Agafia Semionovna Melgunova pe cand traia in lume, a fost o proprietara instarita de pamanturi din tinuturile Iaroslavl, Vladimir si Riazan. Ramasa vaduva de tanara, in jurul anului 1760, ea a intrat la manastirea de maici Florovski din Kiev, unde a fost tunsa in monahism sub numele de Alexandra, incepand sa duca o viata ascetica plina de zel. Totusi, nu-i fusese randuit sa ramana mult timp acolo: Maica Domnului i-a aparut intr-o vedenie si i-a aratat vointa sa, spunandu-i ca ea e aleasa sa intemeieze o manastire noua.

Sub indrumarea Maicii Domnului si dupa numeroase pelerinaje, Sf. Alexandra a ajuns in sfarsit la locul ales de Maica Domnului pentru intemeierea noii manastiri – „al patrulea ei lot de pamant de pe lumea cealalta” Acest loc era satul Diveevo din provincia Nizhni-Novgorod. In acele vremuri, nu departe, inflorise si manastirea de calugari din Sarov. Erau multi pustnici care traiau dupa reguli stricte si in cantarea znameni (cantare bisericeasca ruseasca), manastirea fiind fondata in 1705. Se pare ca acolo traditia monahala dateaza inca de pe vremea sfintilor isihasti din Pesterile Kievului.

Nu departe de acest loc, sub indrumarea pustnicilor din Sarov, Maica Alexandra si-a inceput viata isihasta intr-o chilie aflata langa o biserica ridicata in cinstea icoanei Maicii Domnului din Kazan. Ea a donat din averea sa pentru construirea si renovarea bisericilor, a ajutat multi orfani, vaduve si oameni saraci, traind doar de pe urma muncii mainilor sale, infruntand conditiile grele ale muncii fizice (curata staulul vitelor si spala haine). Taranii din Diveevo si-au amintit mult timp despre smerenia sa adanca si despre faptele ei bune facute in taina.

Curand, au inceput sa i se alature si ucenice, astfel ca se formase o comunitate mica. Saracia de buna voie, primirea pelerinilor, lucrul mainilor, neintrerupta rugaciune a lui Iisus – iata ce a insuflat Maica Alexandra obstii din Kazan – „ os din osul si carne din carnea desertului Sarov”. Toate acestea au adus obstea pe calea si traditia vietii monahale ortodoxe, inca de la inceput. Inca din timpul vietii Maica Alexandra a fost cunoscuta si cinstita drept ca o pustnica foarte iscusita in viata duhovniceasca.

„Veneau la ea tot felul de oameni: nu doar cei simpli, ci si oameni sus pusi, comercianti sau chiar functionari, sa asculte indemnurile sale, sa primeasca binecuvantarea sa si sa fie numarati printre cei care erau primiti de ea. Sfanta Alexandra a adormit pe 13 iunie, 1789. Inainte de moartea sa, ea a prezis constructia unei manastiri mari si de asemenea tulburarile care vor avea loc acolo. Cu o saptamana sau doua inainte de moarte, a fost tunsa in marea schima ingereasca sub numele de Alexandra. Sf. Serafim insusi a vorbit despre ea cu o profunda cinstire in timpul vietii ei, iar dupa moartea sa, el a marturisit ca ea se afla langa tronul Domnului si a invatat pe o sora sa le ceara tuturor sa i se roage:”

Imbracamintea ei avea multe carpeli, salul era vechi, in timp ce ochii ei erau mereu inlacrimati si pina in ziua de astazi ii sarut urmele picioarelor ei. Ea se odihneste in moastele ei. Mergi la mormantul ei in fiecare zi, ingenuncheaza si spune:” maica si stapana noastra, iarta-ma si roaga-te pentru mine, asa cum ai fost iertata de Domnul, asa sa fiu si eu iertata si adu-ti aminte de mine in fata tronului lui Dumnezeu. In manastire s-au scris marturii despre minunile si vindecarile facute de Maica Alexandra dupa moartea sa.

De exemplu, in 1879, fiind la un pas de moarte, locotenentul in rezerva F.N. Sergeyev s-a vindecat de o boala incurabila. El a primit indemnul Sf. Serafim sa mearga la Diveevo la Maica Alexandra unde s-a vindecat prin ungere cu mir din moastele Sf. Alexandra. In acel moment el insusi a vazut moastele – „scheletul intreg, oasele de culoarea chihlimbarului iar din craniu izvora sfantul mir din 3 parti: din mijlocul fruntii si din cele doua orbite.”

O data Sf. Alexandra i-a aparut in vis unei femei grav bolnave si i-a poruncit sa se duca la Sf. Serafim ca sa se vindece. Sfanta Alexandra a continuat sa faca minuni si semne si prin icoana sa, care a inceput sa fie cinstita drept facatoare de minuni.