Această sărbătoare a prăznuirii mutării moaştelor Sfîntului şi binecredinciosului (marele) domn Alexandru Nevski, s-a aşezat pentru o pricină ca aceasta: pe vremea cînd dreptcredinciosul Petru Alexandrievici, marele domn şi împărat a toată Rusia, a luat pricinile cele drepte, după ce a început războiul cel cumplit şi de mulţi ani cu poporul cel de peste hotar al sfezilor (sfezii se mai numesc şi suedezi); pe de o parte, voind să întoarcă la dreapta moştenire cetăţile împărăţiei Rusiei, care erau stăpînite de dînşii cu nedreptate; pe de alta, să le dea vrednică răzbunare pentru strîmbătatea făcută şi batjocura măririi lui împărăteşti, şi trimişilor lui în cetatea Riga; iar pe de alta, pentru tulburările făcute la poarta otomană, cea urîtoare de Hristos, spre stricarea păcii cu Rusia şi începerea războiului. Deci, cînd după multe sporite loviri cu neprietenul acela, cu dumnezeiescul ajutor a întors la părinteasca domnie, după 90 de ani de stăpînire a sfezilor, sub sceptrul Rusiei, moştenirea cea de demult, adică ţara Ijersca şi într-însa cetăţile cele vechi Oreşec şi Ivangorod, socotind locurile cele preafrumos aşezate pe lîngă rîul Neva şi pentru apropierea mării Baltice.

Deci, luînd aminte ce fel de ajutor este la împăraţi limanul mării, asemenea şi cetăţenilor, ce fel de bună sporire le este din înotarea pe mare, a pus neschimbat gînd să zidească o cetate spre petrecerea vieţii sale şi pentru deprinderea poporului său ca să umble cu corăbiile pe mare, la care atunci nimeni nu era iscusit. Deci, scopul acela ieşind în lucru desăvîrşit şi cetatea aceea întemeiată din nou, s-a numit, de la numele Sfîntului Petru, mai marele Apostolilor, Sankt-Petersburg - zidindu-se multe biserici dumnezeieşti, dar mai ales un preaslăvit locaş lîngă Neva. Era atît de mare mulţime de popor rusesc, încît şi străinii au dorit ca spre mai mare împodobire a cetăţii şi spre mărirea ostenelilor şi nevoinţelor celui ce lîngă rîul Neva cu multe sute de ani mai înainte, s-a ostăşit pentru patria Rusiei cu poporul sfezilor şi a cîştigat preaslăvită biruinţă, care de la biruinţa de lîngă Neva s-a numit Nevski.

Deci, moaştele acestui sfînt binecredincios Alexandru, marele domn al Rusiei, şi rudeniei sale, s-a hotărît să le mute de la Vladimir, unde au stat multă vreme nestricate şi făcătoare de minuni, în cetatea aceea din nou întemeiată. Dar un scop ca acesta mişcat de Dumnezeu, nu s-a putut săvîrşi îndată, că războiul a ţinut pe uscat şi pe mare mulţi ani, adică vreo 20, atît cu sfezii, cît şi cu alte popoare. Asemenea s-au făcut şi tulburări înăuntru de la clevetitorii cei rău meşteşugiţi şi nu se putea ajunge. Dar mai pe urmă, cînd Dumnezeul păcii şi Tatăl a toată mîntuirea a dăruit Rusiei mult dorita pace şi legătura veşnică cu ţara sfezilor, prin aceea a mărit înaintea a toată lumea şi împărăţia Rusiei.

Prin osteneala aceea pe întîiul dreptcredinciosul Petru l-au mărturisit, nu numai Rusia, dar şi celelalte popoare ale Europei, numindu-l "Petru cel Mare" şi împărat a toată Rusia. El nu s-a îndepărtat de la acel bine doritor scop, ci cu sfatul preasfinţitului sinod îndreptător, a poruncit ca pentru mutarea moaştelor să gătească o raclă frumos împodobită şi toate cele trebuincioase să le gătească din vistieriile sale cele împărăteşti, şi toate acestea s-au împlinit.

