Cuviosul Părintele nostru, Schiarhimandritul Moise, egumenul şi stareţul Mânăstirii Optina, s-a născut la 15 ianuarie 1782, în oraşul Borisoglebsk, din gubernia Iaroslavsk, primind la Sfântul Botez numele de Timotei. Fiind primul copil în familia evlaviosului negustor Ivan Grigorievici Putilov şi primind educaţie atât în casa părintească, cât şi în Biserica lui Dumnezeu, el a devenit îndrumător duhovnicesc al fraţilor săi. Ajungând la vârsta majoratului şi văzând deşertăciunea vieţii pământeşti, atras de duhul ascetismului, Timotei vizitează împreună cu fratele său Iona o serie de mânăstiri şi stareţi renumiţi. Convorbirile vii şi dese cu feţe duhovniceşti au avut urmări binecuvântate: în ei s-a sălăşluit în chip neobservat focul nevoinţei monahale.

Începutul nevoinţelor fraţii l-au făcut în pustia Sarovului, găsindu-l acolo pe marele stareţ Cuviosul Serafim. Peste trei ani, "pe căi necunoscute lui", poslușnicul Timotei a ajuns între monahii pădurilor de la Roslavsk. Între aceşti vieţuitori ai pustiei Timotei a locuit zece ani, primind tunderea în monahism cu numele de Moise. Însă nu se poate ascunde cetatea care stă în vârful muntelui, şi Cuviosul Moise, împreună cu fratele său Cuviosul Antonie, a fost chemat la o nouă nevoință…

Chemat inițial la Optina, pentru crearea şi orânduirea Schitului Sfântului Ioan Înaintemergătorul, Cuviosul Moise devine în scurt timp egumen al Mânăstirii Optina, şi din acest timp începe creşterea duhovnicească a mânăstirii. În timpul Cuviosului Moise mânăstirea s-a transformat, a înflorit ca o grădină bine mirositoare. Bisericile vechi au fost reînnoite si înfrumuseţate, s-au ridicat altele noi, în jurul lor se înălţau clădirile cu chiliile fraţilor, trapeza, bibliotecile... Nimic nu scăpa atenţiei egumenului: pădurile mânăstirii, păşunile, grădinile, livezile, iazurile, animalele şi albinele, toate se aflau sub privirea sa purtătoare de grijă. Cu toate acestea cea mai importantă era grija sa pentru frați, pentru lucrarea celei mai înalte fapte bune - mântuirea sufletului. El însuşi rămânând, în pofida multor sale griji, un adevărat ascet şi ostaş al lui Hristos, Cuviosul Moise ştia să aprindă osârdia către Dumnezeu şi în sufletele fraţilor încredinţaţi lui, să-i întărească în sfânta intenție: "cu nevoința cea bună să se nevoiască, sfârşitul să-l atingă şi credinţa să o păstreze".

În anii conducerii sale în pustia Optinei se naşte stăreţia; el îl invită la Mânăstire pe stareţul Leon, tot el aşează jugul îndrumării duhovnicesti a fraţilor asupra succesorului său, Cuviosul Macarie. În timpul păstoririi sale vine la Optina, ca începător, viitorul ei marele luminător, Cuviosul stareţ Ambrozie.

O mare atenţie o acordă Stareţul Moise şi editării de cărţi: în vremea sa se editează şaisprezece volume de literatură duhovnicească. "Cândva", spunea Cuviosul, "cineva va citi o carte sau alta, şi folosul sufletesc al unui singur om va răsplăti toate ostenelile noastre. Cu voia lui Dumnezeu, cândva vor fi roade". Tot el a adunat şi o bibliotecă mănăstirească foarte bogată. Cuviosul Moise şi-a închinat toate puterile slujirii celor din jur. Sarcina grea a egumenului, muncile neîncetate spre folosul obştii, rezolvarea nenumăratelor probleme, toate acestea îi umpleau toată ziua. Desi înzestrat cu nenumărate daruri duhovniceşti el nu avea posibilitatea, asemănător Cuviosilor stareţi Leon şi Macarie, să primească descoperirea sinceră a gândurilor fraţilor, să întâmpine și să-i îndrume pe vizitatori. Însă minunea vieţii şi slujirii sale a fost însăşi Optina, care a înflorit şi s-a proslăvit și a devenit în fapt centrul vieţii duhovniceşti a Rusiei.

Cuviosul Moise s-a învrednicit să primească la 6 iunie 1862, cu puţin timp înainte de sfârşitul său, marele chip îngeresc. Vestea despre tunderea sa în schimă şi despre apropiatul său sfârşit a adunat la căpătâiul său o mulţime de oameni, monahi şi laici. Cu lacrimi şi cu evlavie se apropiau de Stareţ, pentru a primi ultima lui binecuvântare. Egumenul, ținând crucea în mâinile slăbite, îi binecuvânta pe toţi şi le dăruia iconiţe...

În ultimele zile din viaţa pământească a Cuviosului Moise, s-a descoperit darul înainte-vederii ascuns de el cu grijă: stareţul bolnav, cu suspine de durere, l-a chemat pe ajutorul său de chilie şi i-a spus: "Întreabă, cine e femeia? Ce voiește? De ce mă deranjează?" Ajutorul de chilie al starețului, nevăzând nici o femeie, s-a gândit că delirează. Însă mai apoi s-a adeverit că în pridvor, după uşă, într-adevăr a stat mult timp o femeie care, primind o iconiţă, nu voia să se îndepărteze şi ruga cu insistenţă să mai primească o iconiţă şi pentru fiul ei. Auzind despre aceasta, ajutorul stareţului a luat o iconiţă şi a adus-o stareţului pentru binecuvântare. Stareţul a binecuvântat-o şi a spus: "Iată acum sunt liniştit", şi ajutorul stareţului a dat icoana femeii care aştepta. Unui alt vizitator, spre marea lui uimire, Cuviosul i-a spus că duminică nădăjduieşte să fie în biserică, şi atunci când acesta l-a contrazis, că din cauza slăbiciunii nu va putea nicidecum să slujească, cinstitul nostru Părinte Moise a adăugat: "Nu se poate să slujesc, dar să fiu acolo se poate". Cuvintele acestea s-au adeverit în totalitate; duminică sicriul stareţului adormit întru Domnul a fost mutat în biserică.

Sfârşitul drept al Cuviosului stareţ Moise a avut loc la 16 iunie 1862, în al 81-lea an al vieţii sale. Dar n-a părăsit Cuviosul mănăstirea şi după moartea sa a arătat minuni. În mănăstire s-a întâmplat o nenorocire: domnişoara Nadejda, luând apă fierbinte din cazan pentru spălatul hainelor, a alunecat şi a căzut în cazan, având arsuri grave. Dar a mai trăit incă două zile şi, împărtăşită cu Sfintele Taine, s-a sâvârşit cu pace. Înainte de înmormântarea Nadejdei, o femeie care păştea vacile l-a văzut în vis pe Cuviosul Moise îmbrăcat în mantie, cu toiag, mergând la biserică, unde a fost aşezată Nadejda. Luând binecuvântare de la egumen femeia l-a întrebat: "Unde vă grăbiți așa părinte?" Iar el i-a răspuns: "Mă duc să o petrec pe Nadejda".

S-au aflat apoi şi cinstitele lui moaşte neputrezite. În timpul înmormântării Cuviosului Antonie, schimonahul Nestor şi egumenul Marcu au deschis cavoul şi au aflat sicriul Cuviosului părintelui nostru Moise ca și nou, în pofida umezelii pământului. Deschizând sicriul, au văzut că trupul lui a rămas neputrezit...