulţumit numai cu aceste nevoinţe schimniceşti, ci şi-a legat trupul cu lanţuri de fier. Atât de mult i-au măcinat lanţurile mădularele, încât era plină de răni. Şi aşa strălucind vreme de foarte mulţi ani cu fel de fel de virtuţi, s-a mutat la viaţa cea fericită.