Aducîndu-se sfintele moaşte pe rîul Neva, la locul cel sfînt, care după numele Sfîntului Alexandru se numeşte "Alexandroneasca", aducîndu-se cu vasul umblător pe apă, în 30 zile ale lunii August, în anul 1724 în care s-a încheiat preaslăvita pace între Rusia şi ţara sfezilor, însuşi dreptcredinciosul împărat a ieşit întru întîmpinare cu toată casa sa împărătească, cu tot sfatul şi cu tot sfîntul sobor. Deci, luînd cu cinste racla cu sfintele moaşte, au dus-o cu toată podoaba frumoasă în slăvitul locaş cel pomenit mai înainte, şi le-a aşezat soborniceşte, la pomenirea sfîntului, binecredinciosului şi marelui domn Alexandru, care se prăznuieşte în 23 de zile ale lunii august, în care s-a făcut mutarea sfintelor moaşte şi s-a sfîrşit cu pace războiul sfezilor.

Ni se cade nouă să ştim pe scurt neamul şi viaţa acestui sfînt Alexandru. El a fost binecredincios şi iubitor de Hristos, fiu al marelui voievod al Rusiei, Iaroslav, şi nepot al marelui domn Vsevolod, fiul marelui Vladimir, cel ce a luminat pămîntul Rusiei cu Sfîntul Botez. Stăpînind Iaroslav, tatăl lui, cetatea Vladimirului, şi acest sfînt vieţuind şi ocîrmuind marele Novgorod, s-au adunat cu multă oaste popoarele ce petreceau în jurul mării Baltice. Nemţii, care se mai numesc sfezi, umplînd corăbiile cu mulţi ostaşi, se gîndeau să iasă la hotarele Rusiei, vrînd să prade ţara Ijersca, Lagoda, marele Novgorod şi tot pămîntul Rusiei. Mergînd ei la rîul Neva, au stat la gura lui, unde se varsă în mare, şi, mîndrindu-se, au trimis soli în marele Novgorod, la Sfîntul voievod Alexandru, zicînd: "Dacă voieşti, supune-te mie, iar de nu, să ştii că acum sînt în pămîntul tău şi-l voi prăda îndată".

Neavînd Sfîntul Alexandru oaste adunată şi neputînd ca pentru acea groaznică învăluire să înştiinţeze în Vladimir pe tatăl său, Iaroslav, ca să-i vină în ajutor, singur numai, spre Unul în Treime slăvit Dumnezeu punîndu-şi nădejdea, s-a rugat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, chemînd spre ajutor rudeniile sale şi pe sfinţii răbdători de chinuri Boris şi Gleb. Neadunîndu-se şi neaşteptînd putere de oaste, a ieşit cu puţină însoţire asupra oştirii celei mari a potrivnicilor şi mergînd la rîul Neva, au tăbărît nu departe de oastea potrivnicului.

Atunci era lîngă sfînt unul din voievozii pămîntului Izerscului, bărbat cucernic şi temător de Dumnezeu, anume Filip, căruia îi era încredinţată paza de noapte; poruncindu-i-se să meargă şi să vadă în taină puterea cea multă de oaste, fiind în frică şi în nepricepere, s-a întors ca să spună sfîntului. Mergînd el pe lîngă mare, la răsăritul soarelui, a văzut o corabie la mal şi în ea nişte bărbaţi cu podoabe şi haine roşii, ţinînd mîinile unul pe umărul altuia, iar vîslaşii şedeau ca şi cum erau îmbrăcaţi cu o negură, şi au zis unul către altul: "Frate Gleb, să mergem mai iute, ca să ajutăm asupra potrivnicilor rudeniei noastre, marelui voievod Alexandru". Celălalt a răspuns: "Bine, frate Boris". Păzitorul, auzind acestea, a alergat degrab şi a spus toate cele văzute şi auzite, Sfîntului Alexandru.

Auzind el acestea, a preamărit pe Dumnezeu şi pe Preacurata Lui Maică şi pe Sfinţii Mucenici Boris şi Gleb. Cînd s-a luptat cu potrivnicii, a ucis o mulţime, şi chiar Sfîntul Alexandru a rănit în faţă pe craiul lor, care rămăsese după război cu cîţiva, şi care a fugit fără de cinste. Astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului şi al Sfinţilor Mucenici Boris şi Gleb, a cîştigat preaslăvita biruinţă şi a eliberat pămîntul Ijerscului şi marele Novgorod de cei potrivnici. De la această biruinţă preaslăvită de lîngă Neva, Alexandru s-a numit Nevski. Încă şi în alte dăţi s-a eliberat marele Novgorod de aceiaşi sfezi potrivnici, căci, după acea slăvită biruinţă, iarăşi s-au adunat acei potrivnici şi au năvălit asupra cetăţii Pskovului, ucigînd mulţi oameni; deci, luînd-o, au pus trimişi de-ai lor.

