BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE

Sfânta Cuvioasă Domnina

Sinaxar 1 Martie


Aceasta s-a născut din părinţi dreptcredincioşi şi bogaţi. Din pruncie, afierosindu-se lui Dumnezeu, s-a dat vieţii pustniceşti şi celorlalte pătimiri ale trupului. Pentru că, făcîndu-şi o colibă lîngă grădina maicii sale, petrecea în ea, udîndu-şi faţa cu lacrimi necurmate; iar îmbrăcămintea ei era de păr, pentru că iubea haine ca acestea.

La cîntatul cocoşilor intra în sfînta biserică împreună cu toată mulţimea şi aduceau Stăpînului tuturor cîntare de laudă. Ca hrană avea linte muiată cu apă. Apoi toată osteneala o răbda, avînd trupul subţire şi slăbit; şi, cu dinadinsul învelindu-se, n-a văzut faţa cuiva; nici altul pe a ei, şi vorbea încet cu cei ce se întîmplau. În acestea petrecînd ziua şi noaptea, s-a suit către iubitul ei Mire, Hristos, prin faptele sale plăcute lui Dumnezeu.

BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE