Sfânta Cuvioasă Filoteia din Atena (†1589)
Sinaxar 19 Februarie
Sfânta Maică Muceniţă Filoteia s-a născut în Atena în anul 1522. Părinţii ei, Syriga şi Anghelos Benizelos, s-au făcut cunoscuți nu doar pentru faimă şi bogăţie, dar și pentru devotamentul și credincioșia lor. Deseori Siriga se ruga Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să-i dăruiască un copil. Rugăciunile ei stăruitoare au fost ascultate şi aşa s-a născut fetiţa lor, pe care au numit-o Revula la botez.
Părinţii şi-au crescut fiica în dreapta credinţă şi adâncă evlavie până la vârsta de 12 ani când au dat-o în căsătorie. Soţul ei s-a dovedit a fi un om rău şi necredincios, care o bătea şi o chinuia pe Revula. Ea a îndurat chinurile, rugându-se lui Dumnezeu pentru îndreptarea soţului ei.
După trei ani, soţul Revulei a murit iar ea a început să crească duhovniceşte prin post, priveghere şi rugăciune. Sfânta a înfiinţat o mănăstire de maici cu hramul Apostolului Andrei cel întâi chemat, iar la terminarea mănăstirii ea a fost prima care a primit tunderea în monahism cu numele Filoteia.
În acele vremuri Grecia suferea sub jugul turcesc, mulţi atenieni fiind făcuţi sclavi de cotropitorii turci. Sfânta Filoteia făcea tot posibilul să răscumpere cât mai mulţi fraţi din sclavie. Odată, patru femei au reuşit să fugă de la stăpânii lor turci, care le-au cerut să renunţe la religia creştină, adăpostindu-se în mănăstirea Sfintei Filoteia. Turcii, auzind unde s-au ascuns fugarele, au dat buzna în chilia sfintei şi au bătut-o, după care au dus-o în faţa guvernatorului şi au închis-o. În dimineaţa următoare, turcii i-au dat drumul în faţa mulţimii, ameninţând-o că dacă nu renunţă la Hristos va fi tăiată în bucăţi.
Sfânta era gata să ia cununa muceniciei, dar prin mila Domnului s-au adunat ca din senin o mulţime de creştini care i-au împăcat pe judecători şi au reuşit să o elibereze pe sfântă. Întorcându-se la mănăstirea sa, ea a continuat să trăiască în înfrânare, rugăciune şi priveghere, dobândind darul facerii de minuni. Sfânta a înființat o nouă mănăstire în Patesia, o suburbie a Atenei, unde a dus o viaţă ascetică împreună cu maicile de acolo.
În ajunul praznicului Sfântului Dionisie Areopagitul, turcii au prins-o pe Sfânta Filoteia şi au torturat-o, lăsând-o aproape moartă şi plină de sânge. Plângând de durere, surorile mănăstirii au luat trupul însângerat al sfintei muceniţe şi l-au dus la Kalogreza, unde s-a stins din viaţă la 19 februarie 1589.
La scurt timp după moartea sa, moaştele Sfintei Muceniţe Filoteia au fost aduse în biserica catedralei din Atena.