Fericitul Alexandru, nesuferind aceasta şi adunîndu-se cu voievodul Andrei, fratele său, a luat cu sine şi pe Nizovţi. Ei au înconjurat cu oameni toate drumurile Pskovului şi au ucis o mulţime de potrivnici sfezi, iar pe alţii i-au trimis ferecaţi la Novgorod. Astfel cetatea Pskovului s-a întors iarăşi la stăpînirea fericitului Alexandru. Mergînd în pămîntul lor, au ars multe cetăţi şi sate, au cîştigat multe dobînzi şi au pierdut cu sabia mulţi sălbatici, încît numele lui Alexandru era înfricoşat şi de spaimă între popoarele sfezilor. Dar nu numai de sfezi, ci şi de alte limbi de peste hotare izbăvea pămîntul Rusiei de pradă în viaţa sa, încît nimeni nu se gîndea să năvălească asupra hotarelor Rusiei, ştiind pe acel voievod viteaz. În vremea aceea s-a sculat împăratul tătar, Batie, cel fără de Dumnezeu, care, prădînd multe pămînturi ale Asiei, a mers cu multă putere şi în pămîntul Rusiei, luînd cetăţi multe, iar pe altele le-a risipit pînă în temelie; au ars cetatea Vladimirului cea de scaun, Rostovul şi multe alte cetăţi. Atunci s-au ucis de către Batie pururea pomeniţii domni Vsevolodovici Iurie şi Vasilie.

În vremea aceea a pătimit pentru Hristos şi voievodul Mihail Cernigovschi, cu boierul său, Teodor. Mai mulţi din domnii Rusiei, iubind cinstea şi slava acestui veac mai mult decît slava lui Dumnezeu şi lăsînd credinţa creştinească, de frica chinuitorului, s-au închinat la idolii în care credeau acei păgîni barbari. Apoi cumplitul Batie, auzind că Sfîntul Alexandru a luat după tatăl său marea domnie a Vladimirului şi a toată Rusia, ştiind şi de bărbăţia lui, a trimis la dînsul solii - el petrecînd atunci în cetatea Suzdal - zicîndu-i: "Mie mi s-au supus multe împărăţii şi popoare; oare tu nu voieşti să te supui? Dacă voieşti să-ţi păzeşti pămîntul întreg şi nevătămat, vino şi te închină mie, ca şi ceilalţi domni ai Rusiei, care şi-au luat stăpînirile şi au cîştigat mare cinste de la mine, că am auzit că tu eşti bărbat înţelept, viteaz şi mare de stat". Sfîntul, auzind acestea de la trimişi, s-a mîhnit în sufletul său, şi nu se pricepea ce să facă. Avea în minte pe domnii ceilalţi şi alţii care au mărturisit cu statornicie numele lui Hristos şi au fost chinuiţi cumplit. Iar alţii, neputînd suferi chinurile cele cumplite, s-au lepădat de Hristos.

Sfîntul, socotind acestea, s-a dus la episcopul de acolo şi i-a spus gîndul său, sfătuindu-se ce să facă într-o întîmplare ca aceea. Episcopul, auzind acestea, a început a-l întări, spunîndu-i să nu se lepede de Hristos şi să nu se teamă de cei ce ucid trupul, că cel care şi-a pierdut trupul pentru Hristos şi pentru Evanghelie îl va afla în viaţa veşnică. Nu face precum au făcut mulţi alţii - îi zice el - ca, dacă ţi s-ar întîmpla să pătimeşti, apoi să pătimeşti ca un bun ostaş al lui Iisus Hristos. Deci, zicîndu-i multe altele spre folosul Sfîntului Alexandru, el se făgăduia să facă toate acestea; deci, i-a dat împreună călător Trupul şi Sîngele lui Hristos, şi i-a zis: "Domnul să te întărească"; apoi l-a lăsat cu pace. Sfîntul, ajungînd la Urdie, s-a dus unde petrecea împăratul Batie şi s-a făcut îndată înştiinţare împăratului de venirea lui. Împăratul a poruncit ca să aducă înaintea sa pe Sfîntul Alexandru.

Mergînd el spre Batie, îndată s-au apropiat vrăjmaşii şi popii idoleşti spre dînsul, voind să-l ducă prin foc după obiceiul lor, şi îl sileau să se închine focului şi soarelui. Sfîntul le-a răspuns cu bărbăţie: "Eu sînt creştin şi nu mi se cade a mă închina făpturii, ci să mă închin Tatălui, Fiului şi Sfîntului Duh. Mă închin unui Dumnezeu slăvit în Sfînta Treime, Care a zidit cerul şi pămîntul şi toate cele ce sînt într-însele". Drept aceea, vrăjitorii, ducîndu-se cu mînie ca nişte batjocoriţi de sfîntul, au spus toate acelea lui Batie. Împăratul nu le-a poruncit să-l silească la închinarea soarelui şi a idolilor, ci să-l aducă cu cinste la el, ca să-i vadă frumuseţea feţei lui.

Ducînd pe sfînt înaintea împăratului, i s-a închinat lui, zicîndu-i: "Împărate, ţie mă închin, căci Dumnezeu te-a cinstit cu împărăţia, iar făpturii nu mă voi închina, căci toate sînt zidite pentru om. Mă voi închina lui Dumnezeu Unul, Căruia Îi slujesc şi Îl cinstesc". Împăratul n-a făcut sfîntului nici un rău, ci, văzînd frumuseţea feţei fericitului, mărimea trupului şi vitejia, l-a lăudat înaintea tuturor, dîndu-i cinste mare. Apoi i-a poruncit să se ducă cu fratele său, Andrei, la Conovice în Urdie, iar împăratul Batie s-a dus în vremea aceea cu putere multă asupra bulgarilor. Deci, într-acea călătorie el a fost ucis de craiul Vladislav. Sfîntul, întorcîndu-se cu bucurie de la Conovice în patria sa, a ridicat multe biserici, şi pe creştinii cei risipiţi i-a adunat la moşiile lor.

După aceasta s-au început iar tulburări în părţile baltice şi prin alte părţi ale Apusului. Atunci sfîntul a trimis pe fiul său, Dimitrie, cu multe cete împotriva acelor potrivnici de alt neam şi, biruindu-i şi luînd cetatea Iorie, s-a întors la Novgorod cu prăzi şi cu multe dobînzi. După aceea Sfîntul Alexandru s-a dus iar în Urdie la împăratul Bercae şi, petrecînd acolo şase luni, a căzut în boală trupească; deci, împăratul l-a trimis în patria sa. El, fiind pe drum, ajunsese foarte slăbit la Gorodţa, acolo s-a tuns în rînduiala călugărească cu mare osîrdie şi i s-a pus numele Alexie. Apoi, sărutînd pe toţi care erau acolo, pe egumen, pe fraţi şi pe ai săi, i-a iertat şi, împărtăşindu-se cu Trupul şi Sîngele Domnului nostru Iisus Hristos, şi-a dat sfinţitul său suflet în mîinile Domnului, pe 14 noiembrie; iar trupul lui s-a adus în cetatea Vladimir, patria sa, pe 25 noiembrie. Deci, pentru aceea s-a aşezat ca să se săvîrşească pomenirea lui într-acea zi.

Au petrecut acolo pe sfîntul cu cîntări deasupra gropii; şi, cînd mitropolitul a voit să pună în mîinile sfîntului scrisoarea de iertăciune, sfîntul a întins mîna ca un om viu, a luat scrisoarea de la mitropolit şi a strîns mîna iar. Acel lucru văzîndu-l toţi, care stăteau de faţă, au preamărit pe Dumnezeu de această minune. Deci, au pus cinstitul trup în mînăstirea cea mare a Naşterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Multe tămăduiri primeau de la mormîntul lui, celor ce se duceau la el cu credinţă. Moaştele lui au petrecut acolo 172 ani, pînă ce s-au mutat în împărăteasca cetate Petersburg şi s-au pus în biserica lui, în preacinstita mînăstire a Preasfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi, care se numeşte Alexandronevski, întru slava celui minunat între sfinţii lui, Dumnezeul nostru, Căruia şi de la noi să-I fie cinste, slavă şi închinăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.